O aventură scriitoricească a Silviei Beldiman, eminent dascăl orăștian, avea să înceapă în 2008 și să se încheie puțin cam brusc în 2012.
„Lucarna”, cartea de debut a autoarei dezvăluie un condei remarcabil care excelează prin plasticitatea descrierii unei copilării și a unei adolescențe fascinante. Fiecare dintre locațiile în care se desfășoară acțiunea cărții este parcă aruncată pe pânza șevaletului de o pensulă muiată în amintiri.
Vine apoi „Pusta” asemenea unui drum inițiatic pe care autoarea îl parcurge anevoios și de la care nu se abate deloc, făcând un pas timid dar perseverent către ficțiunea care i se potrivește ca o mănușă. La fel cum, metafora care abundă și excelează, între coperțile „Pustei” marchează subtil drumul către o maturitate literară deplină, izvorâtă din condeiul autoarei.
Acest drum prin pustă o conduce pe Silvia Beldiman către maturitatea scriitoricească, maturitate pe care o regăsim strălucit în „Sofia”. Declarată drept cartea anului 2012 de către Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba, volumul „Sofia” este înzestrat cu o acuratețe a descrierii uimitoare, fascinantă și plină de sensibilitate. Antrenată în bătălia cu ficțiunea „Pustei”, totodată aducând pe scenă personaje reale ale vieții ei, bune sau rele, rupând clipe tragice din momentele unei revoluții absurde și fără sens, autoarea o plămădește pe Sophia asemenea unei zeități a sufletului Mariei personajul principal al romanului. Scrisul Silviei Beldiman începea să fie ceva obișnuit, ritmic și strălucit de la o copertă la alta dar…..
Așa, încet, încet a început să ningă peste condeiul Silviei Beldiman. O iarnă grea, și lungă se întinde pe aproape un deceniu. În această glaciațiune a scrisului său o regăsim, uneori, privind cu nostalgie în urmă, către cele trei creații ale sale. Însă, sub zăpada care părea veșnic așternută în liniște, condeiul autoarei, nevăzut și neștiut, mustea a primăvară. Și dintr-o dată, o voce străpunge zăpada, o împrăștie și o duce departe. Vocea e autoritară și pătrunzătoare, asemenea unui concert de Mahler. Dansează și taci, se aude vocea, stârnind ecoul revenirii la viață al condeiului Silviei Beldiman.
Editura Școala Ardeleană a scos de sub tipar ce mai recentă carte a Silviei Beldiman, „Dansează și taci” o carte care era obligată să se nască. Precedentele surori, lungul drum printre troienele incertitudinii și ale frământărilor literare ale autoarei, i-au netezit un drum care trebuia să ducă la ceva remarcabil. Da, vorbim despre o carte remarcabilă, o carte care a adunat la un loc tot ce a avut mai bun de dat Silvia Beldiman, la fiecare volum de acum un deceniu și mai bine. Tablourile pictate minuțios și fin, ale „Lucarnei”, metaforele înțelepte din ”Pusta”, suprarealismul și ficțiunea „Sophiei” și-au dat întâlnire acum și aici între coperțile unei bijuterii. Din toate astea, înmănuncheate, citindu-le, nu se poate să nu simți mireasma celui mai frumos și mai pur sentiment de pe Pământ, dragostea de mamă. Acesta este punctul comun al întregii opere de până acum al Silviei Beldiman, punct care respiră a dragoste infinită de mamă, dragostea cea pătimașă, plină de suișuri și coborâșuri, de sacrificiu și iubire, de tinerețe și senectute.
Cartea este de fapt o poveste de iubire care se consumă între o Sânziană, pătrunzătoare și duioasă deopotrivă și fiul ei, lumina ochilor ei, sensul vieții ei. Tăvălugul care trece apăsător peste toate ungherele vieții Sânzianei răscolește totul, de la umilință la extaz, de la ură la dragoste nemăsurată…
„Dansează şi taci” nu te ține cu sufletul la gură, murind de curiozitatea de a afla ce se întâmplă la pagina următoare. Cartea Silviei Beldiman se citește cu inima bătând în tonalități înalte și se lasă greu dusă din mână. Este o carte peste care nu se va putea așterne praful în bibliotecă și asta pentru că îți dorești să o citești mereu, însoțind-o pe Sânziana prin meandrele vieții ei, pe aceeași Sânziana care pleacă în final, liniștită și împăcată, ca și cum „nu ar fi fost, ca și când nu ar fi trăit niciodată arșița zilelor de vară”.
Scrisul Silviei Beldiman dă o culoare aparte literaturii ardelene și lasă, în același timp, o amprentă personalizată care îi va oferi un loc confortabil în istoria literaturii de dincolo și dincoace de Carpați. Dar pentru a ajunge la acel moment, mai mult sau mai puțin în glumă, Silvia Beldiman trebuie să țină seama de un sfat: Taci și scrie mai departe!
