Profesorul Ioan Piso nu mai are nevoie de prezentare. Este greu de crezut că cineva care are legături mai apropiate sau mai depărtate cu istoria să nu fi auzit de numele unuia dintre cei mai importanți arheologi și dascăli ai Europei. Recunoscut și apreciat în marile universități europene, profesorul Piso a păstorit și a format, de peste o jumătate de secol, sute de studenți, mulți dintre ei devenind arheologi și istorici de renume.
Pentru mulți, profesorul Piso este un personaj incomod. El este dușman înverșunat al jumătăților de măsură și al compromisului. El este cel care, cu încăpățânare profesională, nu se sfiește să pună degetul pe răni pe care unii le-ar vrea cicatrizate.
Sarmizegetusa, cea romană, i-a fost a doua casă de peste 50 de ani. Acolo s-a format profesional, acolo a format, la rândul său, zeci de studenți în campaniile arheologice pe care le-a condus.
La Ulpia Traiana se pare că nu a fost liniște niciodată, nici înainte și nici după retragerea aureliană. Motivele au fost de fiecare dată altele. În zilele noastre, fosta capitală a Daciei Romane a fost zguduită de tot felul de scandaluri care de care mai răsunătoare. Dispariția buzduganului de la Zeicani, retrocedări ilegale de terenuri aparținând sitului, braconaj arheologic, furturi de piese ornamentale, construcții ilegale în plin sit, cu complicitatea autorităților, dispariții misterioase din muzeu, distrugeri ale monumentelor, restaurări controversate, și multe altele au fost prilej de gâlceavă în Ulpia Traiana.
Ultima, este, de departe, cea mai penibilă și mai stânjenitoare pentru mediul angrenat în cercetarea și administrarea Sarmizegetusei.
După 50 de ani, bătuți pe muchie, de activitate neîntreruptă printre ruinele romane, profesorul Piso este alungat din baza arheologică a Muzeului Național de Istorie al Transilvaniei din Cluj, tocmai de unul dintre foștii săi studenți, unul pe care l-a îndrumat, l-a promovat și l-a adus de mână în Sarmizegetusa.
Felix Marcu, directorul MNIT din Cluj i-a trântit uşa în nas profesorului Piso pe motiv că a îndrăznit să-i conteste unele decizii legate de Ulpia Traian Sarmizegetusa. „… cine mă acuză pe mine și, implicit, instituția organizatoare a cercetărilor preventive, MNIT, proprietara Bazei, nu va avea acces în aceasta„, scrie şeful Muzeului.
Profesorul Ioan Piso este stupefiat de rigiditatea şi dispreţul faţă de dialog afişate de fostul său student.
Profesorul Ioan Piso
„Eram director al muzeului clujean, când am finalizat baza de cercetări în anul 1998, iar în anul 1999 l-am primit în ea cu toată căldura și pe Felix Marcu. Acum, același Felix Marcu, devenit între timp director al aceluiași muzeu clujean, îmi interzice accesul în baza arheologică, ceea ce mă obligă să continui, împreună cu colegii mei, practica arheologică dintr-o pensiune. Conform protocoalelor în vigoare eu sunt membru al colectivului de cercetare din partea Universității din Cluj”, precizează Ioan Piso.
„Mi s-a adus la cunoștință, în scris, că nu mai am voie să intru în bază, iar administratorul bazei a fost instruit în acest sens. Pe Felix Marcu eu l-am adus la Sarmizegetusa, când intrase în conflict cu un alt șef de șantier arheologic, l-am angajat la Muzeul din Cluj, i-am condus doctoratul, l-am implicat în toate proiectele științifice și l-am ajutat să obțină o bursă Humboldt la Köln. În ianuarie 2016, Vlad Alexandrescu, ministru al Culturii, m-a întrebat dacă nu doresc să reiau din nou Muzeul din Cluj. Am refuzat și, față de martori, l-am recomandat pe Felix Marcu. Mi-am permis însă în ultimul timp să-i reproșez o atitudine nepotrivită față de monumente și devieri de comportament, la început cu blândețe, iar apoi cu un ton mai apăsat. Acum sunt pedepsit pentru delict de opinie de către fostul meu student, doctorand și colaborator. Am încercat, ca reprezentant al Universității, să impun anumite linii roșii în privința monumentelor din Sarmizegetusa și a comportamentului. Este însă convins că numai el are dreptate. Așa ceva este nepermis nu numai într-o democrație, ci și în știință și în relațiile dintre oameni. Îmi permit să afirm, ca fost profesor al său, că Felix Marcu are două mari defecte. Nu cunoaște îndoiala, ceea ce este contrar spiritului științific, și nu suportă povara recunoștinței”, mai spune profesorul Piso.
Lucrurile pe care Ioan Piso i le impută lui Felix Marcu sunt multe și țin de felul în care acesta înțelege să neglijeze normalitatea în Ulpia Traiana precum și refuzul acestuia de a accepta orice colaborare cu fostul său mentor.
„Alături de colegii mei Ovidiu Țentea, Florian Matei Popescu și Vitalie Bârcă am cerut ca proiectele de restaurare și punere în valoare, cercetările arheologice preventive și supravegherile să fie supuse atenției tuturor arheologilor implicați în cercetarea arheologică de la Sarmizegetusa. Același lucru i-a fost solicitat de două ori și de către Comisia Națională de Arheologie, iar asta cu atât mai mult în cazul forului lui Traian, săpat și publicat în totalitate de mine. Felix Marcu nu ține cont de nimic și de nimeni și refuză orice colaborare. Încalcă intenționat deontologia profesională și legea drepturilor de autor, făcând așa-zise săpături preventive peste cele făcute de noi în trecut. Prin asta se cheltuiesc bani inutil și se distrug monumentele. Cel mai bun exemplu este săpătura de la intrarea în forul lui Traian, „locul gromei”, locul sacru din care a fost întemeiată Sarmizegetusa romană.
„Locul gromei”
Apoi, Felix Marcu încalcă protocolul semnat de mai multe instituții de profil, care prevede foarte clar colaborarea și cooperarea între toți cei implicați. Nu pot să nu remarc o nepotrivită asociere, pe considerente personale, cu arhitectul Bogdan Fodor, care nu are niciun fel de experiență în restaurările monumentelor romane. Soluțiile date de ei dăunează celui mai important monument al Daciei romane și anume forului lui Traian. Nu pot să trec peste toate acestea și nu doresc să fiu părtaș la mutilarea Sarmizegetusei”, spune profesorul clujean.
Explicate, pe îndelete, fiecare dintre aceste probleme care îl frământă pe profesorul Piso, pot face obiectul unui articol sau, de ce nu, al unor anchete. Hunedoreanul Info va documenta fiecare dintre ele și le va aduce în fața opiniei publice.
O minunată poveste scrisă de Hans Christian Andersen, „Fetița cu chibriturile”, istorisea despre o fetiță care moare înghețată, aprinzând câte un chibrit pentru ca visul ei de a fi alături de bunica sa să nu se stingă niciodată. Impresionant, nu?
Gafele care au încununat această ediție a Jocurilor Olimpice de la Paris, par să nu se mai termine. Una după alta, de la greșeli la manipulări, de la incompetență la furt pe față, ele calcă în picioare însăși spiritul olimpic înrădăcinat în antichitate.
Ultima din acest șir de gafe a fost o mascaradă cu iz geo-politic, garnisită cu ticăloșie și rea intenție. Americanii furioși că unitul popor chinez colectează mai multe medalii, trag cu dinții de orice colțișor de medalie ca să-și facă zestrea. Și chiar se bat pentru asta. Calcă în picioare orice, moralitate, principii, spirit olimpic, doar pentru a câștiga și triumfa.
Ana Maria Bărbosu, o fetiță cu vise și speranțe era la un pas de a urca pe podiumul olimpic. Și-a luat steagul pentru a-l flutura în fața mulțimii care o aplauda pentru performanța sa. Doar că, privind spre tabela care afișa rezultatele, uluită și confuză, vede că locul mult visat pe podium aparținea unei alte fete, din SUA, și ea plină de vise și de speranțe. Delegația din care făcea parte făcuse contestație iar juriul i-a mărit nota îmbrâncind-o brutal pe Ana Maria jos de pe podium. Acela a fost momentul în care steagul din mâinile româncei s-a prelins pe podea și acolo a rămas, iar lacrimile au început să curgă.
Steagul acela, abandonat pe podeaua sălii de sport nu era doar un simplu tricolor în albastru, galben și roșu, ci în el se găseau toate visele acestui copil. Erau acolo munca, ambiția, sudoarea, speranța, sacrificiul, proiectele de viitor ale unei copile care acum le vedea aruncate în noroi. În loc să fie înălțat pe catarg, tricolorul a rămas părăsit pe o podea ingrată, în fața a sute de oameni.
Da, în sport, unul câștigă și altul pierde dar de ce așa?
Și întrebările pot să curgă…
De ce niște conțopiști de arbitrii pot judeca strâmb, netrași la răspundere?
De ce delegația României nu a fost vigilentă la manevrele din spatele ușilor închise, asta trecând peste faptul că responsabila competiției de gimnastică era româncă, o gospodină ajunsă accidental în această poziție?
De ce Federația de Gimnastică a întrerupt un firesc mers al lucrurilor de la Deva cea plină de tradiții, de izbânzi și de medalii?
De ce nume mari ale gimnasticii românești au fost trimise la plimbare și înlocuite cu antrenori străini?
De ce nu-i auzim pe vajnicii politicieni români vorbind despre sport decât odată la 4 ani?
De ce rivalitățile geopolitice și economice internaționale intră cu bocancii în epuizanta muncă a sportivilor?
De ce se perpetuează, în continuare statutul Comitetului Internațional Olimpic, ca fiind o organizație non profit și nu una subordonată ONU sau altui organism internațional?
În ce buzunare intră miliardele făcute de acest ONG pe spinările pline de sudoare ale sportivilor?
Toate aceste întrebări își găsesc răspunsul în tricolorul udat de lacrimi și părăsit, pe podeaua sălii, de Ana Maria, care nu a mai urcat pe podium și care, cu sufletul înghețat, a murit un pic, intrând în maturitate și visând frumos, neînțelegând nimic altceva decât ticăloșia vieții, asemenea fetiței cu chibrituri.
P.S. Și ca să se pună capac la oala cu nemernicii și prostii, vine Prim Ministrul țării batjocorite și, supărat ca văcarul pe sat, declară că, în semn de protest, nu va participa la ceremonia de închidere a competiției, fără să spună nimic despre relația lui cu sportul românesc din ultimii 4 ani.
Sibiul, veșnicul Sibiu, care sfidează lentoarea și blazarea, aducând oamenilor o altă dimensiune culturală a vieții, a fost gazdă primitoare pentru hunedoreni care, neavând (încă) un stadion cu acte în regulă, au strigat după ajutor, iar ecoul strigătului s-a oprit pe malul Cibinului în cocheta arenă „Municipală”
A fost un meci frumos cel dintre Corvinul Hunedoara, echipă de divizie secundă a României, și Rijeka, vicecampioana Croaţiei, echipă de top în prima divizie a campionatului croat.
Oricât de patriotarzi suntem, oricât preaslăvim un bicolor în alb-albastru, nu putem spune că vreuna dintre echipele care au făcut spectacol pe cochetul stadion sibian, a fost mai bună ca cealaltă.
Începutul partidei a aparținut, evident, fotbaliștilor de sub semnul corbului, cu trei ocazii în primele 10 minute, una mare cât roata carului. Apoi lucrurile au început să se așeze. Croații, o echipă robustă care știe fotbal, s-au regrupat, au ieșit din șoc și au trecut la ofensivă. Și așa, rând pe rând, ocaziile s-au succedat, când la o poartă, când la cealaltă, într-un ritm alert, cu tehnici bine puse la punct și nu departe de fotbalul văzut la recentul campionat european.
Un proverb, de pe iarba terenului de fotbal, spune că o echipă joacă bine doar în compania unei echipe bune. Așa a fost și la Sibiu, doar că e greu de spus care a fost echipa cea bună, la care s-a adaptat cealaltă.
Este clar că elevii, încă, ai lui Florin Maxim au dat tot ce au putut da. Greu le poți reproșa ceva în meciul de aseară. Buni la mijlocul terenului, față de meciul precedent cu maghiarii de la Paksi, când au lălăit-o cedând o victorie care era mai mult decât posibilă, corviniștii au avut, de data asta, veriga slabă la finalizare. Cel puțin şapte ocazii, trei foarte clare, au fost irosite, în aclamațiile pline de speranțe ale publicului în alb-albastru.
Cu mai multă disciplină tactică, poate că altul ar fi fost deznodământul partidei.
O notă modestă se poate acorda pregătirii fizice. A doua repriză a demonstrat, ca și în ultimele partide ale Corvinului, că benzina se termină un pic cam repede și aici poate că ar trebui lucrat. Nu acum, pentru următoarele partide, pentru că asta nu se câștigă de pe o zi pe alta, ci în perspectivă. Pătrățelele de pe busturile jucătorilor, triumfali la victoriile precedente, nu suplinesc efortul susținut pe care o echipă adevărată trebuie să-l verse pe teren.
În concluzie, a fost un meci cu de toate. Cu VIP-uri fițoase venite ca la un spectacol, pentru că așa dă bine, cu scuipători de semințe, cu inimoasa și bine organizata galerie corvinistă care răgușește 90 de minute, cu focuri croate în tribună, cu petarde scăpate de vigilența celor de la pază, cu scandări încurajante și cu fluierături copioase, cu un stadion de top, cu o organizare aproape de superlativ, cu ploaie răzleață, cu entuziasm și cu o mare dragoste, vopsită în alb şi albastru, garnisită cu un corb care răzbate din „Peluza Nord”, acolo unde orice iubitor de fotbal adevărat ar trebui să pășească, măcar odată în viață. Dacă nu ai cântat vreodată în peluza nord se cheamă că nu exiști, spunea un ultras la sfârșit de meci.
Până la urmă, un zero la zero nu reprezintă o eliminare, și ține de abilitatea lui Florin Maxim de a pregăti returul. Dacă va învăța din greșelile acestui meci și dacă va dibui punctele slabe ale croaților, din această seară, nu peste multe zile sau nopți, pietonala primarului Bobouțanu va răsuna de chiotele de bucurie ale unei noi calificări istorice.
La Sibiu a început cea de-a 21-a ediție a competiției recunoscută drept cel mai dificil raliu hard enduro din lume. Reprezentanții a 64 de țări au luat startul la această competiție, devenită, deja, emblematică pentru orașul de pe Cibin. Datorită acestui număr record de participanți, Red Bull Romaniacs este evenimentul sportiv care aduce în România cel mai mare număr de națiuni, dintre toate competițiile europene.
Cu toate că organizarea poligonului a ocupat o întreagă arteră principală, perturbând serios circulația în Sibiu, bucuria și mândria de a fi organizat un astfel de eveniment, primează în fața traficului aglomerat.
Numită „Limitless“, ediția din 2024 se va desfășura după bine-cunoscutul format clasic: prolog urban și patru zile de off-road, fiind cea mai dură cursă din sezon atât pentru riderii amatori și semiprofesioniști, cât și pentru sportivii Campionatului Mondial de Hard-Enduro. Anul acesta raliul ajunge în premieră și în Râmnicu Vâlcea, poposind în oraș la finalul celei de-a doua zile de off-road, mai precis pe 25 iulie. Pentru a primi medalia de finisher, cei care vor face față provocărilor întâlnite de-a lungul celor 400 de kilometri de traseu, vor avea de bifat și tradiționala urcare aproape verticală de pe dealul Gușteriței, de lângă Sibiu, o probă, pe cât de dificilă pe atât de spectaculoasă.
Anul trecut fondurile strânse în cadrul acțiunii „Enduro for Romania“ au mers către Centrul de Sprijin Oncologic al Asociației „Sus Inima“ și către proiectele de ecologizare cu componentă educațională pe care echipa raliului le-a desfășurat în județul Vâlcea, la Câineni și Valea lui Stan.
Anul acesta pot fi admirați, la Sibiu, turându-și caii putere Jonny Walker britanicul care are două victorii în România, Alfredo Gomez (Spania) și Michael Walkner (Austria) și ei pretendenți la podium la clasa Gold.
Înscrise la clasa Silver în 2024, Sandra Gomez și Kirsten Landman vor oferi un duel foarte interesant. Cele două își împart sezonul competițional între hard-enduro și rally-raid, iar Romaniacs reprezintă un punct important în cariera fiecăreia. Kirsten este prima femeie care a terminat Romaniacs pe traseul clasei Silver, în timp ce Sandra a fost prima care a terminat raliul pe traseul de Gold.
În total, opt femei vor lua startul în ediția „Limitless“, iar printre ele se numără și slovena Tjasa Fifer, cea care în 2021 câștiga Romaniacs la clasa Iron.
Un autocar cu turişti a rămas blocat la întoarcerea de la Sarmizegetusa Regia din cauza unor copaci care au căzut peste carosabil. Echipa Cotidianul de Hunedoara a sunat serviciul de Urgenţe 112 pentru a interveni în ajutorul turiştilor. Ceea ce era de demonstrat s-a demonstrat şi ceea ce am anticipat s-a adeverit
Arborii au căzut peste carosabil în momentul în care autocarul cu turişti se întorcea de la Regia şi puţin a lipsit să se producă o tragedie. Incidentul a avut loc la Valea Albă, la trei kilometri de capitala regatului dac, în jurul orei 12.
Turiştii care vizitaseră monumentul UNESCO au coborât din autocar şi au încercat să degajeze singuri drumul, însă trunchiurile de copac au fost prea mari pentru a putea fi mutate „cu cârca”. La scurt timp, în spatele autocarului din Constanţa s-a format un şir de maşini.
Echipa Cotidianul de Hunedoara, care se afla într-o documentare în zona, a coborât într-o zonă cu semnal şi a anunţat incidentul la 112. Dispeceratul ISU ne-a spus că vor trimite salvatorii din Orăştie să intervină la deblocare drumului.
În urmă cu două săptămâni, Cotidianul de Hunedoara semnala starea deplorabilă a tronsonului de drum dintre Costeşti şi Sarmizegetusa, avertizând asupra pericolelor la care sunt supuşi turiştii care vor să viziteze monumentul premiat ca destinaţia turistică a anului în România.
Acest material apare după încheierea campaniei electorale, cu toate că situația ingrată a drumului care duce către capitala dacilor este nu de acum, ci de mult timp. Apare în acest moment pentru a fi ferit de obișnuite atacuri gen „material plătit” sau „material propagandistic”.
Cei 19 kilometri care despart localitatea Costești de Sarmizegetusa Regia au fost sămânță de scandal încă de la inaugurarea drumului. Modernizarea sa, a fost făcută în timp record, de patru luni, pe vremea când Consiliul Județean Hunedoara era condus de Adrian David. Însă, această performanță a fost repede taxată de adversarii politici pentru petecelor care au apărut pe carosabil din cauza supra-tonajului cu care circulau (și circulă în continuare) camioane cu lemne, producând găuri în asfaltul proaspăt turnat.
Au urmat anchetele referitoare la calitatea lucrării. DNA-ul a controlat tot ce se putea controla iar concluzia a fost evazivă, dar fără sancțiuni. Apoi, sub actuala conducere a consiliului, s-a trecut la repararea pe anumite porțiuni sensibile ale drumului, fără a se fi luat decizii clare privind protejarea sa de camioanele încărcate peste limită care circulă zilnic pe el și de torenții neprevăzuți.
Una peste alta, drumul, odată asfaltat, în anul următor modernizării, a dublat numărul de turiști, un lucru benefic atât pentru capitala regatului dac cât și pentru cele peste 30 de pensiuni din zonă, care înregistrau record după record.
Din păcate drumul, aflat în administrarea Consiliului Județean, a fost abandonat și lăsat pradă naturii.
Viiturile au cărat, în ultimii ani, pe carosabil tone de noroi, curățat în dorul leli, după multe zile de la revărsarea torenților, producând disconfort circulației. Mai multe podețe au fost colmatate acum doi ani și nici până în ziua de astăzi nu s-a găsit soluția curățării lor. În consecință, au apărut bălți și chiar lacuri, pline de broaște și țânțari, unul chiar în proximitatea campingului turistic, invadat și acum de noroaie și lemne.
Dar cea mai mare problemă, în prezent, legată de circulația pe drumul județean 705 A este vegetația care a invadat pur și simplu carosabilul. Pe unele porțiuni nu se mai văd parapetele de pe marginea drumului, iar pe altele mai bine de un sfert din carosabil este acoperit de rugi de mur, de tufe și de copaci care îngreuiază circulația normală.
Au fost înregistrate numeroase incidente, în care mașini care circulau pe drum au fost zgâriate de crengile de pe margine. Au fost înregistrate două accidente și avarierea a două autocare.
Supărarea proprietarilor de pensiuni este evidentă și pe bună dreptate.
„E un lucru scandalos să vezi cum turiștii care, deși sunt tratați deosebit în pensiuni, își scurtează șederea plecând supărați că s-au întors dintr-o excursie care trebuia să le aducă încântare, furioși că mașinile s-au zgâriat, unele destul de tare”, spune proprietara uneia dintre pensiunile din zona Costești.
Localnicii sunt nemulțumiți pentru că în fiecare zi se expun pericolelor determinate de proasta vizibilitate favorizată de desimea vegetației, mai ales la curbe.
Cei mai mulți vorbesc de o rea voință din partea Consiliului Județean care nu vrea să-și facă treaba într-o localitate condusă de un primar de altă culoare politică.
„Am avut acum trei săptămâni un autocar din Brașov al cărui parbriz a fost spart de un lemn ascuns în desișul de pe marginea drumului. Șoferul, ca să evite coliziunea cu un autoturism, care venea de sus, a tras aproape de marginea drumului invadat de vegetație și s-a produs necazul. De aici din fața noastră a sunat nervos la câteva companii de transport, avertizându-și colegii să nu mai accepte excursii la Sarmizegetusa Regia”, spune proprietarul ultimei pensiuni dinaintea Sarmizegetusei.
„Când plouă este o adevărată aventură să mergi către Sarmizegetusa Regia. Pomii de pe margine se îngreuiază de apă și se apleacă deasupra drumului, așa de tare, de trebuie să treci printr-un tunel și este imposibil dacă vrei să mergi sus, să nu-ți zgârii mașina”, remarcă nervos un turist din Constanța.
„Oare ce ar trebui să facem, să ne așezăm în genunchi în fața conducerii Consiliului Județean să rezolve această problemă care devine din ce în ce mai păguboasă pentru noi? Turiștii se anunță între ei și nu mai vin la cetăți. Bucuria noastră de a avea turiști cât mai mulți s-a stins repede și e păcat, nu numai pentru noi, dar mai ales pentru zonă. Să le fie rușine celor care administrează drumul”, își varsă nervoasă năduful o altă proprietară de pensiune.
Ne rezervăm dreptul de a ne opri aici și de a nu publica alte declarații ale unor oameni păgubiți de vegetația invadatoare, datorită furiei limbajului care nu poate fi reprodus.
Campania electorală s-a terminat. Polițele s-au plătit și de o parte și de alta. Există viață și după alegeri, se spune din patru în patru ani. Și atunci, dacă există, de ce nu se face nimic, de nimeni în această privință? Probabil că există niște rufe nespălate în familie care împiedică bunul mers al lucrurilor. Altfel, nimeni nu ar putea să înțeleagă de ce vegetația își face de cap pe un drum care duce către prima capitală de pe teritoriul a ceea ce noi numim astăzi „România”. Acesta este un drum care ar trebui administrat de cei în drept și nu abandonat de nepăsare, un drum care ar trebui să fie prietenos turismului și nu împotriva lui.
Ecourile alegerilor sunt departe de a se stinge, zdrobite de stâncile cetății din Deva. Cum era și firesc, cum eram obișnuiți, de atâta amar de ani, după numărarea voturilor, au apărut, ca ciupercile după ploaie, analiștii politici de bulevard, oportuniștii care se chinuie să schimbe barca, meseriași ai presei care acum o cârmesc spre stânga, trepăduși în căutare disperată de funcții și „influenceri” care se bat cu pumnii în piept, cum că ei au hotărât câștigătorul.
Paradoxal, surpriza alegerilor nu este câștigarea Primăriei Deva de către Lucian Rus. Toate sondajele de opinie îl dădeau câștigător, iar procentele variau, de la un sondaj la altul, nedepășind 7% între el și Nicolae Oancea. Aici lucrurile sunt clare. Unul a avut echipă în spate, pe care și-a format-o singur, celălalt, măcinat de intrigile din jurul său, a încropit ce a putut iar rezultatele au vorbit de la sine.
Surpriza a fost Ana Maria Gavrilă, cea pe care aceleași sondaje de opinie o cotau sub 5%. Notorietatea ei, de nivel mediu, nu o putea propulsa pe podiumul Devei. Ultimul dintre sondaje, care a apărut, cu două zile înainte de alegeri, o situa pe locul 6 cu doar 4%. Ce a putut să o propulseze, brusc, pe locul 3, la aproape 15%, în fața altor candidați care visau cai verzi pe pereți? Unii spun că tânguielile sale ilegale și contravenționale, de după încheierea campaniei electorale, au contat în explozia ascensiunii ei, neanticipată de cineva. Lamentările, de altfel, foarte bine ticluite, nu au avut, în niciun caz, darul să scoată la vot pe cei care nu doreau să participe la procesul electoral. A fost doar un fel de „scopul scuză mijloacele” pe care a mizat independenta din Parlamentul României. Și atunci, cum a reușit să bifeze o asemenea surpriză? Răspuns simplu, propulsarea ei a fost una conjuncturală, cu ricoșeu, cum se spune, datorată omului cu boxa.
Pentru cei ce nu știu, despre acest episod, un candidat AUR, la Consiliul Local Deva, în persoana lui Emanuel Clej, a sabotat inedit o acțiune a organizației PNL Deva, folosind o boxă portabilă cu care a defilat pe centrul vechi al Devei. Copii, bătrâni, turiști, elevi, au avut ocazia să audă răzbătând din boxa plimbată, cu un tupeu și un curaj de invidiat, înjurături și obscenități, imposibil de redat. Motivând, că cine se atinge de familia lui o va păți urât, omul cu boxa a dorit să se răzbune pe Nicolae Oancea cât mai grobian posibil. Răspândirea de obscenități în spațiul public este incriminată de lege și nu cade bine nimănui, asta e clar. Numai că, din boxă, tocmai răsunau cuvinte obscene ale aceluiași Oancea, care loveau în familia lui Clej. Surprinzător, era vocea lui.
Lumea a auzit, vestea s-a răspândit, filmările au devenit virale pe internet și efectul s-a produs. Pudicii, pudibonzii, în general „absolvenții școlii de dans și maniere elegante”, din electoratul lui Oancea, nu au putut să treacă peste așa ceva. Ei doreau să voteze, pentru binele Devei dar nu așa ceva. Și atunci s-au reorientat. Către cine? Votanții lui Oancea nu ar fi votat nici în ruptul capului cu PSD, cu atât mai puțin cu AUR, care a inițiat „operațiunea boxa” și care a sperat, că aceasta le va aduce beneficii. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg și acțiunea celor de la AUR nu a făcut decât să aducă Anei Maria Gavrilă dublu de voturi față de propriul lor candidat.
De ce la Gavrilă și nu la altul? Pentru că, ceilalți candidați rămași fuseseră contestatari de serviciu împotriva actualului primar și nu erau deloc la inima acestui electorat. Și atunci, dorind să voteze, au ales o tânără, curajoasă, cu un discurs fluent, cu tupeu și carismă, tânără și având în spate mai puținul cunoscut partid al oamenilor tineri.
Astfel, cu largul sprijin al omului cu boxa, au plecat voturile de la Oancea și au ajuns la Gavrilă, fără ca ele să decidă câștigătorul, ci doar mărind diferența dintre primii doi clasați.
Alegerile s-au terminat. Începe să se aștearnă liniștea dar, privind rezultatele de la Deva, vedem că, de fapt, aceasta este liniștea dinaintea furtunii.
Dacă, pentru funcția de Primar lucrurile sunt clare, cu o victorie detașată, deloc surprinzătoare, a lui Lucian Rus, la Consiliul Local lucrurile nu mai sunt așa clare.
Deci, să recapitulăm. PSD a câștigat 7 mandate, PNL 4, AUR 3, Partidul Oamenilor Tineri (POT) 2, UDMR, 2, Alianța Dreapta Unită, 2, Forța Dreptei, 1. Altfel spus, PSD obține cu 8 procente mai puțin decât primarul ales, Lucian Rus și nu poate avea majoritatea în Consiliul local, decât făcând alianță cu PNL cumulând astfel 11 mandate. Însă campania electorală a lăsat răni adânci, în cele două tabere, care se văd nevoite acum să treacă puntea doar împreună. Vor trece această punte alături? Greu de răspuns. Aceasta pare a fi varianta cea mai simplă pentru PSD, bineînțeles, cu cedarea unui post de viceprimar.
Pe de altă parte, negocierile politice, pot alătura un PNL neîmpăcat, profund rănit și uzat în campanie, de celelalte formațiuni politice, formând o majoritate care izolează PSD-ul și care va impune doi viceprimari. Dacă această alianță se va produce, ar începe, în interiorul ei, un adevărat circ pentru desemnarea celor 2 viceprimari. Oricare consilier poate visa, în această variantă, la postul mult râvnit, pentru că, nu-i așa? Napoleon Bonaparte spunea că orice soldat are în raniță bastonul de mareșal.
Mingea se află în curtea PNL-ului care va putea alege fie o obișnuită frăție de 4 ani cu PSD-ul, dar, de data asta, de pe locul 2, fie o alianță cu cei care le-au măcinat un întreg mandat, erodând serios actuala administrație. AUR și USR alături de cei din PNL, pe care i-au blamat 4 ani, din orice unghi ai privi, sună a alianță contra naturii. Până și proverbul că, „niciodată, în politică, să nu spui niciodată” pălește în fața unei asemenea perspective.
În prima variantă, zvonurile dau ca fiind posibilă desemnarea ca viceprimar a unui personaj controversat, care nu ar face decât să reprezinte o continuitate a răului, în primăria de la poalele cetății și asta nu ar fi sănătos pentru viitorul parcurs al lui Lucian Rus.
În cea de a doua variantă, acel personaj rămâne în cărți, iar celălalt post ar putea fi obținut într-o negociere „cu sânge pe pereți” de către un membru al celorlalte 5 partide.
Nu în ultimul rând, o a treia variantă, mai puțin posibilă, ar fi izolarea PNL-ului și formarea unei majorități dintre PSD și alte trei partide, la fel, cu pierderea celor două posturi de viceprimar de către colegii lui Lucian Rus. Amatori, mulți dintre ei persoane controversate, care speră la un fotoliu de viceprimar, sunt în fiecare partid și bătălia negocierilor va fi pe viață și pe moarte. Nicicum nu e bine. Cam așa s-ar putea caracteriza negocierile care deja au început.
Euforia câștigării fotoliului de primar se apropie de sfârșit. Înainte de a-și începe mandatul, Lucian Rus dă piept cu un examen extrem de greu. Formarea unei majorități în care să aleagă răul cel mai mic este testul pe care trebuie să-l treacă primarul ales.
Diplomația sa remarcabilă, demonstrată în campanie, trebuie acum dublată de abilitatea de a negocia liniștea și binele devenilor pentru următorii 4 ani.
Dimineață, aflu, din presa locală, că cetatea Devei și-a deschis porțile. Mă rog, ultima poartă, dintre cele multe inaugurate de-a lungul timpului. Incinta unu este gata și vârful cetății poate fi vizitat.
Am luat-o pieptiș pe scările cetății, am trecut de tunel dar, dincolo de întunecimea lui, ploaia de cu noapte a lăsat noroi. Oricât aș fi fost de viteaz, încălțările nu-mi permiteau o asemenea plimbare din cauza pământului mult prea moale, așa că, stânga împrejur.
Plec cu inima strânsă către telecabina al cărei calvar pare să se fi terminat. Acolo, coadă, ca la micii de 1 Mai, de pe vremuri. Două autocare cu turiști își revărsaseră pasagerii în parcarea din fața telecabinei. Într-o zi de joi. Și cică Deva nu are turism. Hm ??? Mă așez la coadă. Cumpăr bilet și-mi aștept rândul, preț de 30 minute. Soarele dogorea și umbră deloc, în jur. Îmi vine rândul la îmbarcare și, alături de niște cucoane olandeze, de vârsta treia, începem urcarea. „Dacă se strică?” îmi spun, înghesuit în colivia cabinei, ce mă fac cu atâtea femei, mai bine de 20 la număr, să le iau în brațe, pe fiecare și să le cobor pe scări. Ghinionul meu. Nu se strică și ajungem sus. Gata, cu telecabina s-a rezolvat. Merge și încă merge bine. Ies din mireasma celor 20 de parfumuri olandeze, fiecare cu alt iz și aerul curat îmi dă binețe.
Încep să urc. Deva e acolo jos, la poale, frumoasă, cum o știu de o viață întreagă. În jur, curat și îmbietor la privit. Ajung la poarta cea nouă care s-a deschis pentru muritorii de rând și când îi trec pragul, mă fulgeră o emoție greu de descris și de stăpânit. Oare ce voi vedea dincolo de ea? Am părăsit-o acum vreo 30 de ani după ce toată copilăria mi-a fost legată strâns de ruinele alea, pline de pietre, printre care se tolăneau la soare vipere și șopârle pe care încercam să le prindem. Inima bătea mai tare decât mi-ar fi permis cardiologul, dar cu emoțiile nu te joci. Văzusem multe fotografii de la fața locului și credeam că nu o să mai am surprize vizuale. Greșit! Intrând în incintă, copilăria mea a devenit, dintr-o dată, maturitate. În spatele meu rămâneau amintirile unor momente fabuloase, ale anilor 60, rămâneau momentele romantice ale anilor 70, rămânea primul sărut al vieții adolescentine, care tot între ruine a avut loc, rămâneau plimbările cu apropiații cărora le îndrugam legendele cetății și peripețiile copilăriei, rămânea tot. Intram ca într-un tunel al timpului, într-o altă eră, într-un altfel de tărâm.
Cetatea este departe de ceea ce a fost înainte de a bubui praful de pușcă transformând-o în ruină. S-a mai discutat care este termenul cel mai potrivit pentru ce s-a înfăptuit pe culmea cetății. Restaurare, reabilitare, punere în valoare sau protejare a monumentului ? Doar că, ruina asta, rămasă în paragină de vreo trei secole, a prins viață. Am găsit frumos, acolo.
Lucruri ingenios rezolvate, gazon impecabil, respirație a nou și a invitație de a vizita. Tâmplărie de calitate care, dacă va fi întreținută corespunzător, va rezista intemperiilor, spații largi de acces, binocluri moderne, prin care intri pe străzile Devei și pe toată valea Mureșului, apă curentă, acolo sus, în incintă, toalete bine camuflate în peisaj dar, deocamdată, nefuncționale, camere video, absolut necesare, care surprind mare parte din incintă, încăperi bine organizate și luminate care sper că nu vor găzdui altceva decât lucruri cu rost, alungând kitsch-ul, mormântul martirului David Ferenc, cu misterele lui, tot la locul știut, bănci de odihnă, aproape elegante și un podium de lemn așezat central, toate astea dau un spirit de nou și de speranță, pentru viitor.
Ușa incintei a fost deschisă de actualul primar, Florin Oancea, în capul căruia s-au spart toate farfuriile zoioase, uitate, nespălate în chiuvetă, de către predecesori săi, fie primari cu tracțiune integrală, sau primari de conjunctură. Este meritul său că a dus la capăt acest proiect dar va fi de datoria celui care va sta la cârma orașului, mai departe, să facă Cetatea Devei să strălucească așa cum merită.
Sigur, cârcotașii vor găsi minusuri și în corul „Primarul e de vină” vor interpreta aria arătării cu degetul, uitând, sau omițând intenționat, numărul de primari care au girat diferite faze ale lucrărilor, precum și numărul de rectificări ale proiectelor, schimbate pe parcurs. Infiltrațiile de apă, în anumite zone, unele chiar în încăperi, vor alimenta moara celor care vor să cadă capete, cu orice preț. Pozarea rețelei electrice, care arată ca un lucru neterminat, cu aspect șantieristic și care mi-a displăcut profund, sau excesul de ciment, în anumite zone, sunt alte motive pentru a trage spuza pe turta celor care mormăie electoral iar peste mai puțin de 10 zile. vor avea dureri în cot, legate de soarta cetății, așa cum au avut și până acum o lună. .
Toate trebuie aibă o rezolvare și nu dintre acelea care să îngreuieze bugetul local cu noi proiecte și studii și expertize. Un bun gospodar știe ce are de făcut, mai ales dacă are sfătuitori buni. Mai sunt multe de făcut pentru ca Cetatea Devei să devină rivală a Castelului Corvinilor dar nimic nu este imposibil.
Indiferent de cine va fi primar, va trebui să reconsidere administrarea cetății, să-i dea autonomia cuvenită, să o scoată din găleata comună, cu alte obiective de bălăcit sau de distracție, să o introducă în circuitul turistic județean, obligatoriu de către profesioniști și să acorde istoriei ce este al istoriei, iar istoricilor ce este al istoricilor.
Până atunci, frumos este că, a existat o zi, cea de ieri, de astăzi, sau de mâine în care am simțit că putem avea surprize plăcute în Deva, că Deva merită totul și că Deva, cu cetatea ei deschisă, este și mai frumoasă.
Într-o zi obișnuită, de joi, înainte de începerea sezonului, Cetatea Devei a fost vizitată de peste 500 de turiști.
P.S. La coada de la telecabină, pentru coborârea spre Deva, un polițist local m-a întrebat a cui a fost această cetate, cine a ridicat-o și cine și-o poate revendica de-a lungul istoriei, dacii, hunii, ungurii, austriecii sau românii ? I-am răspuns simplu. Cetatea a aparținut și aparține populației autohtone.
Comuna noastră a rămas în urmă din punct de vedere economic, cultural și social și știu că îmi stă în putere, alături de o echipă de profesioniști să recuperăm acest decalaj și în continuare să punem bazele unei dezvoltări durabile. Priviți și dumneavoastră, drumurile care intră în administrația locala au fost neglijate și arată ca în secolul trecut. Apoi, apa nepotabilă este, la noi, la un preț exorbitant, având un sistem de aducțiune realizat în perioada de preaderare la UE, prin programul SAPARD este realizat deficitar, este neîntreținut, cu filtre neschimbate de ani de zile. De asta vreau să devin primar al Boșorodului, tocmai pentru a îndrepta aceste probleme.
Ce alte lucruri vedeți care ar trebui îmbunătățite?
O mare problemă este lipsa locurilor de muncă, lipsa oricărei investiții productive. Întreprinzătorii și producătorii locali sunt neglijați, fără sprijin și consultanță pentru crearea propriilor locuri de muncă în gospodăriile cu potențial economic. Și cu toate că avem forță de muncă, în Boșorod singurele locuri de muncă au fost create doar la nivelul primăriei. Oare cum? Comuna noastră are un potențial turistic și cultural pe care multe alte localități ale județului nu le au și ele rămân de atâta timp nevalorificate.
Lipsa cadastrării este o altă problemă care doare în Boșorod, aici unde, în foarte multe cazuri, problemele legate de proprietăți sunt încâlcite. Apoi programele finanțate din fonduri europene, pe care alte localități le accesează dezvoltându-se în normalitate, au trecut pe lângă Boșorod, fără a fi oprite și valorificate aici. Nu în ultimul rând există problema tinerilor care părăsesc zona lipsiți de orice perspectivă, plecând în bejenie, cum se zicea mai demult. Tinerii trebuie ținuți acasă, dar nu legați cu lanțul ci sprijiniți să-și poată construi o viață decentă. Nu este de neglijat un fapt îngrijorător. Comuna Boșorod avea în 1990, 2600 de locuitori. Acum au mai rămas puțin peste 1700 și asta tocmai pentru că, aici, acasă, oamenii nu au perspective, nu au sprijin concret, și nu au locuri de muncă.
Ce vă leagă de această localitate ?
M-am născut si am crescut într-un colț de rai. Aici sunt anii copilăriei mele, pământul lăsat moștenire de la strămoșii noștri, mormintele bunicilor și strabunicilor din care parcă ne vine mereu puterea de a merge mai departe cu fruntea sus. Mă leagă totul de acest loc, atât de aproape de cer și binecuvântat de Dumnezeu.
De ce ați ales PNL pentru a participa la aceste alegeri?
Respect, încurajez și sprijin inițiativa antreprenoriala locală, crearea de locuri de muncă, dezvoltarea comunității pe baza propriilor resurse: oameni, experiență, tradiții, natură, obiective turistice, produse locale curate, modul de preparare a bucatelor, meșteșuguri, fertilitatea pământului, tot ce poate aduce bunăstare omului prin propriile forțe. Generarea de locuri de muncă prin economia locală. Nu avem nicio scuză dacă nu valorificăm în favoarea noastră potențialul economic al comunei. Consider că aceasta este o viziune liberală. „ Prin Noi Înșine !” a fost denumirea uneia dintre doctrinele economice promovate de Partidul Național Liberal, în prima jumătate a secolului XX.
Ce procent de populație credeți că poate mulțumi un primar în mandatul său, față de promisiunile din campanie?
Eu cred că, un primar adevărat poate mulțumi pe toată lumea din comunitate, dacă își realizează obiectivele propuse în program. Este mult de lucru, dar un primar bun trebuie să unească comunitatea în atingerea obiectivelor propuse, nu să dezbine oamenii. Trebuie să valorifice potențialul de forță de muncă locală pentru dezvoltarea în toate domeniile. Oamenii să fie încurajați, fiecare să facă ce se pricepe mai bine, sprijiniți să-și pună în valoare abilitățile, crearea de firme locale sau sprijinirea investitorilor externi care creează locuri de muncă.
Care va fi primul lucru pe care îl veți face după câștigarea alegerilor ?
În primul rând, voi mulțumi tuturor alegătorilor, indiferent că m-au votat sau nu, pentru că și-au exercitat democratic un drept consfințit de Constituție . Apoi vom face o analiză, la zi, a activității primăriei pentru a ști de unde pornim. Echipa din cadrul primăriei este baza dezvoltării comunei și vom repartiza fiecărui angajat sarcini care, odată îndeplinite, vor trebui să contribuie la scoaterea Boșorodului din nemișcare.
Aveți vreun proiect de suflet pe care doriți să-l realizați pentru comunitate ?
Da, vreau să lucrez în așa fel încât să ajungem să se vorbească despre comuna noastră ca despre un model de succes. Acesta este proiectul meu de suflet.
Ce loc ocupă turismul, în viziunea dumneavoastră de viitor edil al comunei?
Turismul este principalul motor de dezvoltare economică a zonei. Resursele pe care noi le avem aici rivalizează cu a celor mai dezvoltate comunități din județ și chiar din țară. Istoria, natura, cultura și obiceiurile, exploatate, folosite așa cum trebuie, vor aduce aici turiști cum nu au fost niciodată. Turismul creează bunăstare oriunde. Din fericire, pe noi, ne-a așezat Dumnezeu într-un colț de rai. Important este sa conștientizăm acest lucru și să acționăm ca atare.
Dacă ar fi să faceți un clasament, care sunt cele 3 probleme care scârțâie în comună și pe care vreți să le schimbați?
În primul rând, problema apei potabile este primordială, apoi, dezvoltarea infrastructurii și turismului și nu în ultimul rând lipsa locurilor de muncă.
De ce credeți că sunteți mai bun decât contracandidații dumneavoastră?
Cred că răspunsul la întrebarea asta o să vi-l dau după 9 iunie. Personal, am o experiență în finanțele publice de 27 de ani, timp în care am administrat veniturile bugetare ale statului, la nivelul județului nostru. De asemenea, cunosc, foarte bine, modul în care sunt alocate fondurile de la bugetul general consolidat, pentru dezvoltarea comunităților locale. Indicatorii care stau la baza alocării acestor fonduri, nu sunt prea buni, în prezent, la nivelul comunei Boșorod, dar pot fi îmbunătăți prin luarea unor măsuri concrete în perioada următoare.
Dacă sunt sau nu, mai bun decât contracandidații mei, vor stabili alegătorii, la urne. Eu respect oamenii și de asemenea respect opțiunea lor. Fiecare este liber să aleagă, dar și să înțeleagă diferența dintre promisiuni fără bază, fără consistență și o viziune nouă, realistă, bazată pe lucruri concrete,
Ce le transmiteți alegătorilor pentru a fi de partea dumneavoastră?
În primul rând, respect! Pentru mine oamenii înseamnă totul și îi sfătuiesc să aibă încredere în mine și în experiența mea! Iubesc oamenii și le doresc tot binele din lume Eu știu că merită mai mult! Trebuie să recuperăm ce nu s-a făcut și apoi să mergem mai departe.
