Cum alegerile bat la ușă, apele se învolburează și la propriu și la figurat, dând din matcă și aducând jale în jur.
Fără îndoială, PSD-ul are cea mai bună strategie în așteptarea alegerilor. Slobozirea din cușcă a iepurilor de toate culorile, trimiși nu pentru a ronțăi morcovi, ci pentru a dilua voturile opoziției, este, se pare, una de bun augur pentru cei trei trandafiri. Adică le merg socotelile pentru a pune opoziția cu botul pe labe. Birchal, Diaconescu, Geoană, nu în ultimul rând – Șoșoacă și alți mărunței, sunt, de fapt, vopsiți în aceeași culoare, fără șanse la turul 2, dar suficient de puternici ca să ciordească voturi din opoziție. PSD-ul se teme ca dracul de tămâie de întâlnirea în turul 2 dintre Ciolacu și Lasconi și pe măsură ce se apropie alegerile pesediștii sunt dispuși să facă, din belșug, concesii PNL-ului de care va avea nevoie ca de aer în turul 2. Recenta ruptură a PNL-ului de USR, în mult visatul pol de dreapta, miroase de la o poștă a strategie politică pritocită în laboratoarele PSD. Dacă le merge, de ce să nu profite?
USR-ul crește, tras de Lasconi care are votanți în toate partidele din România. Nu mulți în vreun partid, dar pic cu pic se face suma.
Oferta electorală este una mai jalnică decât oricând și care face ca duelul Iliescu-Vadim să pară o glumă față de perspectivele sumbre ale unei zile de toamnă-iarnă care se apropie. Din cauza asta mulți dintre tradiționalii votanți ai partidelor își îndreaptă atenția către primărița din Câmpulung. Numai că Ionel al nostru, adică Ciucă, îi face imaturi pe cei din partidul condus de Lasconi și strateg militar necombatant în Afganistan, dinamitează podul dreptei cu mici șanse de a-l reconstrui până la alegeri. Da, numai că, în spatele lui Ciucă stă PNL-ul, cu strategii săi care de un timp încoace o dau din groapă în groapă. Cel mai mare partid de dreapta după cum se autointitulează PNL-ul se dovedește a fi o palidă rămășiță a ceea ce a reprezentat odată, nu cu mult timp în urmă. În batalionul lui Ciucă strategii sunt slabi, prost pregătiți, neînarmați și neechipați.
Pe bună dreptate, mulți liberali se întreabă mirați cum de se iau asemenea decizii monstruoase pentru viitorul partidului. Călcând din strachină în strachină și mai nou din gamelă în gamelă, PNL-ul se umple de gafe ca oaia de căpușe.
Nu a fost destul eșecul cu ostașul de pe marginea drumului, o strategie electorală penibilă, cu cheltuieli enorme și cu efect de minus zero. Acum trag tare liberalii să schimbe legea, pe ultima sută, ca să-i poată asigura un loc pe liste pripășitului Iohannis căruia i s-au închis în nas, una câte una, toate ușile la care a bătut. Fără să realizeze că nici la Bruxelles, nici la Starsbourg și nici la NATO nu se dau meditații el a încercat ciorba cu degetul și de fiecare dată s-a fript. Și acum, hai fie, merge și un post de senator și dacă nu și nu, măcar unul de deputat.
Vinovat de eșecul „României educate”, arogant în relațiile cu românii, disprețuitor față de legi și de oameni, Iohannis și-a pierdut mai bine de 80 la sută dintre cei care l-au votat sperând la ceva mai de soi și visând la un viitor mai curat. Cei mai mulți nu-l vor ierta pentru că i-a asmuțit împotriva PSD-ului, ca numai după câteva luni să se pupe „Piața Independenței” cu purtătorii de trandafiri, de frica unei amenințări cu debarcarea din corabia Cotrocenilor.
Și ecuația devine simplă ca bună ziua. Dacă cei umiliți nu-l vor ierta, evident că nu-l vor vota. Dacă nu-l votează pe el, nu vor vota nici partidul care i-a dat un colț de pâine și un fotoliu în care să doarmă vreo 4 ani. Iar acel partid nu poate fi altul decât PNL-ul care, va pierde și mai mult, privind cum „trenul cu imaturi” îi întrece cu viteză, fix în gara din Câmpulung.
Și Ciucă, stăpânul incontestabil al ă-ului din politica românească, și Iohannis cel fără de job sunt două pietre de moară sau două ghiulele legate de gleznele PNL-ului, care se scufundă de ceva timp, lent dar ritmic spre neantul lui 10 la sută.
Dacă cei doi vor fi portdrapelul în aceste alegeri, împotmolirea PNL-ului nu va mai fi lentă ci bruscă și pe un drum fără întoarcere.
Nemulțumirile profesorului Ioan Piso și ale colaboratorilor săi țin aprins un foc al unei opoziții științifice, menită să oprească alunecarea Sarmizegeutsei Ulpia Traiana pe o pantă fără întoarcere.
Aceste nemulțumiri le găsim sintetizate într-un memoriu adresat Ministrului Culturii, Raluca Turcan, în iulie 2024, memoriu care și astăzi așteaptă răspunsul. Faptele relatate în memoriu sunt departe de a avea legături cu normalitatea și ar fi fost onest ca ministerul să ia atitudine sau măcar să cerceteze minuțios cele relatate și să răspundă.
Redăm în continuare, integral, memoriul semnat de Profesorul Ioan Piso.
Stimată Doamnă Ministru
Revin, după semnalarea din 18 decembrie 2023, la chestiunea Sarmizegetusei romane. Situația s-a agravat în urma comportamentului tot mai aberant al lui Felix Marcu, actualul responsabil al șantierului. Acesta mi-a fost student, eu l-am adus la Sarmizegetusa, l-am angajat la muzeul din Cluj pe când eram director, i-am condus doctoratul, i-am obținut o bursă Humboldt la Universitatea din Koeln și l-am cuprins în toate proiectele mele științifice. De când este director al MNIT comite acte necugetate, iar cea mai bună dovadă este modul în care administrează restaurarea din banii PNRR a forului lui Traian din Sarmizegetusa. Vă supun atenției următoarele aspecte:
Includerea Sarmizegetusei romane în limes-ul Daciei
Limes-ul roman este o noțiune complexă. Prin el se înțelege o linie de castre, căi de comunicații și zone tampon, situate la marginile unei provincii, înspre ceea ce se numea barbaricum. Oricine are cât de cât habar de istoria Daciei, știe că Sarmizegetusa romană nu se află nicidecum pe limes, ci în inima provinciei, atunci când castrul legionar de la Berzovia de pe limes se află la 100 km în linie dreaptă spre vest. Atât doar, că Felix Marcu este președintele Comisiei Naționale a Limes-ului, iar în această calitate a forțat includerea Sarmizegetusei romane în lista castrelor care alcătuiește Limes Dacicus. A făcut-o de dragul banilor din PNRR. De decenii îmi doresc și eu o restaurare a forului lui Traian, dar nu pe baza unui fals științific. Este riscant ca un dosar finanțat din bani europeni să prezinte fisuri, fiindcă putem avea surprize neplăcute. Dacă s-ar fi dorit, pentru Sarmizegetusa romană s-ar fi putut găsi o soluție corectă, decisă în urma unei discuții oneste.
– Felix Marcu, responsabil al șantierului Ulpia Traiana Sarmizegetusa, absent de pe șantier din 2017 până în 2021
Vă rog să remarcați că în protocolul din 2018 Felix Marcu nu apare ca responsabil al vreunui sector, în care să-și facă, așa cum se cuvine, treaba de arheolog, iar o absență de cinci ani ar fi trebuit să-l descalifice ca șef de șantier. Prin această absență a încălcat deontologia profesională și toate prevederile legale. Nu i s-a întâmplat însă nimic. A apărut la Sarmizegetusa în 2022 odată cu banii din PNRR. Până la urmă chiar și asta ar fi fost scuzabil, dacă ar fi inițiat discuții utile privitoare la restaurările din Sarmizegetusa. Convins că șeful are întotdeauna dreptate, atunci când șeful este el însuși, nu a întrebat pe nimeni nimic. Dacă nu este nimeni în stare să-l oprească, proiectul pe care l-a făcut împreună cu arhitectul Bogdan Fodor va aduce daune ireparabile unui monument unic al României.
– Cercetarea arheologică preventivă din forul lui Traian
Felix Marcu administrează la Sarmizegetusa romană două proiecte PNRR – unul se referă la intrarea în zona arheologică, al doilea la intrarea în forul lui Traian. Mă voi referi deocamdată numai la al doilea. Ar fi necesar un scurt istoric al cercetărilor arheologice în forul lui Traian, numit de noi și forum vetus (forul vechi). Ele au fost începute în 1924 de Constantin Daicoviciu și au durat până înainte de război. Potrivit stadiului cunoștințelor din acea epocă, am fi avut de-a face cu Palatul Augustalilor. Eu sunt cel care l-a identificat ca for, iar în 1988 am reînceput săpăturile, care au durat până în 1995 și au dus la dezvelirea completă a celui mai important monument al Daciei romane. Au colaborat Robert Étienne, comandor al Legiunii de Onoare, unul dintre cei mai cunoscuți arheologi francezi, care a adus cu sine fondurile Ministerului de Externe al Franței, și Alexandru Diaconescu, un fost colaborator de-al meu. Rezultatele științifice le-am publicat eu însumi în numele colectivului, într-un volum apărut în Editura Academiei în 2006 (Le forum vetus de Sarmizeegetusa, Bucarest 2006). De ce afirm că forul lui Traian este cel mai important monument al Daciei romane? Întâi deoarece, cu cele 100 de inscripții descoperite aici, este unul dintre cele mai bine documentate foruri din imperiu, apoi deoarece în fața intrării sale a avut loc ceremonia oficială a întemeierii primei comunități romane din Dacia. Mai trebuie amintit ce a însemnat asta pentru istoria poporului român? Am reușit să găsim, lucru unic în arheologia romană, punctul din care a fost săvârșit acest act și pe care l-am numit locus gromae (atașat, nr. 3).Este substrucția foarte fragilă a unei baze de monument. Menționez că în vederea construirii forului de piatră, romanii au mutat locus gromae cu 2,40 m spre nord, acolo unde s-a păstrat plinta împodobită cu frunze de iederă a unui monument înălțat pentru Traian. Neputând să conservăm baza inițială altfel, am protejat-o cu nisip și am acoperit-o cu pământ. Ei bine, exact aici și-a găsit Felix Marcu, cu două săptămâni în urmă, să ne redezvelească săpăturile. Nu a existat nicio rațiune științifică, fiindcă documentația de care dispunem dovedește că noi am săpat până la lutul virgin, dincolo de care nu se mai poate găsi nimic. Singurul motiv a fost justificarea cheltuirii banilor din PNRR. Contest acest mod de a cheltui banii europeni. Nu i-a păsat că poate distruge locus gromae, despre care îl suspectez că nu-l înțelege. Nu s-a consultat nici cu mine, cel care am săpat forul în întregime și care, conform protocolului din 2018, încă în vigoare (atașat, nr. 1), sunt responsabilul științific al zonei forurilor din Sarmizegetusa. Este metoda tipică a lui Felix Marcu, de a lucra pe ascuns și a te pune în fața faptului împlinit.
– De ce a pătruns în zonele săpate, documentate și publicate de alții?
Este firesc ca într-o știință ca arheologia să ne bazăm pe realizările predecesorilor, pentru a putea clădi mai departe. Eu am scris despre forul lui Traian o întreagă carte, precum și numeroase studii în străinătate. Aș fi pus cu plăcere la dispoziție întreaga documentație de care dispun. Considerându-se atotștiutor, Felix Marcu s-a lipsit de toate astea. Nu-și dă seama că nu are pregătirea pentru a pricepe profunzimea unor chestiuni de arheologie și de istorie universală. Ajunge să amintim faptul că rezultatele obținute în urma cercetării forului lui Traian din Sarmizegetusa ne ajută să ne schimbăm optica chiar în privința forului lui Traian din Roma. Pricepe Felix Marcu ceva din toate astea? Sunt convins că nu. Atunci cel mai simplu a fost să mă ignore atât pe mine, încălcându-mi și drepturile de autor, cât și pe cei care mai știu câte ceva. Un lucru rămâne clar. Conform protocolului în vigoare, a deontologiei profesionale și a bunului simț, săpăturile preventive în vederea restaurării trebuia să le facem noi și numai acolo unde era cazul (atașat 1, 4, 6). Eram dispuși să lucrăm pro bono.
– Ce am făcut pentru a preîntâmpina o asemenea situație?
Începând din vara lui 2022, când am aflat de proiect, am făcut, împreună cu colaboratorii mei apropiați, Ovidiu Țentea, Florian Matei-Popescu și Vitalie Bârcă, toate demersurile necesare pentru a se evita o catastrofă. Împreună cu colegul Ovidiu Țentea am redacta punctele noastre de vedere privind restaurarea forului lui Traian (atașate, nr. 4). Au fost ignorate. Ne-am adresat decanatului Facultății de Istorie și Filozofie, rectoratului Universității Babeș-Bolyai, am făcut sesizare la Comisia Națională de Arheologie. În martie 2024, la solicitarea rectorului UBB, am înaintat „Liniile roșii”, ca bază a colaborării noastre în cadrul șantierului Ulpia Traiana Sarmizegetusa (atașate, nr. 6), la care nu am primit niciun răspuns. Am fost priviți cel mult cu înțelegere, dacă nu cu milă, dar nu a făcut nimeni nimic. Este greu să te lupți pentru dreptate, atunci când Felix Marcu, dispunând de banii din PNRR, se bucură de sprijin transpartinic.
Ar fi bine să ne reamintim din când în când o cugetare a marelui Rabelais– „science sans conscience n’est que ruine d’âme”.
– Concluzii
Ar mai fi fost multe de povestit, dar nu doresc să abuzez de timpul Dumneavoastră.
În această vară se împlinesc 100 de ani de când Universitatea din Cluj a început săpăturile românești la Sarmizegetusa sub conducerea lui Constantin Daicoviciu, magistrul meu drag. Să punctăm oare această aniversare printr-un dezastru? Mai contăm numai pe înțelegerea și pe sprijinul Dumneavoastră.
Vă rugăm să dispuneți suspendarea imediată a săpăturilor preventive abuzive din forul lui Traian.
Vă rugăm să impuneți luarea unor decizii raționale privitoare la restaurările din Sarmizegetusa romană, prin consultarea tuturor persoanelor competente.
Vă rugăm să corectați abuzurile făcute pe acest șantier și să instituiți o atmosferă de colaborare academică și colegială.
Vă rugăm să stabiliți că în orice dispută de acest gen prioritară este protecția monumentului și nu satisfacerea unor ambiții sau nevoi personale.
O lună mai târziu, neprimind niciun răspuns, Profesorul Piso revine cu un nou memoriu și acesta, având aceeași soartă, rămânând, nebăgat în seamă, undeva prin sertarele ministerului.
Stimată Doamnă Ministru
Îmi permit să revin asupra sesizării mele din 2 iulie a. c. cu elemente, care ar putea ajuta la elucidarea cazului.
1. Ca urmare a Sesizării privind proiectul de restaurare de la Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, rezoluția din ședința CNA din 08-09.02.2024 a fost următoarea:
“CNA urmărește cu mare atenție și o reală preocupare procesul de restaurare din situl arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa. CNA recomandă ca în activitatea de cercetare arheologică preventivă ce va preceda procesul de conservare și restaurare să fie implicată și echipa de cercetare care a lucrat anterior în zona Forum-ului și, de asemenea, în proiectul tehnic să fie luate decizii rezultate în urma consultării dintre membrii colectivului de cercetare de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Protejarea și punerea în valoare a monumentului ar trebui să constituie prioritatea fiecărui specialist în domeniul arheologiei și CNA recomandă depășirea impedimentelor rezultate din motive neștiințifice.”
Felix Marcu nu a dat curs acestei rezoluții și a ținut ascunși pașii de implementare a proiectului de restaurare față de membrii colectivului, care, conform protocolului de colaborare din 2018, dețin responsabilitatea științifică în sectorul forurilor din Sarmizegetusa.
2. Nu am găsit nicăieri pe site-ul CNA vreo autorizație pentru săpătură preventivă emisă pentru Felix Marcu în forul lui Traian. Dacă această autorizație există pe undeva, ea nu a ținut seama de solicitarea CNA de includere a membrilor colectivului din sectorul forurilor. Dacă nu există, acest fapt reprezintă o gravă încălcare a legislației în vigoare, care definește tipurile de cercetare arheologică.
3. Am găsit pe site-ul CNA numai o autorizație de evaluare, emisă în 2022, care nu poate fi substituită unei autorizații pentru săpături preventive. Concluzia noastră este că săpătura preventivă desfășurată în prezent este ilegală.
4. Temerile noastre s-au adeverit atunci când am găsit pe internet o imagine din ziua de 4/5 iulie a săpăturii preventive din fața intrării în forul lui Traian (atașată mai jos). Ea constituie dovada că substrucția B 36, reprezentând locul original al gromei, adică punctul din care guvernatorul Daciei a săvârșit actul întemeierii Sarmizegetusei în numele împăratului Traian, a fost iremediabil distrusă. A se vedea pentru acest monument unic din Dacia și din imperiu I. Piso, Le forum vetus de Sarmizegetusa, Bucarest 2006, 96-98, cu fig. II/46-49 și p. 206.
Vă rugăm respectuos să interveniți în apărarea unui monument reprezentativ pentru istoria poporului român și pentru istoria universală.
Un lucru este cert. Acum mingea se află în terenul Ministerului Culturii care trebuie să ia o atitudine, oricare ar fi ea, pentru că aceste memorii nu vin de la o persoană oarecare ci de la unul dintre cei mai importanți arheologi români din toate timpurile și de la un dascăl emerit care a păstorit zeci de generații de studenți.
Vom urmări subiectul și indiferent de deznodământ vom publica, mai departe, orice material legat de situația din capitala romană a Daciei.
Încă odată, cuvintele vestitului artist Nicolae Adam și ale reputatei cercetătoare Lucia Apolzan, preluate ulterior de scriitorul Gligor Hașa, cum că Orăștia este „Capitala culturală a județului Hunedoara” s-au confirmat în mod strălucit, zilele trecute în incinta bisericii Evanghelice din cetatea Orăștiei.
A fost sărbătoare la Orăștie, când sute de oameni au umplut până la refuz lăcașul de cult care și-a deschis porțile, în haine noi, pentru a marca împlinirea a 800 de ani de la prima atestare documentară a urbei ce poartă pecetea Paliei, loc plin de semnificații istorice și inspirat ales de autorități pentru lansarea monografiei orăștiene.
Lucrarea nu este una care poate fi citită „din doască în doască”. Ea nu este un roman, ci o veritabilă enciclopedie, la care apelezi atunci când ai nevoie de lămuriri într-o ramură sau alta.
Nu poate fi considerată o simplă carte de istorie, ci una despre istorie, cu accente medicale, pentru că fiecare capitol, fiecare pagină scormonește adânc, asemenea unui chirurg prin măruntaiele burgului. Cele două volume cântăresc împreună 5 kilograme și închid între coperțile lor mai bine de 2000 de pagini. Nu cred că greșim dacă afirmăm că această monografie este una dintre cele mai vaste lucrări apărute în întreg județul, dacă nu cumva cea mai mare. O asemenea lucrare nu putea fi dusă la bun sfârșit de către un singur om. Cei 800 de ani nu puteau fi cercetați, în fiecare dintre domeniile prezente în monografie, de un autor, fie el și un scriitor prolific. Specialiștii au fost cei care au dat substanță acestei monografii. Oameni cu har, profesioniști înzestrați cu ambiție, cu tenacitate și cu răbdare s-au reunit într-o echipă care a dat Orăștiei o distincție, pe deplin meritată, la împlinirea a 800 de ani de la prima sa atestare documentară. Ani buni de muncă asiduă, prin colbul arhivelor, au dat rezultatul care astăzi cadorisește strălucit ceea ce odinioară se numea „Orașul sașilor”
Istorie, arheologie, urbanism, demografie, viață politică, meșteșuguri și economie, învățământ și cultură, sănătate, viață bisericească, etnografie și folclor, sport și multe alte domenii zugrăvesc fidel o istorie de 8 secole a unui oraș care astăzi parcă arată mai frumos ca oricând.
Și, da, între multitudinea de domenii, detaliate în monografie, nu putea să lipsească presa. Revenind la titulatura de „Capitală culturală a județului Hunedoara”, numărăm publicațiile care au apărut de-a lungul vremii în Orăștie și nu mică este mirarea când constatăm că numărul aparițiilor editoriale din Orăștie, egalează sau chiar întrece numărul publicațiilor din întreg județul.
Materializează această lucrare, în condiții grafice de excepție, visul, ambiția și realizarea unei administrații locale capabile să reunească cea mai bună echipă de redactare a monografiei. Dascăl dăruit, viceprimarul Ovidu Hendrea, alături de Profesorul Liviu Lazăr, cercetător științific de prim rang, au coordonat strălucit redactarea acestei scrieri monumentale adunând în jurul lor o echipă, pe cât de eterogenă pe atât de eficace și productivă. Angela Cerean, Călin Cornea, Felicia Găliceanu, Marcel Oncu, Livia Magina, Cristian Roman, Daniela Șendroiu, Eugen Turdean și Narcis Terchet au fost cei care au reușit să scoată Orăștia din uitare și să aducă la viață, lucruri neștiute, informații neprețuite și memorabile fapte nemuritoare.
Primarul Ovidiu Bălan lasă ceva valoros în urmă. Este unul dintre visele sale, devenite realitate, alături de multe altele aducând prospețime pentru posteritate, punând stavilă solidă în calea timpului care se scurge și asta pentru că această scriere monumentală dă valoare istoriei, iar istoria va da valoare acestei monografii.
Profesorul Ioan Piso a împlinit 80 de ani. La o vârstă la care mulți se gândesc la retragere, spiritul său parcă trăiește o a doua tinerețe. Bătăios și intolerant cu nedreptatea, luptător cu armele pe față pentru salvarea patrimoniului, dascăl de excepție, Ioan Piso este sărbătorit de prieteni, colaboratori și foști studenți, cu o surpriză pe cât de inedită pe atât de onorantă și anume apariția unui volum omagial, intitulat „Studia epigraphica et historica in honorem Ioannis Pisonis”, avându-i ca editori pe Lucrețiu Mihailescu-Bîrliba, Radu Ardevan, Rada Varga, Florian Matei-Popescu și Ovidiu Țentea.
Această carte, spun autorii ei, este dedicată profesorului Ioan Piso, unul dintre cei mai mari epigrafiști și istorici pentru perioada antică, cu ocazia împlinirii a 80 de ani.
Profesorul Piso activează de aproape 60 de ani, publicând corpuri de inscripție majore din Dacia romană, precum și studii importante despre elita, societatea, cultura, economia și religia din Dacia și Imperium Romanum. A câștigat recunoaștere internațională nu numai prin publicații, ci și prin participarea la conferințe și proiecte internaționale, precum și prin burse prestigioase. A condus activitățile științifice ale multor tineri savanți care au primit ulterior recunoaștere internațională. Profesorul Piso s-a implicat activ în viața civică și a fost unul dintre cei mai importanți luptători pentru conservarea patrimoniului cultural din România. Principiile sale morale, hărnicia și calitățile umane au fost unanim apreciate. Volumul cuprinde 40 de studii scrise de savanți din Germania, Franța, Austria, Elveția, Italia, Spania, Ungaria, Israel, Polonia, Bulgaria și România. Temele principale sunt epigrafia, arheologia, istoriografia, luând în considerare noile documente epigrafice și istorice precum și date arheologice recente.
Ioan Piso s-a născut la Petroșani, în 24 august 1944 dedicându-și aproape întreaga activate arheologică cercetările de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, unde activează de mai bine de 50 de ani, după ce anterior cercetase pe șantierele dacice din Munții Orăștiei! Cu alte cuvinte, un hunedorean veritabil.
Cartea, care va fi lansată oficial, în toamnă, la Cluj și la Iași, cuprinde dezbateri istoriografice și noi retrocedări ale documentelor medievale și moderne despre antichitate, semnate de autori de prestigiu.
Profesorul Ioan Piso nu mai are nevoie de prezentare. Este greu de crezut că cineva care are legături mai apropiate sau mai depărtate cu istoria să nu fi auzit de numele unuia dintre cei mai importanți arheologi și dascăli ai Europei. Recunoscut și apreciat în marile universități europene, profesorul Piso a păstorit și a format, de peste o jumătate de secol, sute de studenți, mulți dintre ei devenind arheologi și istorici de renume.
Pentru mulți, profesorul Piso este un personaj incomod. El este dușman înverșunat al jumătăților de măsură și al compromisului. El este cel care, cu încăpățânare profesională, nu se sfiește să pună degetul pe răni pe care unii le-ar vrea cicatrizate.
Sarmizegetusa, cea romană, i-a fost a doua casă de peste 50 de ani. Acolo s-a format profesional, acolo a format, la rândul său, zeci de studenți în campaniile arheologice pe care le-a condus.
La Ulpia Traiana se pare că nu a fost liniște niciodată, nici înainte și nici după retragerea aureliană. Motivele au fost de fiecare dată altele. În zilele noastre, fosta capitală a Daciei Romane a fost zguduită de tot felul de scandaluri care de care mai răsunătoare. Dispariția buzduganului de la Zeicani, retrocedări ilegale de terenuri aparținând sitului, braconaj arheologic, furturi de piese ornamentale, construcții ilegale în plin sit, cu complicitatea autorităților, dispariții misterioase din muzeu, distrugeri ale monumentelor, restaurări controversate, și multe altele au fost prilej de gâlceavă în Ulpia Traiana.
Ultima, este, de departe, cea mai penibilă și mai stânjenitoare pentru mediul angrenat în cercetarea și administrarea Sarmizegetusei.
După 50 de ani, bătuți pe muchie, de activitate neîntreruptă printre ruinele romane, profesorul Piso este alungat din baza arheologică a Muzeului Național de Istorie al Transilvaniei din Cluj, tocmai de unul dintre foștii săi studenți, unul pe care l-a îndrumat, l-a promovat și l-a adus de mână în Sarmizegetusa.
Felix Marcu, directorul MNIT din Cluj i-a trântit uşa în nas profesorului Piso pe motiv că a îndrăznit să-i conteste unele decizii legate de Ulpia Traian Sarmizegetusa. „… cine mă acuză pe mine și, implicit, instituția organizatoare a cercetărilor preventive, MNIT, proprietara Bazei, nu va avea acces în aceasta„, scrie şeful Muzeului.
Profesorul Ioan Piso este stupefiat de rigiditatea şi dispreţul faţă de dialog afişate de fostul său student.
Profesorul Ioan Piso
„Eram director al muzeului clujean, când am finalizat baza de cercetări în anul 1998, iar în anul 1999 l-am primit în ea cu toată căldura și pe Felix Marcu. Acum, același Felix Marcu, devenit între timp director al aceluiași muzeu clujean, îmi interzice accesul în baza arheologică, ceea ce mă obligă să continui, împreună cu colegii mei, practica arheologică dintr-o pensiune. Conform protocoalelor în vigoare eu sunt membru al colectivului de cercetare din partea Universității din Cluj”, precizează Ioan Piso.
„Mi s-a adus la cunoștință, în scris, că nu mai am voie să intru în bază, iar administratorul bazei a fost instruit în acest sens. Pe Felix Marcu eu l-am adus la Sarmizegetusa, când intrase în conflict cu un alt șef de șantier arheologic, l-am angajat la Muzeul din Cluj, i-am condus doctoratul, l-am implicat în toate proiectele științifice și l-am ajutat să obțină o bursă Humboldt la Köln. În ianuarie 2016, Vlad Alexandrescu, ministru al Culturii, m-a întrebat dacă nu doresc să reiau din nou Muzeul din Cluj. Am refuzat și, față de martori, l-am recomandat pe Felix Marcu. Mi-am permis însă în ultimul timp să-i reproșez o atitudine nepotrivită față de monumente și devieri de comportament, la început cu blândețe, iar apoi cu un ton mai apăsat. Acum sunt pedepsit pentru delict de opinie de către fostul meu student, doctorand și colaborator. Am încercat, ca reprezentant al Universității, să impun anumite linii roșii în privința monumentelor din Sarmizegetusa și a comportamentului. Este însă convins că numai el are dreptate. Așa ceva este nepermis nu numai într-o democrație, ci și în știință și în relațiile dintre oameni. Îmi permit să afirm, ca fost profesor al său, că Felix Marcu are două mari defecte. Nu cunoaște îndoiala, ceea ce este contrar spiritului științific, și nu suportă povara recunoștinței”, mai spune profesorul Piso.
Lucrurile pe care Ioan Piso i le impută lui Felix Marcu sunt multe și țin de felul în care acesta înțelege să neglijeze normalitatea în Ulpia Traiana precum și refuzul acestuia de a accepta orice colaborare cu fostul său mentor.
„Alături de colegii mei Ovidiu Țentea, Florian Matei Popescu și Vitalie Bârcă am cerut ca proiectele de restaurare și punere în valoare, cercetările arheologice preventive și supravegherile să fie supuse atenției tuturor arheologilor implicați în cercetarea arheologică de la Sarmizegetusa. Același lucru i-a fost solicitat de două ori și de către Comisia Națională de Arheologie, iar asta cu atât mai mult în cazul forului lui Traian, săpat și publicat în totalitate de mine. Felix Marcu nu ține cont de nimic și de nimeni și refuză orice colaborare. Încalcă intenționat deontologia profesională și legea drepturilor de autor, făcând așa-zise săpături preventive peste cele făcute de noi în trecut. Prin asta se cheltuiesc bani inutil și se distrug monumentele. Cel mai bun exemplu este săpătura de la intrarea în forul lui Traian, „locul gromei”, locul sacru din care a fost întemeiată Sarmizegetusa romană.
„Locul gromei”
Apoi, Felix Marcu încalcă protocolul semnat de mai multe instituții de profil, care prevede foarte clar colaborarea și cooperarea între toți cei implicați. Nu pot să nu remarc o nepotrivită asociere, pe considerente personale, cu arhitectul Bogdan Fodor, care nu are niciun fel de experiență în restaurările monumentelor romane. Soluțiile date de ei dăunează celui mai important monument al Daciei romane și anume forului lui Traian. Nu pot să trec peste toate acestea și nu doresc să fiu părtaș la mutilarea Sarmizegetusei”, spune profesorul clujean.
Explicate, pe îndelete, fiecare dintre aceste probleme care îl frământă pe profesorul Piso, pot face obiectul unui articol sau, de ce nu, al unor anchete. Hunedoreanul Info va documenta fiecare dintre ele și le va aduce în fața opiniei publice.
O minunată poveste scrisă de Hans Christian Andersen, „Fetița cu chibriturile”, istorisea despre o fetiță care moare înghețată, aprinzând câte un chibrit pentru ca visul ei de a fi alături de bunica sa să nu se stingă niciodată. Impresionant, nu?
Gafele care au încununat această ediție a Jocurilor Olimpice de la Paris, par să nu se mai termine. Una după alta, de la greșeli la manipulări, de la incompetență la furt pe față, ele calcă în picioare însăși spiritul olimpic înrădăcinat în antichitate.
Ultima din acest șir de gafe a fost o mascaradă cu iz geo-politic, garnisită cu ticăloșie și rea intenție. Americanii furioși că unitul popor chinez colectează mai multe medalii, trag cu dinții de orice colțișor de medalie ca să-și facă zestrea. Și chiar se bat pentru asta. Calcă în picioare orice, moralitate, principii, spirit olimpic, doar pentru a câștiga și triumfa.
Ana Maria Bărbosu, o fetiță cu vise și speranțe era la un pas de a urca pe podiumul olimpic. Și-a luat steagul pentru a-l flutura în fața mulțimii care o aplauda pentru performanța sa. Doar că, privind spre tabela care afișa rezultatele, uluită și confuză, vede că locul mult visat pe podium aparținea unei alte fete, din SUA, și ea plină de vise și de speranțe. Delegația din care făcea parte făcuse contestație iar juriul i-a mărit nota îmbrâncind-o brutal pe Ana Maria jos de pe podium. Acela a fost momentul în care steagul din mâinile româncei s-a prelins pe podea și acolo a rămas, iar lacrimile au început să curgă.
Steagul acela, abandonat pe podeaua sălii de sport nu era doar un simplu tricolor în albastru, galben și roșu, ci în el se găseau toate visele acestui copil. Erau acolo munca, ambiția, sudoarea, speranța, sacrificiul, proiectele de viitor ale unei copile care acum le vedea aruncate în noroi. În loc să fie înălțat pe catarg, tricolorul a rămas părăsit pe o podea ingrată, în fața a sute de oameni.
Da, în sport, unul câștigă și altul pierde dar de ce așa?
Și întrebările pot să curgă…
De ce niște conțopiști de arbitrii pot judeca strâmb, netrași la răspundere?
De ce delegația României nu a fost vigilentă la manevrele din spatele ușilor închise, asta trecând peste faptul că responsabila competiției de gimnastică era româncă, o gospodină ajunsă accidental în această poziție?
De ce Federația de Gimnastică a întrerupt un firesc mers al lucrurilor de la Deva cea plină de tradiții, de izbânzi și de medalii?
De ce nume mari ale gimnasticii românești au fost trimise la plimbare și înlocuite cu antrenori străini?
De ce nu-i auzim pe vajnicii politicieni români vorbind despre sport decât odată la 4 ani?
De ce rivalitățile geopolitice și economice internaționale intră cu bocancii în epuizanta muncă a sportivilor?
De ce se perpetuează, în continuare statutul Comitetului Internațional Olimpic, ca fiind o organizație non profit și nu una subordonată ONU sau altui organism internațional?
În ce buzunare intră miliardele făcute de acest ONG pe spinările pline de sudoare ale sportivilor?
Toate aceste întrebări își găsesc răspunsul în tricolorul udat de lacrimi și părăsit, pe podeaua sălii, de Ana Maria, care nu a mai urcat pe podium și care, cu sufletul înghețat, a murit un pic, intrând în maturitate și visând frumos, neînțelegând nimic altceva decât ticăloșia vieții, asemenea fetiței cu chibrituri.
P.S. Și ca să se pună capac la oala cu nemernicii și prostii, vine Prim Ministrul țării batjocorite și, supărat ca văcarul pe sat, declară că, în semn de protest, nu va participa la ceremonia de închidere a competiției, fără să spună nimic despre relația lui cu sportul românesc din ultimii 4 ani.
Sibiul, veșnicul Sibiu, care sfidează lentoarea și blazarea, aducând oamenilor o altă dimensiune culturală a vieții, a fost gazdă primitoare pentru hunedoreni care, neavând (încă) un stadion cu acte în regulă, au strigat după ajutor, iar ecoul strigătului s-a oprit pe malul Cibinului în cocheta arenă „Municipală”
A fost un meci frumos cel dintre Corvinul Hunedoara, echipă de divizie secundă a României, și Rijeka, vicecampioana Croaţiei, echipă de top în prima divizie a campionatului croat.
Oricât de patriotarzi suntem, oricât preaslăvim un bicolor în alb-albastru, nu putem spune că vreuna dintre echipele care au făcut spectacol pe cochetul stadion sibian, a fost mai bună ca cealaltă.
Începutul partidei a aparținut, evident, fotbaliștilor de sub semnul corbului, cu trei ocazii în primele 10 minute, una mare cât roata carului. Apoi lucrurile au început să se așeze. Croații, o echipă robustă care știe fotbal, s-au regrupat, au ieșit din șoc și au trecut la ofensivă. Și așa, rând pe rând, ocaziile s-au succedat, când la o poartă, când la cealaltă, într-un ritm alert, cu tehnici bine puse la punct și nu departe de fotbalul văzut la recentul campionat european.
Un proverb, de pe iarba terenului de fotbal, spune că o echipă joacă bine doar în compania unei echipe bune. Așa a fost și la Sibiu, doar că e greu de spus care a fost echipa cea bună, la care s-a adaptat cealaltă.
Este clar că elevii, încă, ai lui Florin Maxim au dat tot ce au putut da. Greu le poți reproșa ceva în meciul de aseară. Buni la mijlocul terenului, față de meciul precedent cu maghiarii de la Paksi, când au lălăit-o cedând o victorie care era mai mult decât posibilă, corviniștii au avut, de data asta, veriga slabă la finalizare. Cel puțin şapte ocazii, trei foarte clare, au fost irosite, în aclamațiile pline de speranțe ale publicului în alb-albastru.
Cu mai multă disciplină tactică, poate că altul ar fi fost deznodământul partidei.
O notă modestă se poate acorda pregătirii fizice. A doua repriză a demonstrat, ca și în ultimele partide ale Corvinului, că benzina se termină un pic cam repede și aici poate că ar trebui lucrat. Nu acum, pentru următoarele partide, pentru că asta nu se câștigă de pe o zi pe alta, ci în perspectivă. Pătrățelele de pe busturile jucătorilor, triumfali la victoriile precedente, nu suplinesc efortul susținut pe care o echipă adevărată trebuie să-l verse pe teren.
În concluzie, a fost un meci cu de toate. Cu VIP-uri fițoase venite ca la un spectacol, pentru că așa dă bine, cu scuipători de semințe, cu inimoasa și bine organizata galerie corvinistă care răgușește 90 de minute, cu focuri croate în tribună, cu petarde scăpate de vigilența celor de la pază, cu scandări încurajante și cu fluierături copioase, cu un stadion de top, cu o organizare aproape de superlativ, cu ploaie răzleață, cu entuziasm și cu o mare dragoste, vopsită în alb şi albastru, garnisită cu un corb care răzbate din „Peluza Nord”, acolo unde orice iubitor de fotbal adevărat ar trebui să pășească, măcar odată în viață. Dacă nu ai cântat vreodată în peluza nord se cheamă că nu exiști, spunea un ultras la sfârșit de meci.
Până la urmă, un zero la zero nu reprezintă o eliminare, și ține de abilitatea lui Florin Maxim de a pregăti returul. Dacă va învăța din greșelile acestui meci și dacă va dibui punctele slabe ale croaților, din această seară, nu peste multe zile sau nopți, pietonala primarului Bobouțanu va răsuna de chiotele de bucurie ale unei noi calificări istorice.
La Sibiu a început cea de-a 21-a ediție a competiției recunoscută drept cel mai dificil raliu hard enduro din lume. Reprezentanții a 64 de țări au luat startul la această competiție, devenită, deja, emblematică pentru orașul de pe Cibin. Datorită acestui număr record de participanți, Red Bull Romaniacs este evenimentul sportiv care aduce în România cel mai mare număr de națiuni, dintre toate competițiile europene.
Cu toate că organizarea poligonului a ocupat o întreagă arteră principală, perturbând serios circulația în Sibiu, bucuria și mândria de a fi organizat un astfel de eveniment, primează în fața traficului aglomerat.
Numită „Limitless“, ediția din 2024 se va desfășura după bine-cunoscutul format clasic: prolog urban și patru zile de off-road, fiind cea mai dură cursă din sezon atât pentru riderii amatori și semiprofesioniști, cât și pentru sportivii Campionatului Mondial de Hard-Enduro. Anul acesta raliul ajunge în premieră și în Râmnicu Vâlcea, poposind în oraș la finalul celei de-a doua zile de off-road, mai precis pe 25 iulie. Pentru a primi medalia de finisher, cei care vor face față provocărilor întâlnite de-a lungul celor 400 de kilometri de traseu, vor avea de bifat și tradiționala urcare aproape verticală de pe dealul Gușteriței, de lângă Sibiu, o probă, pe cât de dificilă pe atât de spectaculoasă.
Anul trecut fondurile strânse în cadrul acțiunii „Enduro for Romania“ au mers către Centrul de Sprijin Oncologic al Asociației „Sus Inima“ și către proiectele de ecologizare cu componentă educațională pe care echipa raliului le-a desfășurat în județul Vâlcea, la Câineni și Valea lui Stan.
Anul acesta pot fi admirați, la Sibiu, turându-și caii putere Jonny Walker britanicul care are două victorii în România, Alfredo Gomez (Spania) și Michael Walkner (Austria) și ei pretendenți la podium la clasa Gold.
Înscrise la clasa Silver în 2024, Sandra Gomez și Kirsten Landman vor oferi un duel foarte interesant. Cele două își împart sezonul competițional între hard-enduro și rally-raid, iar Romaniacs reprezintă un punct important în cariera fiecăreia. Kirsten este prima femeie care a terminat Romaniacs pe traseul clasei Silver, în timp ce Sandra a fost prima care a terminat raliul pe traseul de Gold.
În total, opt femei vor lua startul în ediția „Limitless“, iar printre ele se numără și slovena Tjasa Fifer, cea care în 2021 câștiga Romaniacs la clasa Iron.
Un autocar cu turişti a rămas blocat la întoarcerea de la Sarmizegetusa Regia din cauza unor copaci care au căzut peste carosabil. Echipa Cotidianul de Hunedoara a sunat serviciul de Urgenţe 112 pentru a interveni în ajutorul turiştilor. Ceea ce era de demonstrat s-a demonstrat şi ceea ce am anticipat s-a adeverit
Arborii au căzut peste carosabil în momentul în care autocarul cu turişti se întorcea de la Regia şi puţin a lipsit să se producă o tragedie. Incidentul a avut loc la Valea Albă, la trei kilometri de capitala regatului dac, în jurul orei 12.
Turiştii care vizitaseră monumentul UNESCO au coborât din autocar şi au încercat să degajeze singuri drumul, însă trunchiurile de copac au fost prea mari pentru a putea fi mutate „cu cârca”. La scurt timp, în spatele autocarului din Constanţa s-a format un şir de maşini.
Echipa Cotidianul de Hunedoara, care se afla într-o documentare în zona, a coborât într-o zonă cu semnal şi a anunţat incidentul la 112. Dispeceratul ISU ne-a spus că vor trimite salvatorii din Orăştie să intervină la deblocare drumului.
În urmă cu două săptămâni, Cotidianul de Hunedoara semnala starea deplorabilă a tronsonului de drum dintre Costeşti şi Sarmizegetusa, avertizând asupra pericolelor la care sunt supuşi turiştii care vor să viziteze monumentul premiat ca destinaţia turistică a anului în România.
Acest material apare după încheierea campaniei electorale, cu toate că situația ingrată a drumului care duce către capitala dacilor este nu de acum, ci de mult timp. Apare în acest moment pentru a fi ferit de obișnuite atacuri gen „material plătit” sau „material propagandistic”.
Cei 19 kilometri care despart localitatea Costești de Sarmizegetusa Regia au fost sămânță de scandal încă de la inaugurarea drumului. Modernizarea sa, a fost făcută în timp record, de patru luni, pe vremea când Consiliul Județean Hunedoara era condus de Adrian David. Însă, această performanță a fost repede taxată de adversarii politici pentru petecelor care au apărut pe carosabil din cauza supra-tonajului cu care circulau (și circulă în continuare) camioane cu lemne, producând găuri în asfaltul proaspăt turnat.
Au urmat anchetele referitoare la calitatea lucrării. DNA-ul a controlat tot ce se putea controla iar concluzia a fost evazivă, dar fără sancțiuni. Apoi, sub actuala conducere a consiliului, s-a trecut la repararea pe anumite porțiuni sensibile ale drumului, fără a se fi luat decizii clare privind protejarea sa de camioanele încărcate peste limită care circulă zilnic pe el și de torenții neprevăzuți.
Una peste alta, drumul, odată asfaltat, în anul următor modernizării, a dublat numărul de turiști, un lucru benefic atât pentru capitala regatului dac cât și pentru cele peste 30 de pensiuni din zonă, care înregistrau record după record.
Din păcate drumul, aflat în administrarea Consiliului Județean, a fost abandonat și lăsat pradă naturii.
Viiturile au cărat, în ultimii ani, pe carosabil tone de noroi, curățat în dorul leli, după multe zile de la revărsarea torenților, producând disconfort circulației. Mai multe podețe au fost colmatate acum doi ani și nici până în ziua de astăzi nu s-a găsit soluția curățării lor. În consecință, au apărut bălți și chiar lacuri, pline de broaște și țânțari, unul chiar în proximitatea campingului turistic, invadat și acum de noroaie și lemne.
Dar cea mai mare problemă, în prezent, legată de circulația pe drumul județean 705 A este vegetația care a invadat pur și simplu carosabilul. Pe unele porțiuni nu se mai văd parapetele de pe marginea drumului, iar pe altele mai bine de un sfert din carosabil este acoperit de rugi de mur, de tufe și de copaci care îngreuiază circulația normală.
Au fost înregistrate numeroase incidente, în care mașini care circulau pe drum au fost zgâriate de crengile de pe margine. Au fost înregistrate două accidente și avarierea a două autocare.
Supărarea proprietarilor de pensiuni este evidentă și pe bună dreptate.
„E un lucru scandalos să vezi cum turiștii care, deși sunt tratați deosebit în pensiuni, își scurtează șederea plecând supărați că s-au întors dintr-o excursie care trebuia să le aducă încântare, furioși că mașinile s-au zgâriat, unele destul de tare”, spune proprietara uneia dintre pensiunile din zona Costești.
Localnicii sunt nemulțumiți pentru că în fiecare zi se expun pericolelor determinate de proasta vizibilitate favorizată de desimea vegetației, mai ales la curbe.
Cei mai mulți vorbesc de o rea voință din partea Consiliului Județean care nu vrea să-și facă treaba într-o localitate condusă de un primar de altă culoare politică.
„Am avut acum trei săptămâni un autocar din Brașov al cărui parbriz a fost spart de un lemn ascuns în desișul de pe marginea drumului. Șoferul, ca să evite coliziunea cu un autoturism, care venea de sus, a tras aproape de marginea drumului invadat de vegetație și s-a produs necazul. De aici din fața noastră a sunat nervos la câteva companii de transport, avertizându-și colegii să nu mai accepte excursii la Sarmizegetusa Regia”, spune proprietarul ultimei pensiuni dinaintea Sarmizegetusei.
„Când plouă este o adevărată aventură să mergi către Sarmizegetusa Regia. Pomii de pe margine se îngreuiază de apă și se apleacă deasupra drumului, așa de tare, de trebuie să treci printr-un tunel și este imposibil dacă vrei să mergi sus, să nu-ți zgârii mașina”, remarcă nervos un turist din Constanța.
„Oare ce ar trebui să facem, să ne așezăm în genunchi în fața conducerii Consiliului Județean să rezolve această problemă care devine din ce în ce mai păguboasă pentru noi? Turiștii se anunță între ei și nu mai vin la cetăți. Bucuria noastră de a avea turiști cât mai mulți s-a stins repede și e păcat, nu numai pentru noi, dar mai ales pentru zonă. Să le fie rușine celor care administrează drumul”, își varsă nervoasă năduful o altă proprietară de pensiune.
Ne rezervăm dreptul de a ne opri aici și de a nu publica alte declarații ale unor oameni păgubiți de vegetația invadatoare, datorită furiei limbajului care nu poate fi reprodus.
Campania electorală s-a terminat. Polițele s-au plătit și de o parte și de alta. Există viață și după alegeri, se spune din patru în patru ani. Și atunci, dacă există, de ce nu se face nimic, de nimeni în această privință? Probabil că există niște rufe nespălate în familie care împiedică bunul mers al lucrurilor. Altfel, nimeni nu ar putea să înțeleagă de ce vegetația își face de cap pe un drum care duce către prima capitală de pe teritoriul a ceea ce noi numim astăzi „România”. Acesta este un drum care ar trebui administrat de cei în drept și nu abandonat de nepăsare, un drum care ar trebui să fie prietenos turismului și nu împotriva lui.
