La finalul lunii martie, la Cluj-Napoca a fost organizat Festivalul – Concurs „Johann Sebastian Bach”, eveniment  prin care echipa de profesori entuziaști de la Școala de Muzică „Augustin Bena” dorește să promoveze creației marelui compozitor în rândul elevilor care studiază muzica instrumentală. Ca de obicei, elevii și profesorii secției de muzică a Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva au valorificat oportunitatea de a participa la acest Festival-Concurs de o ținută artistică deosebită, iar în urma unor pregătiri fervente au participat cu un lot de 16 elevi de la catedrele de pian și chitară, obținând distincții excelente și meritorii.

Ajuns anul acesta la a XXXVII-a ediție, Festivalul-Concurs „Johann Sebastian Bach” s-a desfășurat în perioada 23-26 martie, marcând 338 de ani de la nașterea ilustrului compozitor. Organizat pentru cinci categorii de instrumente -pian, vioară, corzi grave, instrumente de suflat și percuție și muzică de cameră -, evenimentul a reunit peste 400 de participanți de la cele mai prestigioase școli și licee de muzică din țară. Între aceștia, prestația elevilor Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva a fost apreciată de juriul Festivalului, alcătuit din profesori de specialitate, cu următoarele distincții:

 

DIPLOME DE EXCELENȚĂ –  categoria PIAN

– Buștea Antonia, clasa a II-a, prof. Emanuela Prip

– Burdun Denis, clasa a II-a, prof. Adrian Donovici

– Farcău Cristian, clasa a II-a, prof. Emanuela Prip

– Ilonca Ianis, clasa a II-a, prof. Adrian Donovici

– Luican Ioana, clasa a II-a, prof. Cristina Popa-Morait

– Chesche David, clasa a III-a, prof. Andreea Lupu

– Prusuș David, clasa a III-a, prof. Naomi Cicu

– Prusuș Marcus, clasa a V-a, prof. Naomi Cicu

– Ambruș Sarah, clasa a VI-a, prof. Delia Brylynskei

– Coman Cristina, clasa a VI-a, prof. Delia Brylynskei

 

DIPLOME DE MERIT – categoria PIAN

– Balea Antonia, clasa a III-a, prof. Delia Brylynskei

– Cîmpean Alexandra Luciana, clasa a III-a, prof. Adrian Donovici

– Stanca Mădălina, clasa a IV-a, prof. Delia Brylynskei

– Moldovan Sorana, clasa a VII-a, prof. Naomi Cicu

– Rauca Sophia, clasa a IV-a, prof. Andreea Văidean

 

DIPLOME DE MERIT – categoria CORZI GRAVE (CHITARĂ)

– Rus Robert Florin, clasa a X-a, prof. Bravyak Norbert Lorant

 

Povestea Atentatului de la Râul Alb este o mărturie concretă a felului în care operează sistemul mafiot în România. E o poveste cu oameni pe care îi puteţi întâlni pe stradă, dar care, la un moment dat, aleg să răspundă comenzilor, din interes, din obedienţă ori din laşitate. Fiecare în postul lui contribuie cu câte un mic abuz, aproape imperceptibil, până când suma tuturor deformează complet realitatea. Cazul a provocat din nou valuri de indignare şi revoltă la emisiunea Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea, din 29 martie 2023, pe Antena 3. „Astfel de situații, de tip blocăm anumite investiții, sunt atentat la siguranța națională de fapt. La noi nu funcționează justiția care să meargă pe firul ăsta și să vadă câte din astea sunt atentat la siguranța națională” a spus Răzvan Dumitrescu (video 1.1)

PRECIZARE: „Scandalul de pe Râul Alb”, cazul care a şocat România în 24 mai 2015, a apărut public la momentul respectiv în zeci de articole, cu părerea exclusivă a activiştilor de mediu (numai platforma ONG-istă România Curată a scris peste 30 de articole pe acest subiect). Hunedoreanul Info prezintă povestea şi din perspectiva celui care a fost victimă a tentativei de omor. Mărturia îi aparţine lui Mihai Bocea şi este preluată cu acordul său de pe siteul raulalb.ro 

În legea Apelor Române, nr.107/1996, art. 29 (1), se arată fără dubiu că: „Lucrările de amenajare a bazinelor hidrografice sau alte lucrări hidrotehnice promovate de Administraţia Naţională Apele Române sunt de utilitate publică şi interes naţional”. În cazul meu, „ţinta” a fost una de natură economică: preluarea prin orice mijloace a potenţialului energetic de pe Râului Alb. Oamenii sistemului au acţionat pentru îndepărtarea noastră cu toate instrumentele linşajului şi ca mod de operare nu a fost exclus omorul. În 24 mai 2015, un grup de „activişti” mi-a invadat proprietatea şi unul dintre ei a trecut în mod intenţionat cu o maşină de teren peste mine, după care a fugit de la locul faptei. Agonizam între viaţă şi moarte, când Premierul României, Victor Ponta, a intervenit în apărarea călăilor mei printr-un comunicat de presă care a avut efectul unui ORDIN DE ZI PE UNITATE”. Eu eram prezentat ca „victimă colaterală” şi complice la tentativa de omor comisă asupra mea. În paralel cu ticluirea probelor la ancheta de omor, a intrat în scenă DNA cu mai multe percheziţii mediatizate, adevărate mascarade cu mascaţi. Scopul dovedit al descinderilor Anticorupţie a fost acela de a ne lichida şi din punct de vedere moral (art.1). (Dosarul DNA a fost clasat fără nicio expicaţie) Protejarea adevăraţilor infractori a continuat timp de opt ani prin intermediul unor politicieni, funcţionari, poliţişti, procurori şi judecători. Nicio clipă în toţi aceşti ani nu am renunţat la convingerea că voi răzbate, chiar dacă, în urma tentativei de omor cu consecințe deosebit de grave, am rămas paralizat de la gât în jos şi eram prins într-o luptă inegală cu structurile unui „stat mafiot”.

Un linșaj ca la carte

Atentatul a fost comis pe fondul mai multor acțiuni săvârşite prin intermediul unor agenţi de influenţă cu pavilion ecologist, care – începând cu vara anului 2014 – ne-au denigrat, provocat şi hărţuit sistematic cu scopul de a bloca investiţiile pe care le-am început la cele două microhidrocentrale de pe Râul Alb, judeţul Hunedoara. Linşajul a fost (și este) organizat sub paravanul unor ONG-uri de Mediu pentru a crea falsa impresie că ar apăra interesul societăţii civile. Acţiunile falşilor ecologişti au fost în mod evident neîntemeiate, având în vedere faptul că investiţiile nu produc impact negativ asupra mediului. Acest fapt este confirmat de toate avizele instituţiilor abilitate la vremea respectivă (2014) şi reconfirmat în 2019 de Ministerul Mediului care a aprobat noul Plan Urbanistic General (PUG) al comunei Sălaşu de Sus, unde se vede clar că proiectele noastre sunt incluse în zona de dezvoltare durabilă a localității. Cu toate acestea, agenţii „eco” continuă să se opună prin toate mijloacele doar lucrărilor noastre, în timp ce construcţii similare pot fi făcute de oricine altcineva în zonă. Atentatul de la Râul Alb a fost organizat după modelul specific acelor ani, când grupuri de interese acţionau „în cascadă” pentru înlăturarea adversarilor politici şi economici. Pentru a-şi atinge scopurile şi pentru a-şi acoperi faptele care au condus la săvârşirea tentativei de omor, membri acestei grupări au acţionat ca la carte1 (doc.1): Au torpilat cu sesizări mincinoase instituţiile statului pentru a ne opri investiţiile; Ne-au supus unui asalt mediatic de denigrare în publicaţiile controlate de ei şi pe reţelele de socializare; Au venit în repetate rânduri în şantier şi pe traseul investiţiilor, unde ne-au provocat la violenţe; Şi-au filmat raidurile cu scopul vădit de a ne defăima; Ne-au hărţuit pentru a ne determina să renunţăm la proiect. După tentativa de omor, au intervenit organele de anchetă să facă curat în urma agenţilor de influenţă, cu dezinformări, ticluiri de probe și tergiversarea cercetării penale.

Şase ani de tergiversări la Parchet

În 2015, anul în care am fost ţinta2 tentativei de omor, se făceau sute de ne-legalităţi în dosarele penale. Administrarea probelor se făcea în mare parte pe baza unor Protocoale ilegale. Între SRI, Parchetul General şi aceste ONG-uri de Mediu au fost încheiate mai multe protocoale secrete, dubioase, prin care li s-a asigurat o anumită protecţie falşilor ecologişti. Asta explică graba cu care a fost mutat dosarul tentativei de omor la Parchetul General, cu toate că, în mod normal, infracţiunea era de competenţa Tribunalului Hunedoara. 
Procurorii Parchetului General au întârziat peste şase ani trimiterea în judecată a inculpatului Andrioni Alin Constantin, deşi se impunea cercetarea cu celeritate a faptelor, având în vedere că vorbim despre o faptă săvârşită cu violenţă şi cu urmări grave. Urmărirea penală s-a desfășurat „IN REM”, adică pentru faptă, în condiţiile în care autorul era cunoscut din momentul comiterii tentativei de omor. Orice român înţelege că se aşteptau să mor pentru a clasa dosarul cu „Mortul e de vină”. Protejarea infractorului a devenit o prioritate doar pentru că m-am „încăpăţânat” să supravieţuiesc și să demasc mușamalizarea crimei. Abia după trei ani şi jumătate, în 14 noiembrie 2018, ca urmare a contestațiilor pe care le-am făcut la judecătorul de drepturi și libertăți, procurorul de caz a emis ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de Andrioni Alin, sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de omor. Această dispoziţie întârziată a fost „îndulcită” cu menajamente faţă de infractor. Procurorii i-au acordat circumstanţe atenuante, în sensul că ar fi comis fapta „prin depășirea limitelor legitimei apărări”, deşi  este evident că fapta a fost săvârşită cu intenţie şi „cu sânge rece”, cum se exprima unul dintre procurorii de caz. Până la ultima instanţă, magistraţii au căutat să minimalizaze actul criminal şi să-mi repartizeze mie o parte din culpă. Procurorii de şedinţă au fost cei mai eficienţi avocaţi ai inculpatului, iar judecătorul de fond de la Tribunalul Hunedoara l-a condamnat să lucreze 60 de zile la bibliotecă în contul unei infracţiuni contra vieţii. 

Am început să scriu această poveste cu gândul că veţi înţelege în concret, cu probe, cum funcţionează „sistemul”. Când unul din cei mai informaţi oameni din România vorbește de „statul mafiot”, fără să prezinte dovezi, el, de fapt, îi ascunde la vedere pe adevăraţii vinovaţi, inducând ideea că întreg aparatul de stat este corupt, incompetent sau aservit. În realitate, nu sunt toţi aşa. De obicei, în dezbateri publice, „sistemul” este definit ca fiind o organizaţie ocultă, abstractă şi impersonală. Foarte convenabil. În felul acesta, poporului i se oferă un „ceva” pe care să-şi verse furia, iar grupurile de interese care au confiscat România rămân sub protecţia anonimatului. În realitate, „sistemul” operează cu oameni concreţi, marionetele din fruntea instituțiilor care răspund la comenzi şi cu agenții de influență tocmiți să îndeplinească obiectivele.
În cazul meu a fost nevoie de opt ani ca dosarul să ajungă la Curtea de Apel Alba Iulia, unde judecătorii au restabilit adevărul în ultimă instanţă. Autorul atentatului de pe Râul Alb a fost condamnat la o pedeapsă de şase ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor cu consecinţe deosebit de grave. Sentinţa a fost dată cu două luni înainte de a surveni prescripţia, dar infractorul este dat în urmărire generală. Probele ticluite să arunce vina asupra mea au picat testul final. Găştile croite pe învârteli murdare nu sunt de-ne-bătut.

Pe parcursul materialelor următoare veți vedea că acțiunile activiștilor „eco” au fost continuate și susținute de țuțeri plătiți din bani publici – politicieni, funcţionari, poliţişti, procurori și judecători obedienți. De data asta, victimă am fost eu. Dar într-o altă zi, cândva, ai putea fi tu – cititorule!, sau cineva drag ţie, pentru care ai fi în stare de orice sacrificiu. Atunci va fi prea târziu să te revolţi împotriva „micilor abuzuri” pe lângă care ai trecut nepăsător. Atunci probabil vei înţelege că succesul sistemului opresiv a contat pe tăcerea ta.

…………………….

Note: 
1Noaptea dreptăţii româneşti 2005-2020”, de Ion Popa, editura UNIVERSUL JURIDIC, 2020
2Defăimarea/ demonizarea/ marginalizarea socială a ţintei: Toate componentele Proiectului au participat la derularea cu succes a acestei etape cu mare impact public, prin acţiuni şi mijloace specifice fiecărei componente: parchetul (…) mai ales prin scurgerea selectivă de informaţii nepublice din cursul anchetei către presă, site-uri, ong-uri, părţi ale Proiectului; oficinele de propagandă şi manipulare publică (presa, site-urile, asociaţii şi fundaţii civice, postacii), prin campanii impresionante cantitativ, agresive, vulgare, ameninţătoare la adresa ţintei, concepute special pentru fiecare segment de societate spre care se adresau şi unde erau deja vizibili ca audienţă; grupurile de presiune stradală, prin mijloace specifice de intimidare fizică (îmbrânceli, loviri, înjurături, insulte, vandalizarea locuinţei ţintei ori a instituţiei unde aceasta îşi desfăşura activitatea). (…) Tot acest efort concertat de defăimare/ demonizare a ţintei avea mai multe scopuri: crearea în percepţia publică a unei imagini negative de „corupt”, „penal”, care se extindea implicit asupra întregului anturaj al acesteia; crearea în percepţia publică a unei imagini pozitive faţă de cei ce luptau împotriva „coruptului” şi a anturajului acestuia; generarea unui curent de respingere a coruptului în cadrul grupului său politic, economic, privat, de teama unor represalii; crearea unei temeri generice pentru grupul coruptului, că operaţiunea se poate oricând repeta asupra oricui din grup (Noaptea dreptăţii româneşti 2005-2020”, de Ion Popa, editura UNIVERSUL JURIDIC, 2020 pag. 104).

 

Weekend-ul acesta (24 – 26 martie 2023) a fost unul solicitant pentru salvatorii hunedoreni, care au desfășurat peste 200 de misiuni și intervenții, fiind tot timpul la dispoziția cetățenilor, atât pentru gestionarea optimă a situațiilor de urgență, cât și pentru acordarea primului ajutor medical calificat.

Astfel, la nivel județean, 155 de persoane au primit ajutor din partea echipajelor SMURD. În perioada de referință, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și stingerea a 12 incendii, dintre care 10 intervenții au fost la arderi necontrolate, care s-au manifestat la vegetația uscată, miriști și litieră, pe raza localităților Plopi, Cozia, Lupeni, Valea Sângeorgiului, Deva, Livadia, Gurasada, Mărtinești, Simeria și Ohaba de sub Piatră, suprafața de teren afectată fiind de aproximativ 17 hectare. Alte 2 incendii au izbucnit în locuințe, în municipiile Vulcan (balconul unui apartament) și Hunedoara (coșul de fum al unei case). Pompierii au intervenit prompt, incendiile fiind lichidate în limitele găsite. În ambele cazuri nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale. De asemenea, echipajele operative au desfășurat și alte 26 de misiuni în folosul comunității (asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în urma unor defecțiuni la un stâlp de iluminat stradal din localitatea Vulcan, deblocări de uși, sprijin al Serviciului de Ambulanță Județean, verificarea secțiilor ATI din cadrul unităților spitalicești din județ etc). Având în vedere creşterea semnificativă a numărului arderilor necontrolate produse ca urmare a utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor de vegetația uscată și hotărârea adoptată vineri 24.03.2023 de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara prin care se interzice arderea miriștilor, vegetației uscate și a resturilor vegetale pe raza județului Hunedoara, indiferent de forma de proprietate a terenului, pompierii militari au intensificat activitățile de informare preventivă privind măsurile de reducere a riscului de incendiu la vegetația uscată și fondul forestier, desfășurând în ultimele trei zile, 23 de astfel de activități în mediul rural.

Dintre cele mai relevante misiuni din acest sfârșit de săptămână amintim:

Sâmbătă, 25 martie a.c., pompierii Punctului de Lucru Bretea Română au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată care s-a manifestat pe raza localității Valea Sângeorgiului. Arderea necontrolată a cuprins vegetație uscată, lăstăriș și mărăciniș pe o suprafață de aproximativ 15 hectare. Intervenția colegilor noștri a durat peste 3 ore, acțiunea de stingere fiind îngreunată din cauza vântului care a favorizat extinderea flăcărilor.

O altă misiune importantă s-a desfășurat duminică, 26 martie a.c., în municipiul Vulcan, unde un incendiu a izbucnit în balconul unui apartament situat la etajul 10 al unui bloc. La locul solicitării, s-au mobilizat de urgență pompierii Detașamentului Petroșani cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, autospeciala de lucru la înălțime și echipajul SMURD Vulcan. Forțele operative sosite la fața locului au constatat faptul că, flăcările s-au extins, cuprinzând și ușa balconului, fapt ce a condus la dejagări mari de fum și în interiorul locuinței. În momentul producerii evenimentului, în apartament se afla o minoră în vârstă de 15 ani, care a fost ajutată de către vecini să se autoevacueze. Aceasta a suferit un atac de panică, fiind asistată medical de către echipajul Serviciului de Ambulanță Județean, care a acționat în sprijin.  În timpul intervenției, alți doi locatari cu probleme locomotorii au fost evacuați de la etajul 8, de către echipajele operative. Salvatorii au lichidat prompt incendiul, fără a fi afectate alte apartamente.

INFORMARE PREVENTIVĂ

Improvizațiile în cazul folosirii defectuoase a mijloacelor de încălzire, exploatarea necorespunzătoare a buteliilor, suprasolicitarea instalațiilor electrice, duc de cele mai multe ori la urmări foarte grave.

De aceea, vă recomandăm să țineți cont de principalele măsuri de prevenire a incendiilor la locuințe:

  • Nu folosiţi sobe şi alte mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului utilizându-se lichide inflamabile;
  • Nu depozitați materiale combustibile în incinta centralei termice de la subsolul locuinței;
  • Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, reparaţi-le, izolaţi-le termic şi curăţaţi-le periodic;
  • Nu utilizaţi aeroterme, radiatoare, calorifere electrice construite artizanal sau defecte;
  • Nu aşezaţi sau păstraţi butelii de gaze în apropierea oricăror surse de căldură;
  • Nu folosiţi butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;
  • Nu folosiţi flacără pentru verificarea etanşeităţii buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului/conductei de gaz; verificarea se face numai cu emulsie de apă cu săpun;
  • Nu încălziţi cu flacără buteliile şi nu le folosiţi culcate, răsturnate sau înclinate;
  • Nu transvazaţi gazul din butelie în orice alte recipiente şi nu folosiţi butelii improvizate;
  • Nu lăsaţi mâncarea pe foc nesupravegheată;
  • Nu lăsați copiii singuri în locuință, cu lumânări aprinse, sobe, plite şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune;
  • Nu lăsați țigările aprinse nesupravegheate;

ATENȚIE! INCENDIEREA VEGETAȚIEI USCATE ESTE INTERZISĂ!

În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.

Acordați atenție pregătirii în situații de urgență! Informați-vă asupra măsurilor și regulilor de comportare specifice tipurilor de risc, prin accesarea platformei naționale de pregătire: https://fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Roxana Caterina MATEUȚ,

purtător de cuvânt ISU Hunedoara

 

Ştaier Liliana, şefa serviciu pe ştatele de plată ale Consiliului Județean Hunedoara, a dobândit calitatea de condamnat penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Hătărârea, pronunţată în 8 martie 2023 la Judecătoria Deva, o condamnă pe Ştaier Liliana cu amendă penală, echivalentul a 180 de zile muncă în folosul comunităţii.

Ştaier Liliana este şef serviciu în  cadrul Direcției General de Administrare Monumente şi Promovare Turistică a Judeţului Hunedoara, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean. În actul de sesizare al instanței s-a reţinut, în esenţă, în sarcina inculpatei că „în data de 30.04.2022, în jurul orei 03:00, a condus pe drumul public având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge, respectiv de 2, 04 g% alcool pur în sânge – mostra I şi de 1, 84 g% alcool pur în sânge – mostra a II a, astfel cum rezultă din buletinul de analiză”, după cum apare pe portalul Judecătoriei Deva.

Solutia pe scurt: În art. 396 alin. 2 şi 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpata ŞTAIER MARIA-LIANA, antecedente penale, la pedeapsa de: – amendă penală în cuantum de 8.100 lei (180 zile-amendă x 45 lei) pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau altor substan?e, faptă prev. ?i ped. de art. 336 alin.1 C.pen. (faptă săvâr?ită la data de 30.04.2022) Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.63 C.p., referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul neexecutării, cu rea-credinţă, a pedepsei amenzii, în tot sau în parte. În temeiul art. 162 alin. 1 C.proc.pen. şi art. 163 C.p.p., dispune ca, la rămânerea definitivă a hotărârii, mijloacele materiale de probă, înregistrate la poziţia nr. 95/MMP/2022 din Registrul mijloacele materiale de probă, să se ataşeze la dosar şi să se arhiveze împreună cu dosarul cauzei. În temeiul art. 272 C.proc.pen. rap. la art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpata la plata către stat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300 lei reprezintă cheltuieli judiciare stabilite prin rechizitoriu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatei şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 08.03.2023.

Document: Hotarâre  320/2023  08.03.2023

Infracţiunea şefei de serviciu de la Judeţ a fost tratată cu „discreţie”, în special de cei care au făcut un scandal monstru în cazul fostului primar Mircia Muntean.  

Pe portalul Judecătoriei Deva este înregistrat dosarul 8308/221/2022prin care este judecată numita Ștaier Maria Liana, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Conform unui articol apărut în publicația Observatorul Național,  rezultatul testării  a arătat că tânăra avea o concentrație de alcool extrem de mare.

În actul de sesizare al instanței s-a reţinut, în esenţă, în sarcina inculpatei că în data de 30.04.2022, în jurul orei 03:00, a condus pe drumul public având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge, respectiv de 2, 04 g% alcool pur în sânge – mostra I şi de 1, 84 g% alcool pur în sânge – mostra a II a, astfel cum rezultă din buletinul de analiză”, se arată pe portalul Judecătoriei Deva.

După calculele de stabilire a alcoolemiei, cantitatea de alcool consumată ar putea fi echivalentul a 18-20 de sticle de bere sau 1 litru de alcool de minim 40 de grade. Următorul termen de judecată este prevăzut a avea loc de ziua femeii, 8 martie 2023.

Ștaier Maria Liana este angajată a Consiliului Județean Hunedoara în  cadrul Direcției General de Administrare Monumente şi Promovare Turistică a Judeţului Hunedoara, ca șefă de serviciu. 

O fetiță de 13 ani a fost lovită în cap de tabla desprinsă de pe acoperișul unui bloc proaspăt renovat cu fonduri europene în Deva. Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă

Evenimentul s-a produs marți (21 februarie 2023) în jurul orei 14:10. Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că pe bulevardul Decebal, din Deva, o bucată de tablă s-ar fi desprins de pe acoperișul unui bloc de locuințe cu 5 etaje, iar în cădere ar fi lovit în zona capului o minoră în vârstă de 13 ani, din Simeria, care se deplasa pe trotuar, în zona blocului respectiv.

Minora a fost transportată  la Spitalul Municipal Deva, în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar polițiștii au întocmit, în cauză, un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, ancheta urmând a stabili circumstanțele în care s-a produs fapta”, informează IPJ Hunedoara printr-un comunicat de presă.

Blocul este reabilitat termic cu fonduri europene, după cum informa primarul Florin Oancea la data de 25 ianuarie 2023.  

La Blocul A de pe Bulevardul Iuliu Maniu lucrările de creștere a eficienței energetice sunt executate în proporție de 90%. Principalele lucrări care au fost executate în cadrul acestui proiect pe fonduri europene sunt: – înlocuirea tâmplăriei exterioare existente din lemn cu tâmplărie PVC; – sporirea rezistenței termice corectate a plăcii peste subsol; – izolarea termică a soclului clădirii; – sporirea rezistenței termice corect;ate a planșeului peste ultimul nivel;- reducerea consumului de energie electrică pentru iluminatul din spațiile comune (casa scării), prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu corpuri de iluminat cu consum redus; – reducerea consumului de energie electrică prin înlocuirea lifturilor existente cu lifturi noi cu motoare cu consum redus de energie; – refacerea trotuarului perimetral exterior, pentru îndepărtarea apelor pluviale și evitarea infiltrării acestora în subsol; – înlocuirea instalației de distribuție a apei reci și a colectoarelor de canalizare menajeră orizontale din subsolul tehnic al blocului. Obiectivul principal al investiției este creșterea eficienței energetice a imobilului prin reducerea consumului de energie destinată încălzirii locuințelor, în conformitate cu obiectivele Strategiei Europa 2020. Obiectivele specifice sunt: reducerea emisiilor anuale de CO2 cu peste 40%, atingerea unui consum anual specific de energie pentru încălzire mai mic de 90 kWh/m2/an, reducerea consumului anual de energie primară cu peste 40% și trecerea la o clasă energetică superioară a clădirii. Blocul de locuințe A de pe Bulevardul Iuliu Maniu este compus din 111 apartamente. Valoarea proiectului de reabilitare termică a  Blocul de locuințe A de pe Bulevardul Iuliu Maniu este de peste 1 milion de euro”, anunţa primarul Florin Oancea.

Viscolul şi ninsorile abundente au lăsat sute de gospodării în beznă şi mai multe drumuri blocate din cauza arborilor doborâţi peste carosabil. Pentru pompierii hunedoreni, sâmbătă 4 februarie au fost mai multe ceasuri rele în lupta cu nămeţii.

Pe fondul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, sâmbătă în crucea nopţii, pompierii din cadrul Punctului de lucru Băița au fost solicitați pentru a degaja un arbore căzut peste firele de curent, în localiatea Lunca, comuna Băița. Pompierii s-au deplasat la locul indicat cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD și după ce s-a solicitat sprijinul unei echipe a furnizorului de energie, au acționat pentru segmentarea și înlăturarea materialului lemnos. În urma acestui eveniment, mai mulți consumatori au rămas fără energie electrică. De asemenea, din informațiile primite de la furnizorul de energie, în zona Ilia –  Coșevița există aproximativ 698 de gospodării fără energie electrică, iar în zona Stoeneasa – Săliștioara – aproximativ 237. Printr-un mesaj transmis la miezul nopţii, pompierii ne informau că: „În zona Săliștioara nu se poate acționa momentan, iar în zona Ilia se acționează pentru remedierea defecțiunilor. Pompierii militari sunt în continuare la datorie, pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor”.

Şase brazi doborâţi pe carosabil

Bătrâna este satul cu cei mai puțini locuitori din țară, un tărâm uitat de lume, dar nu și de salvatori. „Chiar dacă în sat își mai duc traiul doar 88 de persoane, pompierii Gărzii de Intervenție Dobra s-au străduit astăzi (sâmbătă, n.red.), mai bine de trei ore să elibereze drumul către cătun. În urma ninsorilor abundente din ultima perioadă, șase brazi au căzut pe carosabil, blocând total accesul autoturismelor în zonă. Când și-au finalizat misiunea, au ținut să se asigure, prin bunăvoința unui membru al Asociației Rescue 4X4, că nu mai sunt și alte probleme până la intrarea în localitate. Apoi, îmbujorați și mulțumiți că situația a fost remediată, s-au întors la unitate, nu înainte de a ne ruga să vă reamintim faptul că pompierii ajung oriunde este nevoie de ei, indiferent de vreme, însă pe timpul avertizărilor meteorologice este necesar să respectați și voi câteva măsuri, pentru a nu vă pune viața în pericol: Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților; Evitați să porniți la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate; Înainte de plecare, asigurați-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.); Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ; Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie; Și nu uitați că puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro; De asemenea, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență găsiți și pe noua aplicație de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play”, informează ISU Hunedoara.

Accident pe A1

Pompierii Detașamentului Orăștie au intervenit sâmbătă seara în jurul orei 21, cu o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD, la un accident rutier petrecut pe autostrada A1, sensul de mers Orăștie -Deva. Forțele de intervenție sosite la locul evenimentului au constatat faptul că un autoturism în care se aflau doi adulți și un copil, a intrat în parapetul de siguranță. Cele trei persoane au fost evaluate medical la fața locului și nu s-a impus transportul acestora la spital. Pompierii militari au asigurat, de asemenea, măsurile specifice pentru preîntâmpinare producerii unui incendiu, în astfel de situații.

Angajații Direcției de Asistență Socială Deva participă, timp de mai multe zile, la o serie de activități susținute de un reprezentant al Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara, care au ca scop promovarea atitudinii civice și a mesajelor anticorupție.

Concret, discuțiile din cadrul întâlnirilor vizează, în principal, informarea participanților cu privire la competența și atribuțiile Direcției Generale Anticorupție, riscurile la care se expun funcționarii publici care săvârșesc fapte de corupție, precum și consecințele comiterii acestui gen de infracțiuni.

Pe de ată parte, participanților le sunt prezentate și exemple elocvente de activitate cu privire la diverse cazuri de dare și luare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu etc., însoțite de recomandări privind atitudinile și comportamentele legale în fața fenomenului corupției.

Reamintind obligația legală a funcționarului public de a sesiza săvârșirea oricăror fapte prevăzute de legea penală despre care ia cunoștință în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește atribuțiile, ofițerul DGA încurajează nu doar dezvoltarea unui comportament integru în rândul funcționarilor publici, ci și semnalarea faptelor de corupție prin oricare dintre modalitățile puse la dispoziția cetățenilor: apelarea Call Center Anticorupție 0800.806.806, adresa electronică a Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara – hunedoara.dga@mai.gov.ro sau sediul instituției, din municipiul Deva, Strada Mihai Eminescu, nr. 130.

Acțiunile de informare anticorupție organizate la sediul Direcției de Asistență Socială Deva se vor desfășura pe tot parcursul acestei săptămâni.

Doi sibieni au fost săltaţi de mascaţi pe motiv că ar fi jefuit o sală de jocuri, ameninţând cu cuţitul angajata şi obligând-o să le dea banii din încasări, respectiv suma de 8.700 lei. Suspecţii au fost identificaţi după trei zile de căutări şi sunt acum reţinuţi preventiv de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată.

Fapta s-a produs în data de 23 ianuarie 2023, în jurul orei 02:55, când Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de către o angajată a unei săli de jocuri din municipiul Deva, cu privire la faptul că un bărbat necunoscut, având fața acoperită, a intrat în incinta unităţii și a amenințat-o cu un cuțit, determinând-o să îi predea banii proveniţi din încasări.

În cauză, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, iar cercetările  efectuate în colaborare cu ofiţerii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara   s-au materializat în organizarea unei acțiuni vizând identificarea celor bănuiţi de  comiterea infracţiunii reclamate. Astfel, în cursul zilei de ieri, poliţiştii deveni au pus în executare două mandate de aducere şi trei mandate de percheziție, la adrese situate pe raza județului Sibiu”, Informează IPJ Hunedoara.

Activităţile investigative au avut ca şi rezultat depistarea și reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr de 29 de ani, din comuna Cristian, județul Sibiu (bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată) şi a unui bărbat de 33 de ani, din comuna Șelimbăr, județul Sibiu (bănuit de săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată).

Poliţiştii au stabilit că, în cursul nopții 22/23 ianuarie 2023, tânărul de 29 de ani, având fața acoperită, a intrat în incinta sălii de jocuri din Deva și a amenințat-o cu un cuțit pe angajata sălii,  determinând-o să îi dea 8.700 de lei (bani proveniţi din încasări), acesta beneficiind de complicitatea bărbatului de 33 de ani, care, anterior comiterii faptei, a fost în sala de jocuri și s-a asigurat să nu fie niciun client în interior, în momentul în care tânărul a acționat. La acțiunea de ieri, poliţiştii Biroului Investigații Criminale Deva și cei ai Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au beneficiat de sprijinul  poliţiştilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, al tehnicienilor criminaliști și al polițiștilor Serviciului Acţiuni Speciale Sibiu.

Cei doi sibieni au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând să fie prezentaţi, în cursul acestei zile, magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea dispunerii măsurilor preventive.

Notă: „Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” (IPJ Hunedoara).

Ștefan Nanu, antrenorul CSM Deva, s-a declarat mulțumit de transferurile făcute înaintea sezonului de primăvară. Fundașul lateral Richard Aszalos, atacanții George Dănăilă și Ionuț Filipaș, precum și portarul Vlad Frumuzache, sunt jucătorii veniți la CSM Deva în intersezon.

Noutăţile au fost prezentate într-o conferinţă de presă susţinută de conducerea clubului. Ştefan Nanu a anunțat și ce jucători nu mai fac parte din lot, fiind vorba despre portarul Octavian Ivan, fundașul George Pătulea și atacantul Brian Lemac, cu care s-au reziliat contractele. De asemenea, portarul Eduard Lazar și mijlocașul Adrian Marinca au fost împrumutați la la Retezatul Hațeg, conjudețeana și colega de serie care este condusă, cu autoritate, de CSM Deva. De asemenea, atacantul Kayondo Mahadi a fost împrumutat, până în vară, la Steaua, în Liga 3, iar fostul internațional a oferit mai multe detalii despre această mutare. „Kayondo este împrumutat pe șase luni la Steaua. A avut un campionat foarte bun și multe echipe au pus ochii pe el. A fost propus și La Liga 1, dar Daniel Oprița l-a vrut la Steaua. Așa că l-am lăsat să înceapă pregătirea cu ei și, după zece zile, au vrut transferul lui. Kayondo este vârf de Liga 1, iar acum are o șansă imensă, să prindă naționala Ugandei prin acest pas înainte, și, de-acum înainte, totul depinde el. Înainte de acest împrumut, Kayondo și-a prelungit contractul cu noi pe încă șase luni și este jucătorul nostru până în vara lui 2024”, a declarat Ștefan Nanu.

Antrenorul principal de la CSM Deva a vorbit despre sezonul de primăvară, spunând că își dorește promovarea, fiind, însă, conştient că, la baraj, va întâlni echipe superioare Devei.

Sper ca în baraj să facem o figură frumoasă și poate vom promova, iar eu îmi doresc acest lucru, dar găsim echipe peste noi din punct de vedere valoric. Am încredere în băieți și sunt sigur că vom fi acolo sus, pe primul loc, la intrarea în baraj. Sezonul viitor vom vedea dacă vom fi în Liga a II-a sau tot în a treia. Dacă vom fi tot în Liga a III-a, vom avea același obiectiv, adică locurile 1-4, crearea unei echipe competitive, care să practice un joc frumos”, a mai menționat Ștefan Nanu.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, Nelu Ardelean, președintele de la CSM Deva, vorbit și despre situația stadionului pe care echipa a revenit, în noiembrie, după multă vreme, menționând că investițiile la acest obiectiv vor continua. „Investițiile la stadion continuă. Știți că, în urmă cu două luni am jucat, după mult timp, pe teren propriu, iar gazonul a ținut, drenajul s-a rezolvat, iar meciurile se pot disputa în bune condiții. Sunt în curs de execuție, sau vor începe, investiții la vestiare, vor fi și alte dotări și să sperăm că, până în vară, la începerea viitorului campionat, să fim cu stadionul bine pus la punct”, a declarat președintele Nelu Ardelean.

Acesta a mai spus că Primăria și Consiliul Local Deva rămân principalii susținători financiari ai clubului, precizând și că, în ceea ce privește cheltuielile, acestea au fost mult mai mici în comparație cu alte echipe. Nelu Ardelean a mai menționat că are promisiunea primarului Florin Oancea că vor fi fonduri pentru ca echipa să nu ducă lipsă de nimic, iar la acest capitol sunt incluse și grupele de copii și juniori de la CSM Deva. ”Primăria este principalul sponsor și, pe această cale, vreau să mulțumesc primarului Florin Oancea și Consiliului Local pentru că au avut grijă ca la club să fie fondurile necesare. Noi am avut cheltuieli mai mici decât alte cluburi, cum ar fi Corvinul, care are un buget mult mai mare ca al nostru. Nu trebuie să uităm că avem 14 grupe de copii și juniori, care au condiții de pregătire, au echipamente. Avem și terenul sintetic cu nocturnă, care permite desfășurarea antrenamentelor și seara pentru aceste grupe. Am promisiunea domnului primar că va fi lângă noi și că va asigura finanțarea în așa fel încât echipa să nu ducă lipsă de nimic”, a afirmat Nelu Ardelean.

La conferința de presă a fost prezentat și programul de pregătire până la reluarea campionatului. Astfel, sâmbătă, 28 ianuarie, CSM Deva va juca primul meci amical al anului, în deplasare, la OFK Vrsac, echipă din Liga a II-a din Serbia. Apoi, în perioada 31 ianuarie – 8 februarie va fi un cantonament montan, la Herculane, unde se va face doar pregătire fizică, fără jocuri. La revenirea din cantonament, pe 11 februarie, devenii vor juca cu liderul din Liga 4 Arad, Unirea Sântana. Apoi urmează alte patru meciuri amicale, toate cu echipe din Liga 3, adversarii celor de la CSM Deva fiind Unirea Albă Iulia (pe 18 februarie), FC Bihor (22 februarie), CSC Ghiroda (24 februarie) și Phoenix Buziaș (3 martie). Campionatul se va relua pe 10 martie, cu antepenultima etapă din sezonul regular, CSM Deva urmând a juca, acasă, cu Jiul Petroșani. La ora actuală, devenii sunt lideri neînvinși în seria 7 din Liga 3, având cu patru puncte mai mult decât următoarea clasată, trupa pregătită de Ștefan Nanu fiind deja calificată în play-off.