O scrisoare adresată Patriarhului Daniel, Părintelui Laurențiu – Mitropolitul Ardealului, Părintelui Sofronie – Episcopul de Oradea și Părintelui Nestor – Episcopul Devei și Hunedoarei, a declanșat un război în toată regula nu numai în interiorul bisericii, ci și în lumea politică.

Eftimie Mitra este ieromonah al Mânăstirii „Sfinții Români” din Munții Orăștiei. La prima vedere, ar putea părea un atipic slujitor al bisericii, un fel de rebel printre purtătorii de straie preoțești. În realitate, el este un luptător, pe față, al Bisericii Ortodoxe Române. Nu suportă ipocrizia, lașitatea și fariseismul. Sare ca ars atunci când întâlnește atacuri la adresa Bisericii și nu ezită să vorbească deschis despre orice neregulă care ar putea aduce prejudicii credinței ortodoxe. Produce clipuri în care pune la zid pe cei ce atacă, fără discernământ, Biserica. A devenit cunoscut datorită luărilor de poziție față de senatoarea Șoșoacă atunci când aceasta a denigrat biserica și nu s-a sfiit să-i ceară acesteia un dialog față în față, fiind, evident, refuzat.

În opinia lui, curentul New Age reprezintă un pericol uriaș pentru ceea ce înseamnă adevărata credință și nu pregetă să arate cu degetul direcția nefastă pe care au luat-o cei ce promovează acest curent. 

 Filmul „21 de rubini” l-a adus, din nou, în centrul atenției, pe părintele Eftimie Mitra care „și-a permis” să critice producția regizorului Ciprian Mega, preot, şi el, în Oradea. Prin câteva filmări, plasate pe canalul de Youtube, călugărul de la poalele Sarmizegetusei Regia acuză pe realizatorul acestui film de manipulare și de denigrarea Bisericii Ortodoxe Române. Lumea filmului, a politicii și a bisericii s-a împărțit în două, ca de obicei, într-o dezbinare tipic românească, dirijată din spații oculte.

Critica, pe care părintele Eftimie o aduce în câteva discuții filmate cu preotul Marian Florin Pușcaș din Oradea, este una decentă, fără jigniri, fără cuvinte nepotrivite, aplicată concret pe problematica celor „21 de rubini” și în numele dreptului la liberă exprimare. Este o critică a unui om liber, care și-a permis să observe unele aspecte teologice mai atent decât alții sau altfel decât cei mulți.

Imediat, în apărarea preotului Ciprian Mega și a creației sale, apare producătorul acestuia, omul de afaceri orădean, Silviu Ciobanu, o persoană extrem de respectată și despre care, inclusiv părintele Mitra, are cuvinte de admirație. Doar că, spune părintele Mitra, cuvintele din scrisoarea adresată Înalților Ierarhi sunt de fapt ale lui Ciprian Mega, iar acuzele sunt neadevărate și denigratoare la adresa celor doi interlocutori.

Ciprian
Preotul Ciprian Mega, realizatorul filmului „21 de rubini”

Conștient de faptul că filmul, trezind impresii și păreri diferite, aduce o plus valoare consistentă producției cinematografice, Silviu Ciobanu trece la atacul frontal asupra preotului din Munții Orăștiei și asupra dialogului cu părintele Florin Pușcaș, paroh al bisericii Acoperământul Maicii Domnului din Oradea, și fost cadru didactic la Facultatea de Teologie:

„Încercând să demonteze nu doar filmul, ci și discursul teologic din predicile părintelui Ciprian Mega, discuția este încărcată de un penibil greu de suportat chiar și pentru mediul online. Nu voi face referire la intențiile care i-au determinat pe cei doi protagoniști să se afișeze astfel, întrucât fiecare poate citi aceste lucruri cu propria minte, ci vreau să trag un semnal de alarmă asupra unei înfiorătoare lipse de cunoștințe teologice. Unul dintre cei doi interlocutori este preotul unei biserici urbane, celălalt duhovnicul unei mănăstiri de maici. Ambii spovedesc creștini, au în responsabilitate suflete. Cu toate acestea, se angajează, într-o apariție publică, în discuții despre gnosticism, enipostaziere, simbolistica imaginii, semiotică, fără a înțelege, nici măcar la nivel primar, aceste noțiuni. Adică, în demersul dumnealor de a ponegri o operă și pe autorul ei, profită de lipsa de catehizare în rândul creștinilor de azi, încât, nu avem de-a face doar cu o grosolană manipulare, ci, efectiv, cu o șarlatanie, cu ambalaj ”duhovnicesc”. De-a lungul timpului, am ajutat unele lăcașuri de cult din țară, atât din Episcopia Oradiei, cât și din Eparhia Devei și Hunedoarei, cea de-a doua cuprinzând județul în care m-am născut și în care am copilărit. Astăzi, cele două Eparhii îmi răspund prin glasul acestor doi penibili inchizitori, Eftimie Mitra și Florin Pușcaș. De asemenea, consider că această ieșire publică a ieromonahului Eftimie Mitra și a preotului Florin Pușcaș, în numele ”apărării dreptei credințe”, trebuie analizată, la nivel doctrinar, de primele două comisii ale Sfântului Sinod, în comun, după reglementările statutare. Dar, astfel de oameni, ne spovedesc și ne împărtășesc, slujesc Dumnezeiasca Liturghie, în ciuda faptului că nu cunosc învățătura de credință a Bisericii, nemaivorbind de istorie și terminologie. Aceasta este o realitate alarmantă, smintitoare, de competența Sfântului Sinod, pe care-l prezidați. Episcopii Sofronie și Nestor, fiind garanții respectării învățăturii de credință în Eparhiile dumnealor, se cuvine să-mi dea un răspuns public, după cum această adresare este una publică”, scrie Silviu Ciobanul, finanțatorul filmului „21 de rubini”.

Această scrisoare, amplifică întregul scandal, alimentând discuții publice în care cei doi preoți sunt puși la zid. Într-o emisiune de televiziune, într-o discuție dintre cunoscutul și controversatul Cosmin Gușă și un oarecare Ion Spânu, cei doi slujitori ai bisericii sunt catalogați drept ticăloși, securiști, manipulatori și executanți ai unor ordine venite din același spațiu ocult (servicii, secte, organizații, etc).

Firesc, l-am întrebat pe Eftimie Mitra despre toate aceste acuze care i se aduc. El nu se teme de nimeni și de nimic, iar misiunea pe care și-a asumat-o de bună voie este să ducă la bun sfârșit lupta sa cu cei ce aduc atingere bisericii ortodoxe.

Eftimie Mitra, ieromonah al Mânăstirii „Sfinții Români” din Munții Orăștiei

„Despre scrisoarea domnului Ciobanu, o persoană pe care personal o stimez, pot să vă spun doar că este plină de expresii care aparțin lui Ciprian Mega și nu vin nicidecum din convingerile celui care a semnat-o. Întreg stilul scrisorii este asemănător cu discursul obișnuit al părintelui Mega. În interviurile pe care le-am făcut cu părintele Pușcaș, Silviu Ciobanu sugerează că noi nu avem cunoștințe teologice necesare pentru a purta o astfel de discuție. În realitate, Silviu Ciobanu judecă ceva ce nu este pregătit să judece, iar cuvintele folosite de acesta sunt aceleași pe care le întâlnim în expresiile obișnuite ale lui Ciprian Mega. Fără a arăta punctual unde sunt acele greșeli teologice de care vorbea, el sugerează ierarhilor să fim judecați din punct de vedere doctrinar de către primele două comisii ale Sfântului Sinod, în comun, uitând că în România este garantată libera exprimare, dacă se încadrează în limitele decenței și ale bunului simț”, spune preotul Eftimie Mitra.

„E firesc ca orice dezbatere să aibă loc cu un schimb de opinii. Cercetarea teologică formată din comisii de specialitate va lămuri situația. Cert este că, până în prezent, nici regizorul, dar nici producătorul filmului, nu au reușit să arate unde am fi greșit. Consider această scrisoare doar o manipulare ieftină adresată mai degrabă opiniei publice decât autorităților competente”, mai precizează Eftimie Mitra..

Despre regizorul Ciprian Mega, pe care îl cunoaște ca preot de peste 20 de ani, nu are cuvinte prea blânde, atunci când vine vorba despre caracterul său:

„Părintele Ciprian Mega nu are în fața sa obstacole pe care să nu le treacă, uneori folosind exclusiv metode cinice precum ar fi presiunea psihică și chiar șantajul. Încă din studenție el era poreclit „Mega Șantajistul”, atunci când nu se dădea în lături de la nimic pentru a-și atinge scopurile. Personal mi-a arătat câteva schimburi de mesaje dintre el și IPS Streza, Mitropolitul Ardealului, precum și cu alți ierarhi înalți în care folosea șantajul pentru a căpăta parohia bisericii Sfântul Spiridon din Oradea, pe care el dorea cu orice preț să o aibă. Eram în relații de prietenie cu el, dar nu mi-a permis să fotografiez acele mesaje pe care mi le-a arătat personal. Acum, după ce am luat atitudine împotriva  aspectelor teologice din filmului său, dorește să se răzbune și am tot felul de semnale de la cunoștințe comune că Ciprian Mega se străduiește să afle despre mine cât mai multe informații, pentru a avea cu ce să mă atace. După apariția filmului, împreună cu Părintele Pușcaș, i-am propus să stăm de vorbă, față în față, să organizăm o dezbatere filmată despre producția sa, dar el a preferat să ignore propunerea noastră tăind orice formă de comunicare dintre noi. La câteva zile, de la refuzul lui de a dialoga, a apărut în spațiul public această scrisoare a producătorului filmului. De fapt, mesajul teologic al filmului nu este altceva decât o reproducere fidelă a predicilor pe care părintele Mega le rostește în biserică. În realitate, părintele Mega are în cap tot felul de ficțiuni. El este obsedat de a răspândi ideea că mulți ierarhi din BOR sunt homosexuali, iar acest lucru mi l-a spus personal și nu o dată. Eu nu zic, se poate să fie cazuri adevărate, cum a fost cel de la Huși, dar este profund incorect să generalizăm. Publicul nu are vreme să discearnă. Puțini acordă timp aflării adevărului. Odată ce, o persoană influentă, pune ștampila cu astfel de acuze, ideea că întreaga biserică ortodoxă este populată de homosexualitate se rostogolește printre cei care nu discern și judecă după aparențe, dar mai ales printre cei care au o atitudine fixată anti cler și anti ierarhie, ceea ce nu este drept și nici sănătos. Personal cunosc pe anumiți ierarhi acuzați de Mega ca fiind homosexuali și eu pot garanta că acestea au fost invenții din capul lui umplut de ficțiuni. De fapt, am observat că în jurul lui Ciprian Mega sunt persoane care promovează acest curent periculos care este New Age. Oameni precum Dorel Vișan sau senatoarea Șoșoacă. Şi este apărat de către persoane care au legături cu MISA condusă de Bivolaru, precum Cosmin Gușă sau Ioan Spânu, cei care ne-au adus acuze deosebit de grave, mie și părintelui Pușcaș, acuze pe care nu le-au dovedit în niciun fel. Eu aștept să dovedească afirmațiile pe care le-au făcut, iar dacă nu le vor aduce, îi voi acționa în instanță. Și ca să lămurim problema cu acest „New Age”, nu este altceva decât o formă de religie cu o doctrină haotică. Fiecare are în mintea lui ceea ce-i place. Ideea de bază a New Age este aceea de a te scoate din Biserică. Asta face, de fapt, și filmul „21 de rubini”. Îi prezintă spectatorului fapte izolate care induc neîncrederea față de biserică, fapte care îl depărtează de Biserică și rămâne vulnerabil în față la nimic. Asta este principalul scop al acestui curent: scoaterea individului din Biserică, izgonirea lui, dacă vreți. Prin orice mijloace, iar în cazul de față prin acest film controversat. Filmul este o adunătură de parabole și metafore din care fiecare poate înțelege ce vrea, fără să observe mesajele subliminale prin care autorul murdărește intenționat imaginea Bisericii, aducând acțiunea în coadă de pește. Această tehnică manipulantă a sfârșitului, în coadă de pește, îl protejează pe autorul care o dată spune că filmul redă fapte reale, iar când se simte încolțit cu argumente, declară că este o ficțiune.  La început, înainte de premieră, a spus că filmul va fi cenzurat și că el ar fi urmărit curățenia în Biserică, ceea ce reprezintă minciuni. Dacă era un film interzis, azi nu mai putea fi văzut la liber, iar dacă ar fi avut bune intenții, de curățenie în Biserică, ar fi depus sesizări, cu probe, la DNA sau la alte organe ale statului. Până în prezent, nici regizorul, dar nici producătorul filmului nu au depus nici măcar o sesizare la DNA pentru așa zisele fapte de corupție redate în film. De aici se vede clar că scopul filmului a fost acela de a face scandal, nicidecum curățenie în Biserică, așa cum ne-a mințit până acum. Scopul este clar: eviscerarea Bisericii care corespunde cu planurile globalismului religios de tip New Age. Acum se poate înțelege de ce filmul este susținut de masoni şi apropiați ai MISA.

Orice ar fi, realitate sau ficțiune, acest film făcut de un preot al bisericii ortodoxe, te aruncă în deznădejde, fără speranță, fără viitor, în fața unui tărâm în care totul este pierdut iar timpul a rămas pe loc și astea toate contravin învățăturii lui Hristos care dă speranță și lumină”, încheie Ieromonahul Eftimie Mitra.

Se pare că odiseea, în registru de telenovelă, a telecabinei, se apropie de sfârșit. Și parcă nu era destul că, de la prima inaugurare, a fost lovită de ghinion, cu repetiție, dar și rețelele de socializare s-au umplut de specialiști care, peste noapte au devenit experți în sisteme de frânare, în cabluri, în bobine în diriginți de șantier și în siguranța cetățeanului.

Politicieni în căutare de notorietate, sau simpli cetățeni cu drept la părere și opinie și-au abătut atenția spre situația, deloc plăcută, în care se află telecabina.  Ultima veste răspândită în Deva a fost că telecabina nu mai există în cușca ei și că ar fi dispărut de pe șinele care urcă spre vârful cetății.

La fața locului am găsit, într-adevăr, o bandă, alb cu roșu, de care flutura un anunț cu DEFECȚIUNE TEHNICĂ. Nu ni s-a permis intrarea dincolo de panglica bătută de vânt. O persoană, care se identifica drept paznic, vorbea la telefon, iar zecile de turiști care doreau să urce cu telecabina primeau răspunsuri de la ea doar când binevoia să-și întrerupă conversația. Cu gust amar am numărat, într-o oră, cât am stat în preajma telecabinei, peste 200 de turiști care își vedeau năruită dorința de a privi Deva de sus. Buzău, Teleorman, Iași, Budapesta, Cluj și evident Hunedoara erau marcate pe plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor care făceau cale întoarsă după discuția cu „cerberul” de la intrare. 

Sătui de monologul repetat obsesiv de paznic, cu nu în față, am cerut permisiunea de a trece de panglică de la Administratorul Public al Devei, Traian Berbeceanu. În 2 minute  reprezentantul primăriei a venit la fața locului și ne-a permis să trecem pe sub panglica bicoloră. Ne-a deschis toate ușile și… minune, telecabina era acolo, la locul ei, evident nefuncțională, dar garată în cușca de plecare. Ghinionul pare să se spargă. Care ghinion ? Probabil cel al competenței unui constructor mai puțin priceput care a făcut lucruri de mântuială și acum se străduiește să le remedieze sau să le cârpească așa cum spun unii. De fapt, din declarația pe care am solicitat-o Administratorului Public reiese clar că lucrurile nu au mers așa cum ar fi trebuit să meargă până la sfârșit.

 

 „La licitația pentru atribuirea lucrării s-a prezentat un singur solicitant care a și câștigat licitația. În urma finalizării lucrărilor și a celor constatate ulterior a reieșit că lucrarea nu a fost executată conform contractului și nu au fost respectate în totalitate normele tehnice prevăzute în contract. Drept care, primăria a depus atât plângere penală cât și civilă împotriva constructorului, cerându-se daune. Primăria cere să i se plătească o sumă de bani, reprezentând contravaloarea încasărilor a fiecărei zile, în care telecabina nu a funcționat și daune morale pentru prejudiciul de imagine adus municipiului Deva. Alături de acestea s-au cerut măsuri asiguratorii în sumă de zece milioane de lei.  În plângerea penală s-a cerut verificarea situației de fapt, existând suspiciuni că anumite componente folosite în ansamblul telecabinei nu sunt conforme cu normele tehnice și de funcționare, prevăzute. Vineri este termenul în care constructorul s-a angajat să finalizeze remedierea tuturor deficiențelor, iar sâmbătă ar urma ca telecabina să reintre, în sfârșit, în programul normal de funcționare.” a declarat Traian Berbeceanu Administratorul Public al Primăriei Deva.

Care sunt resorturile care te-au îndemnat să abordezi o astfel de postură, de candidat independent pentru Consiliul Local ?

Pe drept vorbind, prin candidatura mea ca independent, am ales din nou, calea grea. Însă e calea cea mai curată. De ce spun asta? Pentru că, nu vă ascund, am avut foarte multe propuneri de a candida din partea mai multor partide. Mi-ar fi oferit pozițiile cele mai bune pe listele lor pentru Consiliul Local, și chiar candidatura la Primărie. Am refuzat să iau o culoare politică, pentru a continua un drum curat.

Care sunt atuurile pe care le consideri că le ai pentru a convinge electoratul să-ți acorde votul ?

Eu am fost în Consiliul Local, aveam un loc acolo, până astăzi chiar, însă mi-am dat demisia pe o chestiune de principiu. În ziua în care PSD și PNL au intrat împreună la guvernare eu am ieșit din joc, pentru mine a fost prea mult. Aparent, lumea vrea astfel de gesturi de onoare, astfel de politicieni (deși eu nu mă consider politician), însă challenge-ul meu de acum, pentru electorat este dacă și el poate valida astfel de oameni și atitudini. Când mi-am dat demisia, am mizat pe o lume a bunului simț, a valorilor și a corectitudinii, iar acum consider candidatura mea un barometru pentru toate acestea. Întotdeauna când ești de partea binelui, consider că ai un mare atuu. Despre celelalte, prefer să vorbească și să le identifice oamenii din jurul meu.

Cum percepi atitudinea adversarilor în competiția pentru consiliu? Este una sceptică, ironică sau mai degrabă temătoare?

Aș putea spune, recunosc, surprinzător pentru mine, că mă bucur de o mare doză de respect și echilibru din partea celorlalți competitori. Cel puțin asta simt. Cu mici excepții bineînțeles. Am avut discuții, în special în zona foștilor mei colegi de partid, care chiar au fost dispuși să pună pariuri cu mine că nu voi reuși, care m-au tras de urechi verbal pentru îndrăzneala mea, care, evident, m-au privit și cu ironie și autosuficiență de pe piedestalul politic pe care stau, paradoxal, construit și de mine. Însă nu generalizez, sunt foarte mulți foști colegi liberali care se bucură pentru mine și cel puțin moral sunt alături de mine în acest demers.

De ce a avut loc divorțul tău de PNL? Ai rămas în relații bune cu ei? Gurile rele spun că tu ești, de fapt un cal troian al PNL în consiliu pentru a forța o majoritate? Cum comentezi?

V-am explicat mai devreme contextul „divorțului” meu de PNL, o chestiune de principiu, nu m-am certat cu nimeni, nu am reproșat nimic, nimănui. Ne-am strâns mâna, eu cu gândul la acea vreme că voi reveni după ce visul urât al coabitării PNL-PSD se va încheia. Doar că între timp lucrurile s-au mai schimbat. Am simțit, uneori subtil, alteori destul de brutal, lozinca „nu ești cu noi, ești împotriva noastră” și astfel unele relații s-au degradat. Din nou, nu generalizez, pentru că am foarte mulți foști colegi care îmi sunt la suflet și eu le sunt de asemenea. Însă întocmai omul, sau oamenii, în care am investit cea mai multă încredere, au fost cei care au încercat uneori să-mi pună bețe în roate, sau să mă denigreze. Așa că, la presupunerea  gurilor rele, cum că aș fi un cal troian al liberalilor, dați-mi voie nici să nu comentez. Vă spun doar atât, că oamenii greu înțeleg că există și o cale curată, un mod onest de a face lucrurile și nu doar că înțeleg greu, dar și acceptă greu asta. Mai ales în politică „toți sunt oamenii cuiva, toți sunt vânduți, toți fură, trebuie să fie ceva la mijloc…” Dacă întrebați liberalii, o să vă spună că eu am fost tocmit de PSD să candidez independent pentru a lua din voturile lor, brusc pentru ei am devenit „omul lui Bălan”. Dacă întrebați PSD, eu sunt „omul AUR” și ei sunt în spatele candidaturii mele, acum îmi spuneți că sunt un cal troian al PNL (râde). Toate acestea sunt scenarii pe care nu le-am inventat eu, le-am auzit, există, le plimbă diverși oameni prin oraș și unii chiar le cred. Știți de ce? Pentru că așa cum vă spuneam pentru unii oameni este pur și simplu greu de înțeles, dacă nu imposibil, că se poate și altfel, că există și căi curate, pe care unii aleg să le urmeze.

Dacă candidatura ta nu are legătură cu niciun partid și nu vei face jocul unei partide sau alteia cum te vei poziționa în cadrul consiliului?

În primul rând, prima poziționare pe care o voi avea odată intrat în Consiliul Local, va fi să colaborez direct cu cetățenii acestui oraș, în așa fel încât ei să simtă că au o voce liberă acolo. Nu voi face jocurile nimănui, dar nu exclud colaborări, mai ales în cazul formării unei majorități de opoziție, în cazul în care actualul primar își va recomfirma poziția. Chiar dacă unii nu vor fi de acord, eu consider foarte nociv ca un primar să aibă atâția ani la rând o majoritate confortabilă în Consiliul Local. Practic ai TOATĂ puterea concentrată într-o singură mână, iar acea mână riscă să devină tentată de tot apanajul puterii. Și vă spun sincer că nu mi-a plăcut deloc ce am văzut în ultimii ani în Consiliul Local și mai ales ce îmi aud acum urechile despre tentațiile puterii, nu mă întrebați despre ce este vorba, nu intru în amănunte, dar îmi dau seama că în scurt timp sunt lucruri care se vor face cunoscute, lucruri grele, care din păcate se pot întâmpla atunci când cineva are TOATĂ puterea. Așa că, eu chiar îi îndemn pe oameni să își împartă votul. Votezi pe cineva la Primarie, votează altceva la Consiliul Local, iar astfel puterea se va împărți și vom avea o demonstrație sănătoasă la Orăștie.

Există posibilitatea ca să devii un pion care poate hotărî soarta unor proiecte. Ce vei urmări? Confortul personal sau justețea proiectului ?

Treaba asta cu „confortul personal” în ce mă privește iese total din calcul, asta deoarece cei care mă cunosc știu că nu este cazul, dimpotrivă unii chiar mi-au strigat să mai văd și de mine și de confortul personal, că „trece vremea” și să mai las asta cu „justețea proiectul”. Bineînțeles că merg în continuare pe calea pe care m-am clădit, chiar dacă mulți mă consideră încă idealist, naiv, visător, etc. Da, o să continui să fac lucrurile corect și ca să vă răspund concret la întrebare, dacă era să fi urmărit vreun interes personal nu aș fi demisionat din Consiliul Local pe o chestiune de principiu, aș fi pus capul jos, cum au încercat unii să mă învețe și „câinii latră, ursul trece”. Dar nu sunt construit astfel, modelele și reperele mele politice nu mă lasă să fiu așa. Justețea proiectului, chiar și atunci când supăr și deranjez.

Care sunt proiectele pe care dorești să le supui dezbaterii din consiliu ? Evident cele mai importante pentru tine.

Voi fi atent la TOATE proiectele de hotărâre care vor trece prin Consiliul Local și nu numai, dar în mod deosebit ce mă interesează pe mine este transparența decizională și îmi promit, mie, că voi găsi o soluție prin care ședințele de Consiliu Local să fie filmate și transmise publicului. Un alt subiect care mă interesează și asupra căruia mă voi axa, inclusiv cu proiecte de hotărâre, este calitatea vieții tinerilor în Orăștie, cultura, sportul, alternativele sociale, locurile de muncă pentru ei, etc. Din păcate nu am avut niciodată o strategie dedicată lor și astfel i-am pierdut pe mulți dintre ei. Mulți care chiar nu vroiau să plece, dar care au fost pur și simplu împinși. Tinerii vor avea o voce și nu numai, vor avea un sprijin în ce privește nevoile și problemele lor, care vor fi expuse întotdeauna la masa la care se iau decizii pentru oraș.

Ai închis ușa politicii de partid sau urmărești o revenire înregimentat în dreapta sau stânga?

Deocamdată nu urmăresc nimic din punct de vedere politic. Am 35 de ani și am ales să rămân în Orăștie. Încă nu știu și nu pot să răspund la întrebarea dacă acest lucru este bucuria vieții mele, sau va fi drama vieții mele. Așadar deocamdată sigura miză a implicării mele este una administrativă și nu politică. Atât cât pot vreau să contribui, ca mai târziu răspunsul pentru decizia de a rămâne la Orăștie să fie unul fericit. Dacă pe viitor se vor găsi căi mai sigure și mai sănătoase de a aporta la dezvoltarea orașului în care trăiesc din mediul politic probabil că nu voi sta deoparte. Dar ăsta e un lucru relativ, singura chestiune sigură acum este că am ales să nu stau să mă plâng, ci să fac atât cât pot și dacă oamenii înțeleg să mă voteze, ce voi reuși ca independent nu va fi deloc lucru puțin.

 Ce-ți dorești pentru Orăștie?

Să fie orașul în care să aleg mereu să trăiesc. Nu îmi doresc să păstrez pe toată lumea acasă, ar fi absurd și contra evoluției pentru unii, însă îmi doresc să construim un așa mediu încât copiii să crească frumos aici, iar dacă își doresc să rămână la Orăștie să o facă în cele mai decente condiții. Vă spuneam că acest oraș și-a împins pur și simplu tinerii spre alte zări, pentru că n-a oferit niciun fel de alternativă aici. Vă spun o utopie pe care o gândeam la 20 de ani, când la vârsta căutărilor, am pierdut foarte mulți prieteni care au plecat în alte orașe, sau în străinătate, în frunte chiar cu fratele meu. Am suferit mai mult decât am lăsat să se vadă pe tema asta și mi-am promis atunci că voi rămâne acasă să încerc să fac tot ce ține de mine ca într-o zi să îi pot suna să le pot spune „Acum poți rămâne la Orăștie!”. Pentru că la vremea aceea încercam să îi conving să rămână acasă și îmi dădeam seama că argumentele lor băteau patriotismul meu local și nu făceam altceva decât să-i opresc din evoluția lor. Am înțeles asta cu durere în suflet. Apoi am zis că voi încerca atât cât pot să contribui la dezvoltarea orașului astfel încât atunci când cineva vrea să plece, să aibă cel puțin o alternativă rezonabilă de a putea rămâne, iar dacă decide să plece să aibă amintiri frumoase de aici. Asta îmi doresc de la Orăștie.

Ultimul cuvânt îți aparține, adresat orăștienilor

Orăștienilor le spun să fie curajoși, să reușim împreună să scriem o filă din istoria acestei comunități și să trimită o voce liberă și independentă în Consiliul Local. Pe cât de accesibil pare acest lucru, pe atât de imposibil a fost până acum, pentru că nimeni după ’90 nu a reușit acest lucru, cu toate că mulți au încercat. S-a spus despre tineri că nu contează și că nu au forță, electoral vorbind. Este momentul să arătăm ce forță avem. Poate așa prioritățile noastre vor fi luate în calcul. Îi invit și pe cei mai în vârstă să aibă încredere în copiii lor. Bun, sau rău, și eu sunt un produs al generației lor, toate putințele și neputințele lor, le-au pus în noi. Eu nu sunt doar „eu”, Mihai Molocea, ci sunt exponentul generației copiiilor și a nepoților lor și îi invit să aibă încredere în ceea ce au creat. Mulțumesc orăștienilor pentru încredere și dumneavoastră pentru acest interviu.

Rețetele unui film care se vrea de succes sunt simple. Fie filmul este realizat impecabil , cu o intrigă legată cu un fir roșu neîntrerupt și reînnodat, fie produci un scandal în mijlocul căruia se află producția cinematografică respectivă.

Despre prima rețetă nu poate fi vorba sub nicio formă, dat fiind modesta operă a unui preot, având drept hobby, între două slujbe, filmul. Și atunci, pentru că munca lui trebuia adusă în atenție, l-a luat sub sutană și la dus, cu el, dincolo de Nistru, tocmai la Moscova cea hulită, acum, pentru războiul din Ucraina.

Ba mai mult, pe covorul roșu s-a întreținut cordial cu „madame de fier” a rușilor, în carne, oase și rochie roz-bombon, cu floricele, Maria Zaharova, trompeta răsunătoare lui Putin.

Și cum nu era destul popa de la Bihor s-a întâlnit chiar cu Putin cu care a conversat, spun unii, 21 de minute.

Aș fi fost tentat să încep, acest taifas despre film, spunând că Putin, dictatorul care doarme noaptea cu degetul pe declanșatorul nuclear, este totuși conducătorul unei nații care a dat lumii uriași regizori de film. Serghei Eisenstein, cu al său Crucișător Potemkin, considerat de mulți cel mai bun film al lumii, inegalabilul vârf de lance, Andrei Tarkovski, autorul Călăuzei și al multor alte capodopere ale filmului modern, sau Nikita Mihalkov, deținător de Oscar pentru filmul Soare înșelător, sunt doar cîteva nume deschizătoare de drum în cinematografia mondială. Dar nu este posibil. E prea  greu să nu vezi mâinile pătate de sânge ale lui Putin, e greu să vezi cum călăul de la Kremlin încalcă disprețuitor o lege a antichității care spune că atunci când muzele vorbesc, armele trebuie să tacă. Ori, în cele 21 de minute cât a durat întâlnirea și cât a durat întregul festival, undeva, printre ruinele Ucrainei, mureau oameni, ruși și ucrainieni deopotrivă, condamnați de ambiții demente, născute în Piața Roșie de la Moscova.

La o asemenea blasfemie, reacția bisericii nu a întârziat să apară. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a conchis, cu subiect și predicat.     

„A te întâlni și întreține amical cu cineva considerat criminal de război la nivel internațional dezonorează și descalifică crunt din punct de vedere moral și intelectual” , spune Vasile Bănescu. Și de aici scandalul. Preoțimea s-a divizat, unii idolatrizând, alții condamnând într-un cuvânt stârnind un foc deloc de neglijat.

Despre film sunt foarte multe de spus. Privindu-l am avut senzația că gust dintr-o tocană în care sunt amestecate controversatul film Team Building, care și el a împărțit cinefilii în două tabere  și documentarul Marele Alb făcut de consecvenții băieți de la Recorder, în care aceștia trec de zidul înalt și gros care adăpostește deopotrivă corupția, traficul de influență și obediența, în biserică.

21 de rubini  are  la bază propria bătălie a „preotului cineast” cu mai marii din vârful Bisericii Ortodoxe Române. El este un răzvrătit, fără îndoială, consistent  susținut material și politic, în demersurile sale, posibilități pe care alți răzvrătiți ai bisericii nu le au. De aici vine și curajul său, de a se lua de sutană cu mai marii lui. Ciprian Mega nu are bariere atunci când pictează corupția și implicarea bisericii în treburi de care ar trebui să fie detașată.

Creionând, pe calapodul numirii viitorului Procuror General, regizorul îi așază la masa decidenților pe șeful statului, sobru și arogant, pe Patriarhul care se știe de neclintit din locul său, pe șeful serviciilor, șiret dar incult și pe americanul, simbol al păpușarului, caricaturizat până la penibil. Scena este parcă desprinsă din „Ferma Animalelor” a lui Orwell și are doar darul de a bagateliza și ironiza la maxim funcțiile, metehnele și comportamentul fiecăruia. De fapt esența discuției lor duce înspre zona suveranistă și are la bază concepția potrivit căreia România este o colonie a occidentului americanizat și decident.

Apoi de la vârful sistemului se coboară jos, pe scara corupției,  într-o localitate fictivă, Zădărniceni unde tronează un personaj, un fel de combinație dintre recent arestații  Buzatu și Cherecheș, corupt până în vârful pixului. Un tânăr candidat la seminarul teologic, provenit  dintr-o familie modestă este subiectul acelei scări a corupției care urcă, din nou, până la vârf. La plecarea de acasă tatăl îi dă băiatului un ceas cu 21 de rubine, (rubini sunând mai bine), un ceas care nu se strică niciodată. El merge înainte și marchează timpul în care nimic nu se schimbă. Este singurul fir roșu al filmului, care spune povestea unei nații care „s-a dus dracului și nu se mai face bine niciodată”, cum spune, la momentul arestării, politicianul de lângă noi.

Personajul principal al filmului este, fără îndoială, corupția, dar personajul în jurul căruia se învârte narațiunea, este candidata la funcția de Procuror General al României, șantajată de unii, condiționată de alții și folosită de toți.

O bilă albă a acestui film este felul în care regizorul o pune pe actriță în situația de a pendula între un sărut pasional cu reprezentanta „occidentului decadent” și o sarcină cu aportul iubitului ei, rus la origini. Rusul, interpretat discret de către fiul lui Alain Delon,  nu are nimic împotriva unei eventuale legături de tip lesbian între cele două, cu condiția să știe și el ce și cum s-a petrecut, de fapt o subtilitate scenaristică de luat în seamă sau poate, hai, remarcabilă.      

Din păcate, cam la atât se limitează originalitatea limbajului cinematografic, etalat de Ciprian Mega,  restul încadrându-se în zona modestului și banalului iar din cauza asta,  mesajul de răzvrătire se diluează treptat ajungând în final la o banală apă de ploaie.

Multă lume, din diverse categorii, cataloghează filmul drept propagandă pro-rusă, și cu acest gând pornește cel ce se încumetă să urmărească filmul. În realitate producția cinematografică este o parodie și o aruncare în derizoriu a  pro-americanismului și a pro-europenismului. Tocmai asta este cheia prin care regizorul din altar, deschide ușa către „lumina curată” care vine de la răsărit  doar ca să alunge „noaptea coruptă” a vestului.

De ce ați ales tocmai partidul AUR, pentru a candida la funcția de primar în Orăștioara de Sus?

În primul rând pentru că este un partid suveranist care ține la oameni, se luptă pentru binele lor, a întregii comunități și pentru că joacă având adevărul pe masă. Nu în ultimul rând componenta patriotică din programul acestui partid m-a atras în rândurile sale.

De ce vă cataloghează lumea drept extremiști pentru că rar auzim vorbindu-se de acest partid fără să i se atașeze extremismul în coadă ?

Da este adevărat că multă lume ne cataloghează așa și asta pentru că suntem vehemenți în aflarea adevărului, în demascarea imposturii sau în lupta pe care o ducem pentru independența acestei țări. Dacă a-ți iubi țara, cu adevărat și necondiționat înseamnă că ești extremist, atunci da, suntem extremiști. Dacă a te bate, chiar cu ton ridicat, pentru așezarea adevărului pe masă, înseamnă extremism, atunci, da suntem extremiști. Dacă a spune adevărul, verde în față și a dezvălui toate potlogăriile celor ce ne-au condus peste 30 de ani, înseamnă că ești extremist atunci da, noi, partidul AUR suntem un partid de extremiști.

Cum ați hotărât să candidați ? Care sunt resorturile care v-au împins la această decizie?

În primul rând situația precară a actualei administrații, care în loc să facă întreaga comunitate să prospere, se afundă tot mai mult în anonimat, fără a exista proiecte pe termen mediu și lung, fără viziune de dezvoltare durabilă. Potențialul comunei noastre este uriaș. Nu știu vreo altă comună, cel puțin în județ, să aibă pe teritoriul său o împletire dintre natură și istorie, așa de valoroasă. Cunoașteți vreo comună din județul Hunedoara care să fie vizitată de așa de muți turiști? Eu nu cunosc. Și cu toate astea, batem pasul pe loc. Cu toate că alte comune din jurul nostru se dezvoltă mult mai armonios și mai puternic, aici lucrurile se mișcă foarte greu iar implementarea proiectelor durează nepermis de mult.

Ce lucruri merg greoi aici, care împiedică dezvoltarea comunei, proporțional cu potențialul ei?

Uitați-vă numai la drumul care merge spre Sarmizegetusa, deja balustradele nu se mai văd de vegetația care a invadat carosabilul, Viiturile, care vin, nu le curăță nimeni decât după intervenții de tot felul, timp în care turistul are de suferit. Apoi drumurile care duc la pensiunile care nu sunt la șosea sunt un dezastru. Și mulți turiști fac cale întoarsă și nu se mai cazează aici. Acestea sunt doar câteva probleme dar ele sunt multe altele care ar putea fi remediate dacă ar fi un pic de interes.

 Bun, dacă veți fi ales primar care ar fi primul lucru pe care l-ați face în prima zi de mandat?

În primul rând voi invita întreg colectivul primăriei la o discuție care are ca scop formarea noii echipe, a unei familii dacă vreți, care poate funcționa doar în slujba cetățeanului. Cum facem asta ? Fiecare trebuie să pună osul la treabă și să contribuie după puteri și atribuții la rezolvarea tuturor problemelor comunității. Trebuie să fim conștienți că salariații primăriei sunt plătiți din banii locuitorilor comunei și atunci mi se pare firesc să muncim în folosul lor și nu pentru un interes personal așa cum se face în prezent.

Care ar fi prioritatea numărul 1 a posibil viitorului primar Marius Marcu?

Sunt convins că o necesitate primordială este susținerea dezvoltării turismului. Nu prin organizarea de serbări sau festivaluri, care se sting de la an la an, ci prin crearea de facilități operatorilor de turism. Aș înființa, la nivel de primărie, un compartiment care să identifice și să rezolve problemele ridicate de operatorii din turism.

Cred că drumurile sunt o problemă care trebuie rezolvată, atât cele principale cât și ulițele pe care locuitorii comunei trăiesc și care uneori, mai ales după ploaie arată ca după bombardament. La fel, drumurile care duc la pensiuni sunt o prioritate, este, așa cum spuneam, contribuția esențială a primăriei pentru dezvoltarea turismului. Dar înainte de a face aceste drumuri practicabile trebuie finalizate lucrările de canalizare și rețelele de apă acolo unde nu există. Pentru asta va fi nevoie de o strânsă colaborare cu Consiliul Județean, pentru că fără ei nu putem acționa la turație maximă.

Se preconizează construirea unei piste de biciclete către cetăți, ce părere aveți?

Nu există un astfel de proiect către Sarmizegetusa dar există unul pentru o porțiune de doi kilometri în Ludeștii de Jos, care se termină undeva în câmp, un lucru total inutil dat fiind că pe acolo localnicii nu au biciclete iar obiective turistice și naturale nu există. Cu alte cuvinte sunt doar bani aruncați aiurea. Ar fi ideală o pistă de biciclete de la Orăștie către Sarmizegetusa, un traseu pe care se circulă foarte mult și care este realizabil, la fel cu ajutorul Consiliului Județean.

Ce lucruri nu merg bine în Orăștioara și nu au mers bine până acum și pe care doriți să le aduceți pe făgașul normal?

În primul rând puținătatea proiectelor care s-au realizat și care s-au mișcat foarte greu și asta este o problemă. Spre exemplu canalizarea și alimentarea cu apă la Ocoliș sunt începute de vreo 7 ani și lucrarea încă nu este finalizată. Ba mai mult, de 3 ani nu s-a mai făcut nimic, lucrările au fost abandonate iar instalațiile au fost în mare majoritate colmatate de apă și pământ. Ele nu mai sunt folosibile și trebuie reluată, de la zero, toată lucrarea. Deci, bani pierduți. Apoi investițiile în învățământ care lasă de dorit. Nu s-a mai făcut de 12 ani mai nimic. Spre exemplu, acum când suntem în era tablelor inteligente, la Ocoliș copii scriu cu creta pe un perete vopsit în negru și tot ei îngheață de frig mai ales la toaletele care seamănă mai mult a peșteri decât a grupuri sanitare. Grădinița de la Orăștioara funcționează în condiții precare. Acolo nu s-au mai făcut investiții din 1995, când o asociație din Luxemburg s-a ocupat de reabilitarea tuturor școlilor și grădinițelor din comună.  

Ce-i lipsește comunei Orăștioara de Sus, ca lucrurile să meargă bine?

În primul rând îi lipsește un om perseverent și bătăios capabil să formeze în jurul lui o echipă care să lucreze în folosul întregii comunități, nu doar în folosul votanților lor. În ultimii 12 ani așa s-a întâmplat. Odată instalată în funcție, conducerea primăriei a făcut clar o discriminare între cei care i-au votat și cei care au votat pe alții. Dacă cineva care nu a votat cu ei merge la primărie cu vre-o problemă este amânat și ținut cu zilele până să i se rezolve treaba. Personal am avut nevoie de o adeverință de la primărie și am fost amânat cu zilele, adeverință pe care am obținut-o în 10 minute la Deva. Acela a fost momentul în care am decis să candidez. Nu se poate ca oamenii să fie la mâna unor orgolii și a bătăii de joc a primarului.

Aveți să-i reproșați ceva administrației locale actuale?

Eu nu am nimic cu nimeni, ci cu primarul unei localităţi în care trăiesc alături de familia mea și de prieteni. NU am nimic cu omul Inășescu, ci cu primarul care a reușit să instaureze în primărie o dictatură în care nu permite nimănui să vină cu idei sau să aibă inițiative. Ar trebui să fie un pic mai maleabil să asculte și alte păreri nu să-și impună doar propriilor păreri care uneori se dovedesc a fi împotriva intereselor comunității. Apoi folosirea patrimoniului primăriei în folos personal este alt lucru care nu este la locul lui. Toată lumea știe și vede cum primarul folosește mașina primăriei în scop personal și mai mult, cum transportă cu ea lapte la Orăștie acolo unde deține un automat pe care îl alimentează. Și eu personal l-am văzut făcând acest lucru la Non Stop-ul de la stadion unde dădea jos bidoanele de lapte, din mașina primăriei și le deșerta în automat. Nu sunt singurul care a văzut asta, pentru că mai muți cetățeni ai comunei l-au văzut în această ipostază, iar acesta este un lucru ilegal și total anormal. Este mașina instituției, este combustibilul plătit de cetățeni iar el le folosește în scop strict personal. Poate că alte organe abilitate vor considera acest fapt ca pe o cheltuire ilegală a banului public în scop personal.

Cum vedeți dezvoltarea infrastructurii turistice în zona Costești?

Am cunoștință că prin 2014 se discuta împreună cu Consiliul Județean sistematizarea terenului de la Costești, cu o viziune arhitectonică clară și coerentă cu locații de alimentație publică construite după anumite standarde care să se încadreze în peisaj, Ce a ieșit în viziunea actualului primar, se vede. Construcții alandala, fiecare cum l-a tăiat capul și-a amplasat fel și fel de tarabe și improvizații care, la un loc, dau impresia unei șatre dezorganizate, a unui bâlci de prost gust. Păcat de o asemenea locație într-un peisaj atât de generos. Obligatoriu, aspectul de șatră improvizată trebuie să dispară și să fie înlocuită de un complex modern și bine gândit.  Acest aspect este, alături de altele, una dintre cauzele diminuării numărului de turiști care este tot mai evident  în ultimii ani.

De ce ar trebui să vă voteze oamenii ? Care sunt argumentele pe care le veți explica pentru a le cere votul?

În primul rând pentru că sunt hotărât să-mi dedic întreaga putere și energie pentru gospodărirea acestei comune binecuvântate de Dumnezeu. Am promis tuturor celor cu care m-am întâlnit aici în comună, o spun și aici, sub cuvânt de onoare că, odată ajuns primar, voi deschide un cont în care voi vira jumătate din salariul meu de primar și voi crea, în deplină legalitate și transparență, o rezervă de bani pe care să o folosim când suntem în impas. De la proiecte care trebuie să aștepte, prea mult, finanțare, la oameni necăjiți cărora li se ivește o problemă neprevăzută, un incendiu, o viitură care le distruge locuința, vom avea atunci urgent pe ce pune mâna pentru a sprijini situații deosebite. Nu în ultimul rând vreau să arăt locuitorilor comunei că se pot schimba lucruri în bine și că viața lor poate fi mai bună, dacă lucrăm împreună. Și repet, comuna care are cei mai mulți vizitatori, din întreg județul, are nevoie de un primar care să conștientizeze asta și să ghideze comunitatea spre crearea unei infrastructuri turistice adevărate. 

La Balșa depunerea candidaturii, din partea PSD, pentru funcția de primar, a Mariei Buda a strâns zeci de locuitori ai comunei din toate satele aparținătoare. A fost, totodată un bun prilej de a discuta, la cald, cu Maria Buda, despre proiectele sale și despre visurile pe care ea vrea să le transforme în realitate.         

Ce părere aveți despre misoginismul în politică? Este evident sau nu?

Am intrat în politică exact într-o perioadă a vieții în care pentru mine, multe lucruri sunt evidente. Când ajungi la o anumită maturitate, înțelegi și ce e în spatele ușilor închise. Iar eu am ajuns la o astfel de maturitate.

În politică, ca și în alte domenii, găsești de toate. Eu cunosc multe femei capabile și am încredere, că un om de valoare indiferent că e femeie sau bărbat, este recunoscut de comunitate după merite. În ciuda acestei adversități date de misoginism, vreau să cred și am încredere în comunitatea noastră că privesc lucrurile obiectiv, și că nu o sa conteze diferența de gen. Că oamenii din această comuna știu că și o femeie poate fi un foarte bun gospodar, iar eu am demonstrat asta.

Ce ați face primul lucru în calitate de primar?

Aș face o listă de priorități din toate lucrurile care  nu sunt în regulă în Comuna Balșa. Și ca să realizez acest lucru, vreau ca oamenii să simtă că fac parte dintr-o comunitate, și că au un cuvânt de spus. Amintirea mea despre Balșa păstrează o comunitate bine închegată, în care oamenii se mișcau liberi, fără teama de a-și da cu părerea. Din păcate astăzi, ne este teamă să facem acest lucru. Știu că pare din altă lume, dar asta e realitatea.

Care sunt principalele obiective ca primar?

Obiectivele pe care mi le-am propus dacă voi fi aleasă în funcția de primar, sunt multe. Multe lucruri trebuie făcute în Balșa și multe lucruri trebuie îndreptate. Important este să conștientizăm că Balșa trebuie adusă la standardele unei localități de secol XXI. Trebuie să păstrăm tradiționalul, să conservăm arhaicul, dar în același timp trebuie să aducem comunitatea cât mai aproape de standardele moderne. Împletirea dintre vechi și nou reprezintă pentru mine obiectivul principal al unui mandat de primar.

În opinia dumneavoastră, câți oameni dintr-un întreg electorat ai putea să mulțumești ca primar, legat de promisiunile pe care le faci în campanie?

Un lucru este clar. Un primar, oricât de performant ar fi, nu poate să mulțumească întreaga comunitate. Fiecare dintre locuitorii comunei Balșa are alte priorități, alte dorințe. Un bun primar ar trebui să observe care sunt punctele comune care leagă această comunitate și să meargă pe direcția lor.  Singura promisiune pe care pot s-o fac este faptul ca ma voi pune in slujba oamenilor, si nu invers. Trăind aici și fiind implicată activ in viata comunitatii, cunosc indeaproape nevoile oamenilor. Astfel, cred ca prin actiunile pe care le voi intreprinde, numarul oamenilor multumiti va fi mult mai mare decat a celor nemultumiti. Si asta pentru ca nu promit lucruri fantasmagorice, ci imi doresc sa traim intr-o comuna normala, ancorata in sec. XXI care isi valorifica la maxim potentialul.

În această campanie, vă gândiți la alianțe electorale?

Candidez din partea unui partid puternic, în care am toata încrederea și care la rândul său, mă susține. Negocierile politice fac parte, vrem, nu vrem din stabilirea unei majorități în consiliul local. Alianțele electorale sunt dictate de politica partidului, iar politica partidului este de a implementa proiecte care să aducă un plus de valoare comunei Balșa. Așa că, orice negociere va trebui să ducă la o majoritate în consiliu. La nivel personal, dincolo de aspectele electorale, n-am sa refuz ajutorul nici unui om care  isi doreste binele comun si e dispus sa munceasca in folosul comunității, la fel cum voi sprijini orice inițiativă benefică întregii comunități.

Credeți în doctrina social democrată?

Din punct de vedere etimologic social, se referă la societate, prin care eu înțeleg comunitate. Daca nu aș crede, nu m-aș fi alaturat acestui partid. E un partid cu tradiție în susținerea intereselor societății și care și-a dovedit susținerea față de valorile democratice.  Dar mai presus de toate, am ales acest partid pentru că în el am găsit oameni cu vederi largi, oameni implicați puternic în viața comunității și  oameni valoroși care pot face cu adevărat treabă.

De cine vă temeți cel mai mult în această campanie?

Nu mă tem de nimeni. Eu nu consider că sunt într-o competiție cu cineva anume și atunci nu am de ce să mă tem. Ar trebui să mă tem de mine însămi, că nu aș putea da, tot ce am de dat, comunității după alegeri. Atacurile la persoană au început cu mult înainte de campania electorală. Atâta pot competitorii, atâta demonstrează. Eu nu o să răspund acestor josnicii și nu o să atac pe nimeni personal. O să critic, dacă este cazul, ideile sau faptele, dar niciodată nu o să intru cu bocancii în viața cuiva, fie el competitor sau postac anonim, lipsit de curaj. Eu vreau să arăt că sunt cea mai potrivită alegere în acest moment pentru comunitatea din Balșa. Doar atât. Nu mă tem nici de o confruntare publică alături de competitori. Voi răspunde oricăror întrebări, voi arăta soluții pentru orice fel de problemă, dar nu voi ataca persoana.

Buturuga mică poate răsturna carul mare ?

Acesta este un proverb tare înțelept al folclorului nostru. Dacă vă referiți la situația de acum, la alegerile care urmează, pot să spun clar și răspicat. Da, buturuga mică poate răsturna carul mare. Este, dacă vreți ca și la un meci de fotbal. Nu intri pe teren cu gândul că vei pierde. Nu alergi niciodată pentru a câștiga locul 2. Intri pe teren cu gândul și convingerea că vei câștiga. Altfel nu se poate, competiția nu-și mai are rostul.

Care este atuul dumneavoastră în această competiție ?

Cred că cel mai important lucru care m-a determinat să intru în cursa pentru funcţia de primar al comunei Balșa este dragostea pe care o port acestui ținut binecuvântat de Dumnezeu. Rădăcinile mele sunt adânc înfipte în aceste locuri și din ele au răsărit cele mai frumoase momente ale vieții mele. Cred că a venit timpul să mă revanșez pentru acest cadou pe care l-am primit de aici. Balșa, merită un primar pentru oameni, nu pentru putere!

„Alea iacta est ”,  sunt cuvintele pe care Cezar, le-ar fi pronunțat în ziua în care, după multe ezitări, a trecut râul Rubicon în anul 49 î.Hr. Râul constituia granița dintre Galia Cisalpină și Imperiul Roman iar trecerea lui însemna începerea, războiului civil împotriva rivalului său, Pompei.

În zilele noastre, celebra  expresie este folosită  atunci când, desfășurarea unui eveniment, a trecut de un punct dincolo de care nu se mai poate merge înapoi. Chiar dacă la Deva cineva a trecut Mureșul, nu Rubiconul, zarurile au fost cu adevărat aruncate.

La Deva va fi competiție electorală adevărată și asta nu numai că sună a democrație veritabilă ci va avea darul să înscăuneze la Deva un primar care și-a câștigat, total legitim, dreptul de a ajunge acolo.

Nu demult, Dan Bobouțanu, primarul nestingherit în alegeri al Hunedoarei, spunea, într-un interviu, că Lucian Rus va putea deveni primar al Devei cu condiția ca șeful PSD-ului județean, Laurențiu Nistor să coboare alături de acesta pe străzile urbei, pe timpul campaniei electorale. Iată că lucrurile se cam potrivesc în sectorul ăsta. La depunerea dosarului de candidatură pentru funcția de primar al Devei, Lucian Rus a fost însoțit de Laurențiu Nistor, cel care, trecând Mureșul, în carne și oase, a dat tonul unei competiții fără întoarcere.

În contextul unei modeste reprezentări în această competiție a celorlalte partide care și-au propulsat candidați onești dar de profesie visători, disputa va avea loc între Nicolae Oancea PNL, actualul edil și Lucian Rus PSD, aspirant la fotoliul de primar.

De foarte mult timp, datorită negocierilor politice, să nu le spunem blaturi, am avut, la Deva, doar alegeri de fațadă, cu iepuri care rup voturi de la unul sau de la altul, cu un non-combat al PSD, cu fronde de carton și fără nicio confruntare directă între candidați, așa cum ar fi normal să fie în orice municipiu, reședință de județ, care se respectă. De data asta va fi pe bune sau, cel puțin, așa reiese din atitudinea pe care au adoptat-o mai marii PSD-ului și în special Laurențiu Nistor. Lucian Rus are de partea sa tinerețea, ambiția, succesul din antreprenoriat și forța unui partid care, de ani buni menține, colorat în roșu, singurul județ din Ardeal. Se declară a nu fi omul jumătăților de măsură și că nu intră pe teren ca să câștige locul 2. La capitolul minusuri este de remarcat, încă, modesta sa notorietate. Nu este cunoscut de deveni, așa cum este, de exemplu, cunoscut fostul edil, zis 4×4, dar cu o politică perseverentă, a campaniei, ce tocmai începe, poate surmonta diferența de notorietate dintre el și adevărul său, având, astfel, calea deschisă către confruntarea pentru „Biroul Oval” al Devei.

În ring, în echipament galben-albastru, competitor cu experiență, va fi Nicolae Oancea, actualul primar.

Mulți ani, viceprimar și primar al Devei, are notorietate, îl știe lumea și ăsta este un atu important. Are experiența în administrația locală, proiecte în derulare și idei noi pentru „Deva cea frumoasă”. Asfaltarea, garnisită de înjurăturile de rigoare ale băgătorilor de seamă, este totuși un succes remarcabil. La fel, zona pietonală, veritabilă inimă verde a Devei stă la loc de cinste între realizările sale. Cunoaște arta negocierii mai bine decât oricine, este o forță în partidul din care face parte și pe care visează să-l conducă într-o bună zi. Sunt însă și lucruri care îi sunt potrivnice. Degringolada din PNL, din ultima perioadă, l-a tras și pe el în jos. Intrigile din interior, care se vehiculează, unele fiind la lumină, împart și electoratul său în două sau chiar în trei.  Parte din acest electorat,  aburit de gugumăniile lui Mircia Muntean, împrăștiate dincolo și dincoace de linie, a devenit un fel de „cetățean turmentat” care nu mai știe cu cine să voteze. Blestemul telecabinei, pentru că este un blestem la mijloc, și controversele legate de cetate nu au făcut decât să-i mai ciupească din electoratul fidel acum 4 ani. Nu în ultimul rând, unii susținători, trup și suflet în alegerile trecute, îi sar, acum la beregată, în public, stârnind mirări și controverse. E greu de spus câți ași are în mânecă Nicolae Oancea și când îi va pune pe masă, dar experiența sa de negociator ne spune că știe ce are de făcut pentru a înlătura neajunsurile.

În final, Deva va avea o competiție la care, mulți dintre deveni, visau de mult timp. Rămâne de văzut dacă ea va fi una dominată de „sânge de pe pereți” sau va fi una care ne va îndepărta de mizeriile cu care suntem deja obișnuiți.

Conturi false pe rețelele de socializare, care aruncă zoaie în dreapta și stânga, propagandiști anonimi care vor umple de graffiti gardurile și vitrinele, jigniri, înjurături, scandaluri, înverșunare prostească, violență și nu în ultimul rând mituirea și cumpărarea de voturi, toate astea sunt coșmarurile experiențelor anterioare.

Depinde de cei doi candidați cum vor aborda campania. Important este că Deva va găzdui o competiție mai tare decât toate olimpiadele la un loc. 

De ce ați acceptat acest interviu care sare puțin din tiparele standard din media hunedoreană, cu care ne-am obișnuit de ceva timp?

În primul rând pentru că m-ați invitat și, vă mulțumesc mult, iar în al doilea rând pentru că am încredere în dumneavoastră, cunoscându-vă de mult timp și totodată apreciindu-vă pentru ceea ce ați făcut și faceți în prezent. Nu în ultimul rând, am acceptat pentru a-mi promova imaginea pentru alegerile ce urmează, și pentru a explica oamenilor de ce vreau să candidez și ce pot să fac din poziția de primar al Devei.

Sunteți un om cu principii?

Da, categoric sunt un om cu principii. Consider că a avea principii este un lucru esențial în definirea personalității fiecărui individ. Pentru mine, cinstea, corectitudinea și onestitatea sunt principiile de bază și consider că toți românii ar trebui să le aibă pentru că doar astfel putem construi o țară sănătoasă. Eu nu sunt obișnuit să negociez principiile pe care le am, consider că sunt consecvent. Tot ceea ce reprezintă trecutul meu reprezintă construirea acestor principii.

Sunteți fiul unui important personaj politic al județului. Care este principalul lucru pe care l-ați învățat sau moștenit de la tatăl dumneavoastră, în ceea ce privește politica?

În primul rând, cum spuneam înainte, am moștenit principiile unui om care s-a dovedit a fi unul de caracter, un om care își iubește țara și consider că este foarte important pentru mine că am avut această bază de la tatăl meu, pe care eu, nefiind implicat în politică, am putut să o observ și să o învăț. Chiar dacă anii aceia, anii 2000, au fost dificili nu numai pentru județul Hunedoara, ci pentru întreaga țară, am avut ocazia să învăț cum poți mânui lucrurile pentru ca o comunitate la nivel județean să treacă greul. Toată lumea știe ceea ce el a făcut bun. Aceasta a fost baza mea din care m-am dezvoltat atât pe plan antreprenorial, cât și politic.

Vom avea, la nivel local, o competiție cu sânge pe pereți, metaforic vorbind, sau una blândă, asta în condițiile în care va funcționa alianța PSD – PNL?

E un pic cam dur „cu sânge pe pereți”. Eu știu un singur lucru, îmi pun la bătaie întreaga mea capacitate și ambiție, pentru a demonstra devenilor că orașul în care locuiesc poate să fie și altfel. Deva poate să redevină un oraș înfloritor, o adevărată reședință de județ și nu în ultimul rând unul dintre cele mai atractive orașe din Transilvania. Trebuie să demonstrez acest lucru și în consecință eu îmi văd de drumul meu. Nu mă interesează să atac pe unul sau pe altul, ci mă interesează să nu las netaxate niciuna dintre problemele cu care Deva se confruntă astăzi. Dacă vorbim de „sânge pe pereți” acesta va trebui să apară după alegeri, când va trebui să ne mobilizăm pentru a face lucruri bune pentru oraș. Referitor la alianța de la nivel central dintre PSD și PNL, am avut o discuție cu domnul primar căruia i-am spus că nu mă interesează nicio alianță și că tot ce fac, fac pentru Deva și pentru deveni. Când intru într-o luptă, indiferent că este în zona antreprenorială sau în politică, vreau să câștig. Și voi face tot ce îmi este în putință ca să duc la capăt acest deziderat. Stă, până la urmă, la latitudinea devenilor, dacă hotărăsc să meargă într-o direcție sau alta sau să bată pasul pe loc.

Spun unii prin târg, din cei conectați temeinic la viața politică a urbei, că actualul primar va fi pe acel fotoliu până când vrea Laurențiu Nistor, președintele județean al PSD. Cum comentați? Domnul președinte Nistor este un om cu o notorietate remarcabilă atât la nivelul județului Hunedoara, cât și la nivelul Municipiului Deva. Chiar am discutat cu domnia sa pentru a împrumuta, dacă vreți, din notorietatea pe care o are pentru a o folosi în campanie. Notorietatea mea, în fața dvenilor este un capitol la care trebuie să mai lucrez, cu toate că cei care mă cunosc atât din mediul privat cât și din cel politic și administrativ știu bine capacitățile mele și văd clar direcția pe care doresc să merg de acum încolo. Tot timpul am avut în persoana domnului Nistor un susținător, ca dovadă că am ajuns Secretar de Stat în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și al Turismului. Nu este un lucru pe care mi l-am dorit, dar domnul Președinte mi-a spus, „te duci acolo pentru că tu știi să faci lucruri bune și că trebuie să dovedești asta pentru mai departe”. Și se pare că a avut dreptate în a mă convinge, pentru că rezultatele pe care le am din această poziție sunt apreciate la cele mai înalte niveluri. De data asta, când mi-a spus că trebuie să iau taurul de coarne și să candidez pentru funcția de primar la Deva, dânsul a arătat că nu lasă loc de niciun fel de echivoc. Eu cred că suntem o echipă puternică și acest lucru se va dovedi atât la nivel de județ cât și la nivelul Devei.

V-am adresat întrebarea asta pentru că negocieri politice din campaniile trecute au făcut din funcția de viceprimar al Devei o meserie. Aveți de gând să mergeți pe același drum?

Chiar am avut o discuție bărbătească cu domnul primar și i-am spus clar că eu intru în bătălie doar pentru a câștiga și că indiferent de rezultatul alegerilor pe mine nu mă interesează funcția de viceprimar. Dacă voi câștiga, aș fi onorat să îl am ca viceprimar dar dacă va câștiga dânsul, eu nu voi dori să ocup această funcție. Eu vreau să merg cu lucrurile până la capăt, nu sunt un om care agreează jumătățile de măsură. Poate că lucrurile au stat așa, datorită negocierilor politice, dar cel mai important lucru era să existe o majoritate în consiliul local.

Recent, într-o emisiune televizată, primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu, vă aprecia calitățile, dar spunea că veți ieși primar doar dacă veți merge pe străzile Devei alături de Laurențiu Nistor. Va veni președintele alături de dumneavoastră pe străzile Devei?

Nu pot decât să-i mulțumesc domnului primar, pentru că, împreună cu dânsul, care are mare încredere în mine, am reușit implementarea a multe proiecte la nivelul UAT Hunedoara, acolo unde am găsit deschidere. Au fost proiecte în domeniul turismului și al economiei în care ne-am corelat perfect ceea ce nu pot să spun despre Deva, unde nu am găsit aceeași deschidere la nivelul primăriei.

Da, categoric domnul Laurențiu Nistor va fi prezent, alături de mine, în stradă și îmi va acorda toată atenția și tot sprijinul. Să nu uităm însă că și dânsul este în campanie la nivel județean și va trebui să-și drămuiască timpul pentru a fi prezent și în celelalte localități. Întăresc acest lucru și repet răspicat. Domnul președinte va fi alături de mine, din toate punctele de vedere, pentru că, de data asta avem o șansă reală de a câștiga și primăria Deva alături de multe alte primării noi ale județului.

În concluzie, estimați că, la alegerile din iunie veți lua un procent mai bun, egal, sau mai slab decât partidul din care faceți parte respectiv PSD?

Datorită faptului că nu m-am implicat în PSD totdeauna în prima linie, poate că notorietatea mea are un pic de suferit dar voi munci, în perioada imediat următoare, pentru ca oamenii să mă cunoască, mai bine, să-mi cunoască intențiile și proiectele de viitor pentru Deva. Este un target pentru mine să obțin un scor cel puțin egal cu al partidului, dacă nu chiar unul mai bun, dat fiind că oamenii îl vor cunoaște, în perioada următoare, mai îndeaproape, pe omul Lucian Rus care este gata să preia sarcina de a fi Primarul Devei.

Dacă zeii politicii nu vă vor fi favorabili de data asta, vă veți întoarce la poziția pe care o aveți acum, cea de Secretar de Stat? Și dacă da, aveți în plan sprijin pentru Deva și pentru deveni?

Eu cred doar în Dumnezeu, nu în alți zei, și El mă va ajuta să duc la capăt cu bine acest deziderat. Deocamdată, eu vreau să câștig acum această bătălie și ce va fi după, vom vedea. Activitatea pe care acum o desfășor în minister este foarte amplă și îmi place foarte mult, dar focusarea în aceste momente este să câștig alegerile la Deva. Dacă vorbim de sprijinul acordat Devei, trebuie să știți că eu l-am oferit și până acum, doar că Deva nu a vrut să fie ajutată. Am purtat discuții la nivelul primăriei, de mai multe ori și la nivel de minister, de asemenea, dar, din păcate, nu s-a concretizat nimic Chiar în prima lună a mandatului meu am direcționat o investiție de 150 de milioane de euro către Deva și Craiova dar din păcate, aici la Deva nu a existat deschidere și această investiție s-a pierdut. Dacă voi rămâne mai departe în minister, sprijinul acordat Devei va fi unul necondiționat, pentru că este orașul meu, familia mea, prietenii mei și ar fi de neconceput să nu-mi ajut concetățenii dacă aș avea ocazia. Totul depinde, cum spuneam, de deschiderea pe care o au autoritățile locale față de acest posibil sprijin.

Ce scârțâie în Deva în percepția dumneavoastră?

Haideți să privim obiectiv cu toții. Şi vin aici cu un exemplu: în anii 90, eram student la Sibiu, care la vremea respectivă era un oraș cenușiu și cu prea puține atracții. Veneam la sfârșit de săptămână, împreună cu colegii mei, aici, la Deva, pentru că era un oraș mai tentant, mai frumos și mai destins. Vizitarea cetății pe cărările ei înverzite era ceva extraordinar și simțeam atunci că am cu ce să mă mândresc. Aveam cluburi, aveam terase, se simțea, așa, o atmosferă care respira a tinerețe. Dacă privim acum, vedem ce este Deva și ce găsim în ea. Este o diferență foarte mare dintre ea și orașele reședință de județ din jurul nostru. Orașe relativ mici, dar cu primari gospodari, s-au transformat radical și au devenit adevărate locații turistice. Nu-mi place ce văd și simt acum în Deva, și cred că fiecare cetățean al orașului ar trebui să privească în jur și în funcție de ce vede să hotărască ce face în 9 iunie, la alegeri.

Care va fi primul lucru pe care îl veți schimba, odată instalat în funcția de primar?

Sunt foarte multe lucruri de schimbat și mi-ar fi greu să fac o prioritizare a lor. Cred însă că primul lucru care ar trebui făcut este o discuție cu toți salariații din primărie pentru a vedea împreună ce putem face cu adevărat pentru locuitorii Devei și cum putem schimba lucrurile care nu merg. Mi se pare normal să căutăm punctele slabe și să încercăm eliminarea lor, pentru că, nu-i așa, doar atunci când elimini greșelile, poți performa. A sta pe fotoliu de primar nu ar trebui să însemne altceva decât că ești un om în slujba oamenilor și atât.

Cum vedeți viitorul turismului în Deva și ce-i lipsește Devei să se așeze lângă Sibiu, sau lângă Alba Iulia?

Eu cred că, dacă este să vorbim cu adevărat despre turism, în primul rând este necesar să privim Deva ca făcând parte dintr-un ansamblu județean care se află în vârful ierarhiei județelor cu potențial turistic. Deva are un potențial fantastic, dar trebuie să privim pragmatic. Cetatea a fost închisă doi ani de zile și toți antreprenorii de turism din Deva au avut de suferit în această perioadă. Cred, de exemplu că această cetate alăturată castelului de la Hunedoara într-un mini-turism istoric, ar putea tripla numărul de turiști care ar vizita acest ținut. Devei îi lipsește un concept turistic pe termen mediu și lung și asta nu e bine. Trebuie lucrat mult mai mult în direcția asta, cu profesioniști adevărați care să elaboreze și să implementeze aceste concepte. Cred că motorul dezvoltării economice a Devei este turismul dar nu trebuie neglijată nici componenta economico-industrială în care se pot atrage investiții importante. Deva nu este la locul meritat, alături de Sibiu sau Alba Iulia din cauza celor care au avut în mână frâiele turismului, până acum și care se pare că au mers într-o direcție greșită.

Care sunt principalele argumentele pentru a-i convinge, pe cei care vin la vot, să pună ștampila pe numele dumneavoastră?

Primul argument este dorința mea de a duce Deva acolo unde este locul. Asta este un lucru extrem de important. Familia mea este aici, prietenii mei sunt aici, sufletul îmi este legat pentru totdeauna de Deva și cred că împreună putem face ca Deva să fie un oraș puternic și înfloritor. Tinerețea și experiența mea sunt argumentele importante cu care vin astăzi în fața devenilor și mai este un lucru important. Poate că nu vorbesc în numele celorlalți, dar eu m-am săturat. M-am săturat să văd că Deva nu este pe primul loc având potențialul pe care îl are. Trebuie accesate absolut toate fondurile care pot fi accesate. Niciunul dintre aceste fonduri, fie ele prin PNRR, fonduri europene sau fonduri de la bugetul național, nu trebuie pierdut. Trebuie ca bugetul nostru local să fie doar cofinanțarea la aceste bugete. Numai așa vom putea avea de 7-8 ori mai mulți bani pe care putem să-i investim la Deva și aici putem copia modelul de la Hunedoara, acolo unde banii de la bugetul local reprezintă cofinanțări la majoritatea proiectelor realizate.

Care sunt atuurile pe care considerați că le aveți în această competiție?

Atuurile mele sunt tinerețea, energia și experiența. 24 de ani de antreprenoriat, doi ani și jumătate de experiență în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, faptul că sunt devean implicat, alături de familia mea direct în viața orașului. Acestea sunt principalele mele atuuri. Dar prioritare sunt sufletul deschis și dorința de a face lucruri bune pentru orașul meu, lucruri care să dureze cât mai mult.

Flori, verdeață, veverițe, lac, pești, nuferi, ciocănitori, bambus, arbori seculari, triluri de păsări, curățenie, pitulice, magnolii, broscuțe, povești, bambus, aer curat, soare, ploaie galbenă, încântare, lume civilizată, albine grăbite, viorele, sequoia, bănci ordonate, izvoare cristaline, primăvară caldă, flori sălbatice, alei curate, stejari, trestie, abanos, lalele, concert de liniște, viață, brazi, berze, papură, lumină, mierle, legende, licheni, furnici, mătasea broaștei, liniște, rândunele, exotic, podețe, cer albastru, copii fericiți, brusturi, grofi, viorele, merișori, ochiul boului, originalitate,  concert al culorilor,  și toate astea la un loc sunt binecuvântarea naturii, în minunatul parc dendrologic din Simeria.  

Nici nu s-au stins bine luminile din Sala Sporturilor din Deva, că au și început speculațiile. Cuvântările rostite, cu sau fără fularul galben la gât, au fost disecate, în fel și chip. „Nu ne este frică” a fost constanta conferinței județene pentru validarea candidaților, la alegerile care bat la ușă. 

Doamna Vetuța Stănescu, onor președinta filialei județene a Partidului Național Liberal, a dovedit  că nu îi este frică și nu se teme de nimeni și de nimic. Trei puncte nevralgice, trei verigi slabe, a găsit domnia sa pe toboganul pe care PNL alunecă încet dar constant. Să le luăm pe rând. Când se referă la acel festival al democrației,  reprezentat de alegerile interne din partid, care i-a avut protagoniști pe Orban și pe Câțu, președinta PNL admite, cu punct și virgulă, dezbinarea care a avut loc atunci și care a lăsat urme adânci până și în organizația pe care o conduce. Aici curajul Vetuței Stănescu este acela de a recunoaște că în PNL există o ruptură, pe unele locuri ireconciliabilă, care face organizația extrem de vulnerabilă. Ruptura pe care o vede toată lumea dar nu o recunoaște nimeni, decât pe la colțuri și în șoaptă, trebuie recimentată dar despre cum se va prepara mortarul  necesar acestui proces, nu a explicat vorbitoarea.

 Al doilea act remarcabil de curaj l-a demonstrat atunci când a recunoscut că unii dintre membrii PNL dezavuează aducerea PSD la guvernare. Altfel spus, Vetuța Stănescu s-a pus de-a curmezișul, tocmai în fața deciziilor șefilor din partid și din stat, care au făcut posibilă această alianță. Fără a răstălmăci ceva, ea arată cu degetul direct spre, „în curând, viitorul fost locatar” de la Cotroceni și spre actuala conducere centrală a PNL, artizanii aducerii la guvernare a PSD.

În cazul lui Johannis lucrurile sunt clare, el sacrificând orice, la acel moment, în favoarea creării unei susțineri majoritare în ceea ce privește viitorul său la NATO, la UE, la CE, oriunde. Nu mai e PSD partid toxic, nu mai e  Jó napot kívánok, PSD, Johanis face orice, numai înapoi la catedra de la Sibiu și la meditații să nu ajungă.  În cazul partidului este și mai clar. Rând pe rând, din umbră, Johannis i-a mazilit pe Orban și pe Câțu, cu care nu s-ar fi înțeles în privința unei alianțe și profitând de situația beligerantă, din vecini, înscăunează un militar obedient, care știe foarte bine să spună doar „am înțeles” și „ăăă”, un militar care execută ordinele, nu le discută.

Curajul Vetuței Stănescu, în acest caz, este remarcabil, ea riscând totul. Nu i-a păsat că probabil va fi trasă de urechi la un anumit moment iar în cazul unui scor modest, la alegeri, ar putea să piardă totul, fără a mai căpăta sprijin de sus.

Vetuța Stănescu nu se oprește aici și demonstrează curaj când aduce vorba de furtul de primari. Nu spune cine fură și de unde, dar toată lumea vede hemoragia de primari care au trecut și se pare că vor mai trece de la PNL la PSD. Dincolo de faptul că aici nu e vorba de furt ci de teama patologică a unor primari, că barca PNL, luând apă la bord, se va scufunda, odată cu ei, rămâne curajul Vetuței Stănescu de a pune degetul pe rană. Este tot mai evident că, după alegeri va urma o coabitare PNL-PSD la nivel de județ, după modelul central și firesc, vine întrebarea cum să stai la masă cu cei pe care i-ai făcut hoți ? Căci nu-i așa? Unul care fură este hoț.

 Vetuța Stănescu nu este omul care nu mai are nimic de pierdut,  aruncându-se  într-o bătălie, aproape sinucigașă. Ea este politicianul curajos și demn care crede în viitorul PNL, care este gata, ca după alegeri, să o ia de la zero cu reconstrucția partidului. Rămâne de văzut cum va reuși să facă acest lucru, cum va reuși să se lepede de găștile interne, cum să renunțe la uscăturile din partid și la scheletele din dulapurile care stau să cadă și mai ales cum va gestiona chinuitoarea coabitare în folosul oamenilor.