A fost odată, pe vremea când pădurea era exploatată cu limpezime la cap, de către profesioniști desăvârșiți, când teroriștii de mediu erau la stare de embrion și când urșii nu erau deranjați de zgomotele drujbelor, o cale ferată îngustă. I se spunea CFF adică Cale Ferată Forestieră.
Începea de la Orăștie și ajungea la poalele Sarmizegetusei Regia. Pe calea ferată îngustă, circula un tren care pleca cu noaptea în cap de la Orăștie și ajungea pe la ora 10 la destinație. Până seara se încărcau pe vagoane bușteni din exploatările de pe coastele Godeanului, și de pe Valea Albă, acolo unde se tăia la ras și unde în anul imediat următor se planta, rațional și economic.
Trenul forestier care trecea prin 8 halte și o gară făcea parte din viața oamenilor din Munții Orăștiei. Anineș îi spunea gării și acolo era toată infrastructura feroviară necesară. De la acar la șef de gară de la mecanici de depou la fochiști. Totdeauna trenul avea două vagoane pentru localnicii, cei care urcau acasă, sau pentru muncitorii de la minele de uraniu. Treptat, trenulețul care se mișca anevoie pe pantele Văii Grădiștei, șuierând pentru a goni animalele sălbatice de pe terasament, a devenit o atracție pentru turiștii care se urcau, de dimineață, pe platformele trenului pentru a ajunge în capitala dacilor.
Mai urcau, vara și toamna, culegătorii de ciuperci sau de fructe de pădure, care se întorceau pe înserat cu gălețile pline de bunătățile culese de pe coastele Godeanului și a Muncelului. Zeci de oameni umpleau dimineața platformele trenulețului în fiecare vară iar la coborâre se înghesuiau pe unde apucau, pe lemne sau pe platformele dintre tampoane. Pe calea ferată îngustă circula și o mașină Volga, blindată, care fusese folosită de Ana Pauker, fost ministru de externe comunist al anilor 50. Pe parbrizul mașinii și pe laterale se vedeau urmele împușcăturilor de pe vremea când România își căuta încă identitatea.
Linia ferată forestieră părea ca ceva a locului iar turismul, de la an la an, creștea simțitor. Pe timpul verii, noi vagoane platformă completau garnitura trenulețului al cărui locomotivă pufăia ritmic urcând pe valea regilor. Năvalnicele ape ale Godeanului, ale Văii Albe și mai ales ale Văii Rele dădeau an de an bătăi de cap terasamentului trenului care pufăia zilnic pe cărările lui Decebal.
În 1978 o viitură uriașă avea să pună capăt vieții mocăniței care căra lemn la fabrica „11 Iunie” de la Orăștie, o importantă și înfloritoare activitate a vremii. O primăvară bruscă, o revărsare a apelor pe care localnicii nu o puteau asemui cu una la fel, aveau să pună capăt vieții traseului Orăștie-Sarmizegetusa, cu alte trei ramificații către exploatările din zonă. Direct din ordinul lui Ceaușescu se trece la dezafectarea întregii rețele de cale ferată care a fost urmată de tăierea unui drum forestier până la Sarmizegetusa Regia. În esență, această linie ferată forestieră a fost asumarea unui curaj al vremii. Acum ea nu mai există.
De 30 de ani există doar promisiuni ale politicienilor care, din 4 în 4 ani, au în programul lor de fraierit alegătorii angajamentul că vor reface calea ferată îngustă de la Orăștie la Sarmizegetusa.
Lucian Iambor – localnic din Sereca și proprietar al faimoasei de acum „Dacic Horses/ Drumeții ecvestre în munții dacilor” – este un om cu adevărată inițiativă, iubește locurile dacilor și vrea să facă ceva care să dea viață întregii zone. Asocierea lui cu Georg Hocevar, un austriac bolnav de pasiunea pentru trenulețe, proprietarul societății „Cale Ferată Îngustă SRL”, a fost una de bun augur. Împreună au adus din Austria șine de cale ferată îngustă și au încropit un traseu de un kilometru și jumătate pe un tronson care, face parte din fosta linie forestieră Orăștie – Sarmizegetusa Regia, care a fost închisă în 1978, după inundații. Pe el va circula un vagon de tramvai, vechi din 1884, care la început a fost folosit în Neuchatel, Elveția. El va fi tractat de mini locomotive, diesel, din anul 1957.
„Acesta este copilul nostru, al meu și al lui Lucian Iambor, spune Georg Hocevar cel care a pus pe șine mai multe trenulețe în România. Deocamdată circulăm doar pe un traseu care măsoară, dus-întors doar 2,4 kilometri, dar am identificat posibilitatea prelungirii și vom continua demersurile pentru prelungirea acestuia”
L-am întrebat pe Lucian Iambor până unde vrea să ajungă cu trenulețul.
„Noi vrem să ajungem cât mai departe. Omul are dreptul să viseze și uneori visele se transformă în realitate. Vom face demersuri pentru a înainta atâta cât ne permite terasamentul. Desigur până la Sarmizegetusa este imposibil de refăcut traseul feroviar, dar noi dorim să înaintăm cât mai mult. Sperăm să găsim înțelegere la autorități, pentru că la urma urmei dezvoltarea turistică a zonei este în interesul tuturor.”
Inaugurarea a avut loc sâmbătă la marginea drumului spre Sarmizegetusa care este, spre bucuria localnicilor și a turiștilor, în plină reabilitare. Este aceasta o bună inițiativă a Consiliului Județean Hunedoara, care se pliază perfect cu astfel de inițiative de a dezvolta o zonă cu oameni faini și cu un potențial uriaș.
Minunea de la Sereca a fost sărbătorită cum se cuvine, cu vin fiert, cu tocăniță cu mămăligă și cu plăcinte de la ele de acasă. Moș Crăciun vizitatorul de deliciu al copiilor și plimbarea pe traseul mocăniței au fost coroana așezată pe capul unei inițiative private, din păcate sprijinită prea puțin de către autorități.
Pe vremurile când, mai jos de Dunăre, romanii erau mânați de gânduri necurate, Burebista visa la putere prin unirea triburilor și a uniunilor tribale într-o singură formă statală, unică la acea vreme. Erau greu de convins căpeteniile triburilor răspândite de la Nistru până la Tisa și de la Pontus Euxinus până în Panonia, dar…
Se spune că Burebista a chemat la sfat toate căpeteniile de pe întinsul teritoriu și se pare că, la Costeștiul de astăzi, a organizat pe lângă întâlnirea de taină, petreceri și spectacole. Și pe vremea aia, în antichitate, era obiceiul să se ofere poporului pâine și circ.
În fața căpeteniilor venite de departe Burebista a adus în arenă doi câini fioroși care trebuiau să se bată. Și bătălia a început cu ferocitate, fiecare dintre câini dorind să-l sfâșie pe celălalt. Și când bătălia a ajuns la apogeu, Burebista a trimis în arenă un lup. Pe loc, cei doi câini au uitat de lupta lor și împreună s-au repezit spre lup pe care l-au răpus spre deliciul privitorilor.
Pilda unirii dușmanilor împotriva unui alt dușman mai puternic s-a perpetuat de-a lungul istoriei până în zilele noastre.
Chiar dacă o comparație, peste timp, între cei doi șefi de pe teritoriul a ceea ce astăzi numim România este cam forțată, amândoi au tăiat câte ceva. Burebista a tăiat viile, iar Johannis a tăiat, pentru 10 ani, comunicarea cu poporul. Dar pilda rămâne.
Momentele dramatice care se petrec acum în arena politicii autohtone copiază cu fidelitate pilda regelui dac. De un deceniu partidele tradiționale care au hotărât soarta românilor, oferindu-le mai mult circ și mai puțină pâine, se sfâșie ca cei doi câini din poveste. În bătălia lor nu au existat scrupule, nu au existat reguli și nici bun simț. În schimb a existat grobianism, misoginism, comportament de șatră, vorbe grele și diletantism, toate garnisite cu intoleranță, corupție și hoție. În unele cazuri nu mai era mult și treceau la violență fizică.
Deci, lupta din arenă era una tensionată, gata să explodeze și – hop! – dintr-o dată apare lupul, lup dacic evident, urmat de preotesele dace, și apărați de vajnici luptători de data asta înarmați nu cu sică, falx sau arc, ci cu puști pistoale și macete. Toți își fac apariția, ieșind la lumină din misterioasele tuneluri dacice.
De fapt, ei toți erau aici, între noi, dar noi nu-i vedeam. Au crescut și s-au înarmat sub ochii noștri, dar nimeni nu-i vedea, nimeni nu-i băga în seamă.
Partidele se opresc din luptă, se freacă la ochi, nevenindu-le să creadă că a venit lupul. Și atunci, brusc, și-au adus aminte de istorie și de legende. Și-au șters balele furiei dintre ei, au răsuflat de trei ori și dă-i la luptă cu lupul pe care reușesc să-l scoată din arenă. Îl rănesc, dar nu-l omoară. Apoi, se uită unii la alții și încep să grăiască: No, continuăm lupta între noi sau o punem pe pauză și ne așezăm la masă? Cu lupul dacic nu-i de glumit. Dacă nu l-am omorât o să-și facă haita mai mare și o să ne biruie. Hai mai bine să ne scuturăm de praful bătăliei, ne lingem rănile, ne punem la masă, ne recunoaștem greșelile, împărțim halca și ne apucăm să dăm poporului mai multă pâine și mai puțin circ.
Medicina anti-aging, cunoscută și sub denumirea de medicină anti-îmbătrânire, este un domeniu medical care se concentrează pe prevenirea, încetinirea și gestionarea proceselor de îmbătrânire a corpului uman. Scopul principal al medicinei anti-aging este de a îmbunătăți calitatea vieții pe măsură ce îmbătrânim și de a reduce riscul sau severitatea bolilor legate de vârstă.
Cine nu și-ar dori să nu îmbătrânească sau măcar să întârzie îmbătrânirea?, am întrebat-o pe dr. Diana Morar, fondatoarea clinicii DiaMedOzon.
Dr. Diana Morar: Mulți acordă o atenție deosebită îmbătrânirii premature a pielii (vizând ridurile, celulita, vergeturile, căderea părului) și caută saloane de înfrumusețare unde să îmbunătățească vizibil înfățișarea pielii și a părului, crezând că astfel își vor păstra sănătatea. Realitatea însă arată că, atât timp cât strălucirea și flexibilitatea pielii nu vin din interior, reflectând sănătatea celulară, a țesuturilor și organelor, pot apărea bolile cronice, care demasca un proces avansat de îmbătrânire a organismului.
Apariția bolilor cronice la vârste din ce în ce mai timpurii a determinat scăderea calității vieții și apariția dizabilităților care fac ca viața să fie o continuă luptă cu boala.
Ce fel de pacienți apelează la o astfel de medicină inovatoare și care sunt criteriile de evaluare?
Dr. Diana Morar: Evaluarea stării generale de sănătate a organismului o facem cu ajutorul consultației și investigațiilor medicale a căror complexitate poate varia în funcție de simptomatologia pacientului, chiar dacă nu i s-a identificat niciodată o boală anume.
Medicina anti-aging se bazează pe o abordare holistică a sănătății, care include următoarele aspecte:
Medicina anti-aging promovează stilurile de viață sănătoase și prevenția bolilor cronice, cum ar fi bolile de inimă, diabetul și cancerul.
Adoptarea unei diete echilibrate, menținerea unei greutăți sănătoase, exercițiile fizice regulate și evitarea obiceiurilor nesănătoase, precum fumatul și consumul excesiv de alcool, sunt aspecte esențiale.
Suplimentarea Nutrițională este cea care include administrarea de suplimente alimentare și vitamine, minerale, aminoacizi pentru a corecta posibilele deficiențe nutriționale sau pentru a susține sănătatea generală și vitalitatea.
Uneori, putem recomanda terapii hormonale de substituție (fitohormoni sau suplimente din plante) pentru a compensa scăderea naturală a producției de hormoni care apare odată cu vârsta. Acest lucru ajuta la menținerea nivelurilor hormonilor la un nivel optim.
Managementul stresului și promovarea bunăstării mentale sunt aspecte esențiale ale medicinei anti-aging.
Medicina anti-aging pune accent pe monitorizarea regulată a sănătății pentru a depista precoce eventualele probleme de sănătate. Aceasta poate include teste de laborator, examene medicale și evaluări periodice ale stării generale de sănătate.
Tratamente estetice pentru a îmbunătăți aspectul fizic, cum ar fi eliminarea ridurilor, tratamentele pentru păr sau procedurile de întinerire a pielii. Este important de menționat că medicina anti-aging nu promite să oprească complet procesele naturale de îmbătrânire, dar se concentrează pe încetinirea acestora și pe menținerea unei stări de sănătate optimă pe măsură ce îmbătrânim.
În centrul de sănătate pe care l-ați inaugurat acum un an aplicați toate aceste capitole?
Dr. Diana Morar: La DIAMEDOZON cream un plan de sănătate personalizat, în funcție de simptomele, dar și de factorii de risc cu care se confruntă fiecare dintre pacienți și-l discutam cu pacientul.
Aceste terapii pot în mod real să restarteze starea de sănătate. Este cu mult mai ușor să previi boala, decât să te lupți cu ea, adesea până la moarte.
Practic, ce fel de proceduri efectuați în clinica dumneavoastră?
Dr. Diana Morar: Ozonoterapia este o terapie naturala ce oferă o abordare holistică de a-ți îmbunătăți sănătatea si poate contribui semnificativ la calitatea vieții. Ozonoterapia este o formă de tratament care implică utilizarea ozonului medical (O3) în scopuri terapeutice. Ozonul este un gaz format din trei atomi de oxigen și are proprietăți antioxidante, antibacteriene și antiinflamatorii.
Beneficiile constau în creșterea vitalității, a nivelului de energie și a capacității de efort fizic, îmbunătățirea nutriției și a oxigenării organelor și țesuturilor, menținerea și îmbunătățirea funcțiilor cognitive, reglarea metabolismului stimularea imunității, îmbunătățirea funcției organelor interne, îmbunătățirea funcționării microcirculației la nivelul întregului organism, tratamentul afecțiunilor cronice, refacere rapidă, întinerirea pielii și reducerea ridurilor, bărbiei duble, celulita, acnee, reducerea ectaziilor venoase.
Una dintre principalele aplicații ale ozonoterapiei este terapia cu ozon prin infiltrare intramusculară sau subcutanată. În acest caz, ozonul este injectat în țesuturile afectate, unde acționează ca un agent stimulator, îmbunătățind circulația sanguină și oxigenarea țesuturilor. Acest proces contribuie la reducerea inflamației și la stimularea vindecării și regenerării.
O altă formă de ozonoterapie este autohemoterapia cu ozon, în care se prelevează o cantitate mică de sânge de la pacient, acesta fiind apoi expus la ozon și reinjectat în organism. Această metodă ajută la îmbunătățirea oxigenării celulare, la stimularea sistemului imunitar și la detoxifierea organismului.
Terapiile intravenoase cu vitamine, minerale, antioxidanți, aminoacizi susțin starea de bine de la interior spre exterior, reduc stresul oxidativ, oboseala cronică contrabalansând provocările de zi cu zi, elimina toxinele, stimulează producția de colagen, substanța care contribuie la regenerarea celulară și la sănătatea pielii și a țesuturilor, hidratează în profunzime și oferă luminozitate pielii.
Prin terapii intravenoase, în locul administrării pe cale orale, acești compuși sunt asimilați mai bine și acționează mult mai repede. Spre deosebire de suplimentele orale, care sunt descompuse și absorbite lent de tractul digestiv, nutrienții administrați intravenos ajung direct în sânge. Acest lucru asigură o absorbție aproape completă și efecte rapide, fiind o soluție ideală pentru persoanele cu probleme de absorbție sau pentru cei care doresc rezultate rapide. În cazul unor pacienți, efectele terapiilor intravenoase devin vizibile imediat, în timp ce la alții se pot vedea după doua sau trei ședințe, depinzând de gradul de epuizare a organismului și de starea de sănătate. În schimb, efectul anti-aging se vede în timp, după mai multe ședințe efectuate cu regularitate.
La DIAMEDOZON folosim aceste tratamente injectabil în prevenție, dar și curativ (Cocktailuri de Multivitamine și minerale, Vitamina C injectabilă, Vitamina D injectabilă, vitamina E injectabilă, Zinc, Seleniu, Magneziu, Calciu, Glutation, Acid alfa lipoic, Coenzima Q10, coktail de antiinflamatoare post traumatisme și în boli degenerative).
Bio-estetica medicala și medicina regenerativa sunt termeni care acum câțiva ani păreau de domeniul fantasticului, Acum ele sunt la îndemâna specialiștilor și se adresează oricui dorește să-și protejeze tinerețea corpului, cât mai mult timp.
Oferim pacienților noștri o medicina estetica inovatoare, extrem de atractivă, propunere bazată pe cele mai actuale tendințe. Abordarea noastră se concentrează nu numai pe frumusețe, ci și pe sănătatea generală.
Avem o viziune sistemică a procesului de îmbătrânire: ridul este văzut ca un epifenomen al unui dezechilibru mai larg al organismului și al sistemelor care reglează funcțiile sale vitale.
Obiectivul principal este tratarea cauzelor reale ale defectelor estetice și ale îmbătrânirii, în timp ce abordarea tradițională tratează defectele estetice doar cu produse topice sau cu materiale de umplere.
Prin încetinirea procesului de îmbătrânire, aspectul natural și tineresc este restabilit și menținut în timp.
Scopul final este de a restabili echilibrul sistemelor vitale ale corpului, reactivând în mod natural procesele fiziologice responsabile de frumusețea pielii. Aceasta înseamnă nu numai să ai grijă de frumusețea unei persoane, ci și de bunăstarea acesteia. Terapiile vizează persoanele care caută un rezultat estetic natural care să nu modifice trăsăturile feței, ci să mențină mai degrabă un aspect proaspăt și sănătos.
Nu mai vorbim despre riduri ci despre aspectul „proaspăt” și „sănătos”. Așteptarea „totul imediat” lasă loc pentru o medicină estetică „mai evoluată”, „progresivă”, atentă la bunăstarea generală a persoanei.
Sunt tratamente estetice blânde care să respecte sănătatea.
Cuvintele cheie sunt recuperarea și prevenirea.
Vorbeați la început despre mezoterapie, ce este ea și care sunt metodele pe care le aplicați și la ce ajută efectiv?
Dr. Diana Morar: Mezoterapia este un tratament care îmbunătățește vizibil aspectul pielii prin intermediul ingredientelor active (aminoacizi, vitamine, antioxidanți, colagen, acid hialuronic) injectate direct pe zona cu probleme (față, gât, decolteu, mâini). Apare un efect de „aplatizare” asupra ridurilor, acesta se îmbunătățește pe măsură ce protocolul este continuat. Rezultatul se datorează îmbunătățirii metabolismului în zona de aplicare, nu datorită efectului de umplere.
Ingredientele active injectate au rolul de a stimula producția de colagen și elastină și astfel de a crește elasticitatea și tonusul pielii, ameliorând ridurile superficiale (efect de rejuvenare).
Se stimulează repararea cutanata, reînnoirea celulara, regenerarea tisulara, hidratare și vindecarea pielii. Se contracarează procesele de îmbătrânire și foto-îmbătrânire, cicatrici post acnee, arsuri.
Tehnica de injectare este minim invaziva și puțin dureroasă, injectarea făcându-se cu ace foarte fine (ca de ex. cele pt. injectarea de insulina). Pe lângă introducerea în piele a valoroaselor substanțe, „mini-acele” produc „mini-leziuni” care stimulează capacitatea proprie de regenerare a pielii.
Ce utilizam la DIAMEDOZON ca mezoterapie?
Dr. Diana Morar: Ozonoterapia-remediu natural reprezintă tratamentul minune folosit de numeroase vedete de la Hollywood. Fără a avea efecte adverse, ozonoterapia se folosește de zeci de ani în tratarea afecțiunilor pielii și poate întârzia efectele îmbătrânirii, reducerea ridurilor, oxigenarea țesuturilor, luminozitatea pielii, Colagen injectabil-utilizam mai multe tipuri colagen împreuna cu substanțe auxiliare (aminoacizi, minerale, vitamine, extracte din plante), utile pentru stimularea efectului antioxidant și anti-radicali liberi.
Terapia PRP (Terapia vampir) tratament natural anti-aging, este potrivit oricărei vârste, oricărui tip de ten. Acesta terapie stimulează fibroblastul, celulă direct responsabilă de producerea de colagen. Se realizează cu plasma autologa bogata în trombocite și este cel mai eficient tratament în domeniul regenerării pielii prin forte proprii, de care poți beneficia, și care presupune recoltarea sângelui, procesarea și reinjectarea, în piele, cu rol în: stimularea reparării celulare, sinteza de colagen revitalizarea pielii pe față, gât, decolteu, mâini (lipsa de elasticitate și fermitate), rehidratarea pielii uscate, îmbătrânite, terapia semnelor de îmbătrânire cutanată: riduri, pete pigmentare, terapia cicatricilor post acnee, tratamentul alopeciei (cheliei).
Mezoterapia la nivelul scalpului este o terapie intensiva pentru par și prevenirea prematura a căderii parului. Utilizam ozon, cocktail-uri ce conțin vitamine, aminoacizi și acid hialuronic ce se injectează în zonele pe care vrem să le tratăm, PRP sau „terapia vampir”.
În concluzie noi, echipa pluridisciplinară din cadrul clinicii DiaMedOzon, ne-am constituit într-un scut între pacient și îmbătrânirea lui biologică. Oricine ne calcă pragul va găsi în noi un aliat în lupta cu îmbătrânirea și nu poate pleca decât mulțumit.
(Spicuiri dintr-o discuție a doi preoți bihoreni.)
Părintele Eftimie Mitra de la Schitul Sfinții Români, din Grădiștea de Munte (bihorean de origine) este fără îndoială un rebel, un preot care ține cu dinții de adevăratele valori ale bisericii ortodoxe, refuzând compromisuri, fiind unul dintre luptătorii cei mai înfocați împotriva curentului New Age.
Recent, pe pagina Asociației Sarmizegetusa Regia a postat o discuție dintre el și părintele Florin Pușcaș din Oradea. despre votul teologic, anticipat cu viclenie, cum se pomenește în discuție, de către Ciprian Mega, preot și realizator al filmului „21 de rubini”.
Cu aproape un an în urmă, afirmă părintele Pușcaș, regizorul, politicianul și preotul Ciprian Mega spunea că, votul pe care îl vom da noi în anul acesta este un demers teologic dar unul pe care nici teologii nu îl înțeleg. Este foarte gravă această afirmație, spune părintele Pușcaș, în primul rând pentru că ea este făcută cu mult înainte de a apărea pe scena politică Georgescu și mai mult, că doar el, părintele Mega, va fi cel care va pricepe sensul votului pe care el îl numește „teologic” anticipând că „suntem chemați anul acesta să dăm un vot de încredere celui care merită încrederea” și se întreabă retoric „dar oare mai avem noi în România oameni care să merite încrederea unui creștin”?
Evident că preotul Mega făcea referire la singurul care merită această încredere, pentru că acela este singurul care ar apăra familia.
Părintele Pușcaș interpretează cuvintele susținătorului candidatului, ca fiind parte dintr-un plan iar preotul regizor și politicianul sub acoperire, Ciprian Mega, fiind „codul” de introducere al unor misionari New Age în rândul ortodocșilor din România, sub pretextul luptei teologice împotriva LGBT. În acest context, preotul Pușcaș explică în cadrul discuției, consecințele unei lupte false, sub pretextul anti LGBT și pentru susținerea unui patriotism fals, care nu mai are la bază învățăturile ortodoxe, ci alte învățături, de sorginte asiatică, străine de neamul românesc.
Conform mărturiilor celor doi preoți, introducerea, ca normalitate între români, a unor masoni și a unor învățături religioase, asiatice găsite în mod sincretist la Georgescu, sunt foarte periculoase.
„Acesta este misiunea pe care o face Mega, de a introduce masoneria și New Age-ul ca o formă de acceptare printre ortodocși, sub pretextul luptei împotriva corupției din Biserică și din societate în general, lucruri sensibile pentru mulți dintre români dar exploatate din plin prin filmul lui Mega și campania politică pe care acesta o face”, spun cei doi preoți bihoreni.
De fapt, filmul „21 de rubini” nu face decât să anticipeze cu un an și mai bine înainte, ce se va întâmpla sau ceea ce unii ar fi dorit să se întâmple. Rezumând tâlcul filmului, România se împreunează fizic cu Rusia cea care nu are nimic împotriva unei legături lesbiene ale aceleiași Românii și cu Europa, cu condiția ca el, rusul, să știe, în amănunt, toate momentele intime dintre cele două amante. Nimic mai grăitor pentru planul pus la cale din timp, pentru actualele alegeri.
În acest context, i-am cerut părintelui Mitra lămuriri legate de atitudinea sa și a colegului său.
„Poporul român s-a format prin îmbinarea a două popoare care credeau în zei, dacii și romanii. Apostolul Andrei şi misionarii creştini autohtoni din Dacia au adus sensul formării poporului român, ca un popor ortodox. Reîntoarcerea la strămoșii dinainte de creștinism, la credința în Zamolxe sau în alți zei este unul dintre principalele obiective ale lui Călin Georgescu, susținut de către alți misionari New Age, din România și din străinătate. Trist că acești misionari New Age, ca și Călin Georgescu, Șoșoacă Diana, Dorel Vișan, Daniel Roxin, E. Rapcea și alții, au găsit susținere din partea unor clerici ortodocși”.
Preotul Mitra enumeră câteva nume, în cadrul emisiunii şi se întreabă dacă preoții care îl susțin pe Călin Georgescu își vor asuma responsabilitatea pentru pierderea unor suflete, deoarece:
„Mesajele publice transmise în timp sunt clare de nuanță New Age. Doar în clipurile publicitare transmite mesaje aparent ortodoxe. Nu există nici o căință publică prin care Călin Georgescu să regrete ereziile de până acum și lupta împotriva Bisericii pe care a dus-o, înainte de a se implica în politică. Cine cunoaște bine învățătura de credință ortodoxă observă cu ușurință mesajul ambiguu și cu echivoc al insului Georgescu. Şi Iohannis are altă religie, dar măcar a avut bunul simț să nu se folosească de credința majoritarilor pentru a obține voturi. Euripide spunea că minciuna, cu cât se amestecă mai mult cu adevărul, este mai periculoasă. Asta se întâmplă acum”.
Preotul Pușcaș prezintă câteva aspecte legate de familia tradițională, căsătorie şi parteneriate civile, exemplificând situații similare, din alte țări, unde referendumul a fost validat, dar doctrina LGBT totuși a fost adoptată prin prisma parteneriatelor civile, considerate ca fiind „bomboana dată la schimb”. Preotul Pușcaș spune că în prezent, Constituția României se referă clar la „soți”, ceea ce înseamnă bărbat și femeie după naștere naturală, pentru că așa a fost stabilită de către însuși legiuitorul acesteia, Antonie Iorgovan. A vorbi azi despre bărbat și femeie poate fi riscant deoarece oricine dorește se poate considera altceva decât l-a lăsat Dumnezeu, de aceea, zice preotul Pușcaș, orice referință clară trebuie făcută în contextual nașterii naturale: „bărbat sau femeie după naștere natural, așa cum a gândit cel care a făcut legea, constituția”.
Preotul Pușcaș a anticipat că turul doi nu se va repeta, considerând că în turul doi deja au intrat persoanele care trebuiau după cum ne spune filmul”. Ceea ce s-a și întâmplat.
Cei doi preoți spun că se delimitează de ereziile candidatului Georgescu, făcând o prezentare teologică, evitând public, orice susținere politică a vreunui candidat:
„Noi aici discutăm din punct de vedere religios, nu contestăm pe nimeni ca om politic. Trebuie făcută o distincție clară în acest sens”, spun cei doi preoți bihoreni.
Armele sunt multe și variate iar la poarta Cotroceniului e război în toată regula. Zăngănitul armelor se aude de la Moscova până la Washington. Manipularea luptă cu lozincile, naivitatea cu intelectualitatea și prostia cu rațiunea.
„Vom purta fustă pe stradă, parcurile vor fi pline de femei care se sărută iar boscheții plini de bărbați care își îndeplinesc visele și-și ascultă instinctele”. LGBT-ul este pe buzele tuturor celor disperați care și-au pierdut armele într-o luptă care nu este a lor sau în care au fost împinși de iureșul manipulărilor electorale.
Este un examen major de probitate morală și indispensabilă unor relații bazate pe dreptate și adevăr de a nu condamna nimic înainte de a înțelege, iar de înțeles este, de ce LGBT-ul este doar un bau-bau al unor ipocriți.
În primul rând, pentru că poporul român s-a pronunțat, foarte clar, la un referendum al cărui rezultat vorbește de la sine. 91% la sută, dintre votanți, au răspuns că familia rămâne familie, adică formată din bărbat și femeie, din soț și soție sau, mai pe înțeles, din om și muiere. Cine crede că, de atunci încoace, numărul celor dornici să poarte fuste peste organe masculine s-a mărit, se înșală amarnic. Numărul nu a crescut ci, din contră, a scăzut. Referendumul a fost inițiat de un partid care nu poate sări deocamdată peste o ștachetă înălțată la 15 procente. O știu și membrii acestui partid, o știe o Românie întreagă și asta e destul. Deci, prin hotărâri de guvern, prin decrete prezidențiale, prin ordonanțe de urgență, chiar prin intervenții americane sau europene, este exclus să se ajungă acolo unde bărbatul îi spune bărbatului „da„ în fața ofițerului de stare civilă.
Întreaga campanie electorală, până la primul tur al prezidențialelor a fost ponderată în ceea ce privește atitudinea față de LGBT. Însă odată ce în competiție au rămas doar doi candidați, dă-i cu clasa muncitoare a pidosnicilor. Adversarii strigă din toți rărunchii că Lasconi ne va obliga să umblăm în fuste, va decreta ca bărbații să nu iasă din casă nerujați, iar femeile vor fi nevoite să-și schimbe sexul funcție de dorințele partenerilor și de fanteziile fiecăreia. Copii vor învăța la școală despre libertatea de a-și alege genul iar parcurile vor fi invadate de cupluri de același sex, ținându-se de mână.
Total fals, atâta timp cât poporul român s-a pronunțat, atâta timp cât poporul român este liber în a discerne, atâta timp cât poporul rămâne conectat în consistentă măsură la valorile creștine.
Și observăm tocmai cum își face loc ipocrizia.
Cine sunt cei care strigă, invocând percepte biblice, „fugiți că vine Lasconi cu LGBT-ul ei și s-a terminat cu noi”?
Sunt tocmai cei care încalcă flagrant alte precepte biblice și morale. Să le luăm pe rând.
Adulterul, practicat pe scară largă în familiile tradiționale și în afara lor este evident un păcat. Câți dintre cei care folosesc acum LGBT-ul ca sperietoare au dormit în alte paturi decât cele matrimoniale? Câți dintre cei care și-au înșelat soții sau soțiile vin acum și invocă păcatul suprem care va fi legiferat de Elena Lasconi?
Preacurvia, condamnată și ea de Biblie, vine ca altă bubă în familia și societatea tradițională sau în afara ei, are la fel de mulți adepți care clamează pericolul venirii la Cotroceni a Elenei Lasconi.
Păcatul de moarte al lui Onan, răspândit pe scară largă, aduce alți strigători anti LGBT. Biblia invocă pedeapsa capitală pentru cei care practică acest sport care tinde să devină sport național.
Un lucru este clar. În întunericul camerei și în așternutul patului, mai curat sau mai maculat, există intimitatea fiecăruia, care trebuie respectată și nu poate fi judecată. Păcatele din pat aparțin intimității fiecărui individ iar omul care păcătuiește nu poate judeca păcatele altora.
Doar ipocriții, mascați în absolvenți ai școlii de dans și maniere elegante, fac asta.
Există un anume citat care răzbate din Biblie, menit să aducă cu picioarele pe pământ pe cei care și-au epuizat arsenalul denigrării Elenei Lasconi și se agață disperați de acest LGBT.
„Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.”
Am întrebat 100 de arheologi, istorici, arhitecți și ingineri români, maghiari, germani, romi și de alte naționalități ce părere au despre restaurarea și punerea în valoare a amfiteatrului de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Dintre ei, şase au răspuns că soluția aleasă este potrivită sau, deși nu este cea mai fericită soluție, este mai bine ca înainte. Apoi, 79 au răspuns că este o greșeală uriașă, că aspectul monumentului este grav afectat, neavând nicio legătură cu ceea ce a fost odată, că este o cheltuială inutilă, o risipă de bani sau, mai grav, că miroase a spălare de bani, de șpăgi, de comisioane așa cum ne-am obișnuit de atâția ani. Şase dintre ei au spus că nu vor să se pronunțe pentru că ar fi în conflict de interese, nouă au trântit telefonul sau au întors spatele fără să comunice nimic cu un „dacopat” sau „dacoman”, cum sunt caracterizat de mulți dintre ei. Sigur că și asta este o formă de răspuns…
Dintre cei 100, zece au fost deschiși, 81 m-au rugat să nu le pomenesc numele, iar ceilalți nouă m-au amenințat că, dacă scriu despre ei, ne vedem în judecată.
Ca să îmblânzească puțin nuanța, câțiva dintre cei chestionați au afirmat că, în ciuda faptului că nu este cea mai bună soluție, monumentul, în sine, nu a fost afectat grav de lucrări și că întreaga intervenție este una neinvazivă și – atenție! – reversibilă.
Cei care gestionează lucrarea, respectiv Consiliul Județean Hunedoara, spun că totul este în regulă, că proiectul are toate avizele necesare, Ministerul Culturii prin Institutul Național al Patrimoniului fiind garantul unei soluții corecte a restaurării. Corect și la obiect, numai că soluția aleasă șochează pe oricine la o primă privire.
Cei obișnuiți cu imaginea emblemă a Ulpiei Traiana, împopoțonată acum cu bănci din lemn lăcuite, fixate pe o structură metalică hidoasă, nu sunt impresionați de termenul de reversibil, folosit ca scut împotriva criticilor. Adică, pe românește, dacă cineva nu va fi de acord cu acel ansamblu struțo-cămila care a costat peste cinci milioane de euro, la un moment dat poate să îl înlăture. Cu alte cuvinte, o ducem pe stadionul „Avântul Sarmizegetusa” pe post de tribună.
Faină viziune managerială și administrativă!
Ulpia Traiana, pâine și circ
Acum, fosta capitală romană a Daciei este parte integrantă în UNESCO împreună cu granițele imperiului roman numite „Limesul roman”.
De fapt, ea a fost introdusă pe lista patrimoniului mondial, forțat, pe ușa din dos, pe șest – cum spun unii. Așa, ca să fentăm și noi un pic pentru că altfel nu suntem români…
Potrivit profesorului Ioan Piso, „Limes-ul roman este o noțiune complexă. Prin el se înțelege o linie de castre, căi de comunicații și zone tampon, situate la marginile unei provincii, înspre ceea ce se numea barbaricum. Oricine are cât de cât habar de istoria Daciei știe că Sarmizegetusa romană nu se află NICIDECUM pe limes, ci în inima provinciei, atunci când castrul legionar de la Berzovia de pe limes se află la 100 km în linie dreaptă spre vest”.
Trecem și peste asta, deși e cam greu de trecut, și privim în alte ogrăzi în care au fost restaurate monumente „emblemă”.
Pe timpul lucrărilor la Cetatea Mălăiești mai mulți istorici și arheologi au contestat vehement modul de lucru pe timpul restaurării. Betoane, termopane, umezeală, schimbarea aspectului monumentului au fost blamate, dar după inaugurare s-a întins batista pe țambal și a fost pus în față acel blestemat „e bine și așa”. Acum ea se degradează, încet dar sigur, pentru că soluțiile alese au fost proaste.
Mălăiești, cetatea în suferință
Cetatea Devei, la fel. Proiectată prost de la început, prost a continuat să fie restaurată. Trei primari și-au asumat merite care nu existau și nu erau nicidecum ale lor, asistând impasibili la umplerea cu beton a zidurilor la instalarea de termopane și pozarea rețelei electrice pe pereții încăperilor și pe ziduri ca un fel de caricatură. Scrijeliturile, mâzgălelile și mesajele scrise pe monument sunt mai multe decât explicațiile. Apa care se scurge prin ziduri, inundând încăperi finisate, pune capacul pe o moștenire mutilată pentru care, actualul primar, va fi nevoit să caute soluții pentru a o remedia.
Sarmizegetusa Regia beneficiază, la fel, de un proiect slab, cu multe improvizații care duc și mai mult la mutilarea monumentului. Până nu de mult, oamenii se plângeau de betoanele lui Ceaușescu sau ale lui Daicoviciu, care au deformat aspectul unor temple și a altarului de andezit. Acum, la proiectul a căror lucrări se desfășoară cu porțile închise (de ce oare ? ), nu mai apar în capitala dacilor doar alte noi betoane. Proiectul a mai adăugat betoane, fiare și cârpe. Da, cârpe! Ele acoperă zidul restaurat anapoda și pe care se așteaptă cu seninătate să se prăbușească arbori. Drumul pavat care se pregătește a fi restaurat este o altă poveste tristă care va schimba total percepția asupra imaginii sale reale. Despre Sarmizegetusa Regia vom vorbi pe larg în curând.
Sarmizegetusa Regia -fiare și cârpe
Acum ne întrebăm ce leagă aceste monumente schimonosite, iar răspunsul este unul singur: există o continuitate a răului în Ministerul Culturii și în instituțiile subordonate precum Institutul Național al Patrimoniului sau Direcțiile de Cultură din teritoriu; există funcționari de multe ori sinecuriști care întocmesc caiete de sarcini aiurea fără a consulta, în prealabil, specialiști; există arhitecți slabi cu soluții găsite pe genunchi care se acoperă de atestate de proiectare pentru monumente istorice și nimeni nu-i poate contrazice. Nici măcar diriginții de șantier care au devenit marionete în simbria executanților lucrărilor.
Dincolo de faptul că Regele Mihai a fost bunicul meu, am vrut să arăt prin editarea acestei cărți altceva decât viața sa tumultoasă de monarh de elită, singurul șef de stat al României care a stat la masă, de la egal la egal, cu importanți lideri ai lumii, de la Churchil la Hitler, de la Truman la De Gaulle de la Roosvelt la Stalin. Nu asta am avut intenția să punctez în acest album.
Sub egida Rotary Club Iancu de Hunedoara, având ca gazdă Institutul de Inginerie Hunedoara, aseară a avut loc lansarea albumului „Bunicul meu, Regele Mihai”.
Operă de înaltă ținută grafică, rod muncii Alteței sale Principele Nicolae, volumul se constituie într-o lucrare de restituire istorică, necesară prezentului, după cum spunea istoricul Sorin Tincu, în prezentarea sa. Un public, surprinzător de numeros la o lansare de carte, a avut ocazia să asculte discursul Principelui Nicolae, precedat de un scurt istoric al regalității în România, prezentat impecabil de același Sorin Tincu. director al Castelului Corvinilor.
Vizibil emoționat de importanța momentului, Principele Nicolae a rememorat personalitatea celui care a condus destinele României, din 1940 până în 1947, când a fost detronat de regimul comunist și trimis în exil.
Albumul este unul de suflet, mai apropiat de familie decât de statistici legate de rangul de Rege al României. Laborioasa prezentare a Principelui seamănă cu o suită de amintiri din copilărie, începând cu apariția Regelui, în fața românilor, în Piața Universității, după 45 de ani petrecuți în exil. Sunt trecute în revistă momente trăite împreună de cei doi, povești spuse de bunicul, în care monarhul apare asemenea unui om onest, obișnuit, modest, mai degrabă preocupat de tehnică, de aviație, de automobilism decât de politică.
Totuși, Principele a ținut să remarce atitudinea defensivă și plină de diplomație, a Regelui Mihai, în fața mojiciilor lui Iliescu și a „băieților lui” care l-au expulzat din țară în 1990.
Fără a pomeni nimic despre izolarea la care l-a supus casa regală a României, sau despre motivele acestui gest, cancanuri de palat sau despre viața sa privată, Principele Nicolae a susținut, vădit emoționat, că Mihai este și va rămâne, pentru totdeauna, bunicul său, pe care îl are ca exemplu călăuzitor în viață.
Pentru Hunedoreanul. Info, Nicolae a declarat că a adus la lumină acest album pentru a-l înfățișa pe Regele Mihai altfel decât monarhul cunoscut de istorie, pentru că, dincolo de rangurile sale, de momentele istorice, cruciale pentru țară, la care a participat activ, a intenționat să le înfățișeze românilor un alt Mihai, acel Mihai din spatele coroanei.
„O asemenea omagiere se face, de obicei, postum și îmi cer scuze pentru faptul că sunt încă în viață și în fața dumneavoastră, într-un astfel de moment”. Astfel și-a început discursul mucalit, impresionat și emoționat deopotrivă, profesorul Mircea Dan Răducanu, cu prilejul lansării volumului dedicat carierei sale de profesor universitar emerit, pianist și muzicolog.
Urbe a celor 7 coline, Iașul de poveste, capitală de referință a culturii românești, a omagiat o carieră strălucită, cuprinsă în paginile unei cărți scrise de Paula Diaconu Bălan, cu patos și dăruire desăvârșită. Cu o carte de vizită impresionantă, autoarea nu este la prima tentativă de acest gen. Şi-a început activitatea artistică în 1961, ca pianistă acompaniatoare în diverse recitaluri din Iaşi, apoi a fost profesoară de pian la Liceul de artă, asistentă şi lector la catedra de pian a Conservatorului „George Enescu”. A debutat în critica muzicală în 1975 la revista „Cronica”, continuând să semneze permanent în „Flacăra Iaşului”, „Muzica”, „Cronica”, „Scrieri muzicologice” și în multe alte publicații. A susţinut comunicări ştiinţifice, emisiuni radiofonice, a prezentat concerte educative. A activat ca profesor metodist la cursurile de perfecţionare a cadrelor didactice din Iaşi.
Munca distinsei autoare, la elaborarea volumului dedicat lui Mircea Dan Răducanu, a fost una deosebit de laborioasă. Cu date din arhive, cu mărturii ale personajului principal sau ale foștilor săi studenți, cu statistici riguros așternute între coperțile cărții, cu extrase din cronicile vremii și cu o dăruire remarcabilă, autoarea reușește o performanță la care puțini autori pot să acceadă. Cartea nu este una a trecutului, a unor amintiri peste care se așterne praful și uitarea ci este o carte a prezentului și a viitorului. Este o carte vie, care respiră a prospețime și optimism, oglindind fără zorzoane sau exagerări gratuite personalitatea profesorului, pianistului, muzicologului și omului cu un distins caracter, Mircea Dan Răducanu.
Autoarea pendulează între a fi un documentarist minuțios și a livra prezentului un act asemănător unui letopiseț. Pentru că da, Mircea Dan Răducanu, este „un voievod al pianului” din „dulcele târg al Ieșilor”. Fără scrierile sale, învățământul muzical ar fi fost mai sărac, văduvit de metodele inovatoare pe care, cel omagiat acum, le-a adus, întregind substanțial pedagogia pianistică.
Întrebată despre resorturile care au motivat-o în scrierea acestei cărți, Paula Diaconu Bălan a răspuns fără ezitare că a fost cucerită de vitalitatea cu care Mircea Dan Răducanu a continuat, la o vârstă remarcabilă, să studieze și să pună în lumină, pentru publicul larg, prin volume de specialitate și prin prezența permanentă în media, adevăratele valori ale interpretării instrumentale.
Este foarte greu a scrie o cronică despre acest volum. Nu știi cum să te împarți. Pe de-o parte ai în față un autor de mare valoare, pe de altă parte, între paginile cărții, întâlnești o personalitate muzicală de referință.
Cartea nu este una de pus într-un raft, ca o completare a bibliotecii, ea este o comoară, cu un personaj principal viu, mereu tânăr, generos călăuzitor în cunoaștere și destine, din degetele căruia izvorăsc fermecate acorduri ale marilor clasici. Lecturarea ei, extrem de plăcută, construcția de tip eseistic, o fac accesibilă și nespecialiștilor, lăsând cititorului satisfacția unei documentări necesare și dorința de a trăi cu și prin muzică, pentru că, după cum se știe, „viața fără muzică nu are sens”.
„Mircea Dan Răducanu, profesor universitar emerit, pianist și muzicolog” este o carte pe care orice instituție muzicală trebuie să o dețină și să o prețuiască. Ea este istoria vie a evoluției școlii pianistice românești, parte integrantă a învățământului muzical.
DobondiArt nu mai este, de mult timp, doar un simplu nume al unei asociații. DobondiArt a devenit un brand de renume în ceea ce privește promovarea muzicii clasice și în organizarea a numeroase spectacole de înaltă ținută artistică. Într-o perioadă în care actul muzical de prost gust invadează scenele, DobondiArt are, ca mod de viață, excelența, într-un domeniu muzical care atrage tot mai mulți adevărați degustători de cultură, conturându-se într-un mecenat de excepție al muzicii clasice.
Aseară, devenii, instalați confortabil în fotoliile cochetului Teatru de Artă, dornici să guste dintr-un excepțional act artistic, au avut prilejul să asculte acordurile „RCO String Quartet” compus din elite ale muzicii clasice contemporane.
Maria Marica, cea mai reprezentativă violonistă a României, în momentul de față, câștigătoare a „Concursului George Enescu” Alexandru Marian, un violonist de primă mână al scenei românești, Irina Andriș violistă, membră a Orchstrei Filarmonicii „Banatul” din Timișoara și Radu Sinaci, doctor în muzică, șeful partidei de celo al Orchestrei de Cameră Radio, au performat în fața devenilor un repertoriu pe cât de variat, pe atât de dificil și original. Piese de compozitori români, precum Sabin Drăgoi, Mihail Andricu, George Enescu, Andrei Petrache, au solicitat puternic atenția publicului și virtuozitatea instrumentiștilor. Auzul a fost delectat cu sunete de mare finețe, privirea a urmărit spectaculosul dialog al instrumentelor și comunicarea totală a interpreților.
Consecvent în promovarea tinerelor talente, DobondiArt a prezentat publicului, în deschiderea regalului muzical, o tînără interpretă, Cristina Coman, elevă a Liceului de Arte„ Sigismund Toduță” clasa profesor Delia Brylynskei care a interpretat maiestosul ”Montague și Capulet” din suita „Romeo și Julieta” de Serghei Prokofiev.
Deliciul muzical al serii a fost interpretarea la finalul concertului a unei suite de piese compuse de Dimitrie Cantemir „Domnitorul cărturar fără de pereche” într-un aranjament de Radu Sinaci. Astfel, publicul a avut ocazia să afle despre complexitatea personalității autorului monumentalului volum „Descripțio Moldavie” cum că acesta este singurul român membru al Academiei de Muzică din Berlin, asta pe vremea când lumea muzicală europeană era dominată de Johann Sebastian Bach, supranumit Dumnezeul muzicii, dar care nu era membru al aceleiași academii.
Valoarea excepțională a concertului și ocazia, cu totul specială a prezenței „RCO String Quartet” au contribuit la îmbogățirea vieții culturale a urbei printr-un demers al Primăriei Deva și al Consiliului Local Deva, care au fost convinși de asociația Dobondi Art să susțină proiectul „Cadențe Clasice la Deva”.
Bate toaca a schimbare de gardă la împărăția Devei. Unii pleacă, alții vin, unii rămân alții se mută de la căruța cu multe frâie a Primăriei Deva.
Nu-mi aduc aminte ca vreodată, la schimbarea gărzii, oricare ar fi fost ea, să fie atâta emulație prin târg, prin piață sau prin cârciumi. Toți fac și desfac alianțe în Consiliul Local, cu toate că Lucian Rus a spus, cu subiect și predicat, că va lua o decizie la momentul potrivit și că ia în calcul toate variantele posibile din care să o aleagă pe cea mai bună. Nu mai vorbim de rețelele de socializare unde speculațiile curg, ca apa pe Mureș.
Pe lângă frenezia care alimentează tensiunea dinaintea înscăunării primarului ales, nu se poate să nu remarcăm o altă categorie, una de chibiți, una, pe cât de pestriță, pe atât de nocivă pentru viitorii 4 ani, când la cârma burgului se va afla, pentru prima dată, un reprezentant al celor trei roze.
E vorba de „specialiști” așa cum își spun ei, în toate domeniile, care se erijează drept mâna dreaptă a viitorului primar și dau ca sigură instalarea lor într-un loc pe care îl visau de mult timp.
Ei sunt cei care au fost marginalizați sau eliberați din funcții de viitorul fost primar, Florin Oancea sau după caz cei care l-au trădat pe Florin Oancea, în momentele în care au simțit clătinările bărcii pe care acesta a condus-o două mandate și ceva.
Ei sunt cei care, uitându-se în oglindă, își spun în fiecare dimineață „Eu sunt cel mai bun și mai potrivit”. Domeniile sunt multe, de la administrație, la sport, la cultură și turism, la evenimente culturale și la urbanism, la cetatea Devei, la plantat panseluțe și la asfaltări.
Mai mult, la o bere sau două, sau după caz, la o tărie. se împart promisiuni de angajare, bineînțeles cu vămuirea peșcheșului de rigoare, la toți cei care se înghesuie cu credulitate în fața acestor pseudo negociatori.
E greu de crezut că Lucian Rus a arvunit deja posturi către cei care se laudă pe la colțuri sau în gura mare. La cât de calculat și cerebral l-am văzut în campania electorală, mi se pare aproape imposibil să fi antamat, unor flecari, viitoare poziții în viitoarea structură a primăriei.
Dacă a făcut acest lucru, va cădea într-o capcană conjuncturală pusă de niște inconștienți și va avea multe de îndurat în următorii 4 ani, Deva va avea de pierdut și cu siguranță că va veni timpul, mai devreme sau mai târziu, să se descotorosească de mulți care astăzi clamează viitorul lor în zona decizională.
În condițiile în care și așa fragilitatea unei majorități în Consiliul Local este evidentă și îi va da bătăi de cap, lui Lucian Rus, numai atât i-ar lipsi, ca viitor primar, să se înconjoare de cei care astăzi își atribuie cu lăudăroșenie posturi și responsabilități în administrația viitoare.
Da, este nevoie ca Lucian Rus să se înconjoare de către cei mai buni, de profesioniști adevărați, în fiecare domeniu, dar echipa trebuie să și-o formeze prin selecție, prin criterii bine stabilite și după ce este convins de capacitățile fiecăruia de a duce la bun sfârșit sarcinile încredințate. Pe flecarii din cârciumi trebuie să-i lase în lumea viselor lor fără a îngreuia viitoarea administrație cu alți incompetenți care până acum nu au realizat nimic notabil.
De capacitățile sale, de adevărat lider al Devei, capacități care până acum au fost dovedite a fi pozitive, ține de fapt și la urma urmei, viitorul municipiului de la poalele cetății.
Lucian Iambor – localnic din Sereca și proprietar al faimoasei de acum „Dacic Horses/ Drumeții ecvestre în munții dacilor” – este un om cu adevărată inițiativă, iubește locurile dacilor și vrea să facă ceva care să dea viață întregii zone. Asocierea lui cu Georg Hocevar, un austriac bolnav de pasiunea pentru trenulețe, proprietarul societății „Cale Ferată Îngustă SRL”, a fost una de bun augur. Împreună au adus din Austria șine de cale ferată îngustă și au încropit un traseu de un kilometru și jumătate pe un tronson care, face parte din fosta linie forestieră Orăștie – Sarmizegetusa Regia, care a fost închisă în 1978, după inundații. Pe el va circula un vagon de tramvai, vechi din 1884, care la început a fost folosit în Neuchatel, Elveția. El va fi tractat de mini locomotive, diesel, din anul 1957.„Acesta este copilul nostru, al meu și al lui Lucian Iambor, spune Georg Hocevar cel care a pus pe șine mai multe trenulețe în România. Deocamdată circulăm doar pe un traseu care măsoară, dus-întors doar 2,4 kilometri, dar am identificat posibilitatea prelungirii și vom continua demersurile pentru prelungirea acestuia”
„Acesta este copilul nostru, al meu și al lui Lucian Iambor, spune Georg Hocevar cel care a pus pe șine mai multe trenulețe în România. Deocamdată circulăm doar pe un traseu care măsoară, dus-întors doar 2,4 kilometri, dar am identificat posibilitatea prelungirii și vom continua demersurile pentru prelungirea acestuia”
