Interviu cu Dragoș Iulian Coadă, elevul de la ”Decebal” care a cucerit două medalii de aur la Olimpiada Internațională de Științele Pământului, competiție organizată online de Italia în perioada 24-30 august 2022. Dragoș a fost pe locul întâi cu echipa România 1, iar cea de a doua medalie de aur a cucerit-o individual, la proba teoretică.
Dragoș este „decebalist pur sânge” începând din clasa pregătitoare până acum când este gata să facă ultimul pas înaintea marelui examen al vieții. Îl cunoșteam ca pe un copil mai degrabă retras, modest și pasionat de toate. Îl găsesc astăzi ca pe un adevărat bărbat în devenire, un spirit liber, aproape rebel dar foarte bine ancorat în realitate, cu aceeași modestie și cu ochii sclipindu-i de cunoaștere. Pasiunea lui pentru cercetare a început din copilăria fragedă și povestea se deapănă firesc, la o discuție în fața pianului.
Dragoș Coadă: Pasiunea mea pentru cercetare a început când eram mic. O pasiune a familiei mele a fost muntele și într-o ieșire în zona Padiș-Bihor am ajuns la o peșteră. Mare și întunecată, peștera avea două intrări: una mare și una mică. Se intra pe cea mare și se ieșea pe cea mică, dar galeria continua și dincolo de aceasta. Întrebându-mi părinții de ce nu mergem într-acolo, aceștia mi-au răspuns că „pe acolo merg doar cercetătorii”. Și atunci am hotărât. Cercetător mă fac! La început, firesc, eram fascinat, ca orice copil, de dinozaurii pe care am început să-i studiez imediat ce am învățat să citesc. A urmat lumea pastorală cu ciobanii care-și conduceau turmele pe căi doar de ei știute, cu obiceiurile lor, cu viața de zi cu zi care mi-a atras atenția și am studiat-o în amănunțime. Mai târziu, am fost atras direct de către știința care se preda la nivel de școală. Chimia, fizica, biologia, geografia mă pasionau și-mi petreceam timp mult studiind în paralel informațiile predate la clasă și deopotrivă alte surse specializate. A urmat vremea competiției, a olimpiadelor care au devenit pentru mine un scop pentru a învăța, dar și un mijloc pentru a mă autodepăși. Doream mereu să devin mai bun și mai bun. Am început cu româna și matematica, după doi ani le-am abandonat (cu matematica am mai continuat până în clasa a opta) și am preferat geografia și biologia, mai apoi chimia și fizica. Nu mai țin minte la câte olimpiade am participat și câte premii am luat, nu ne ajunge timpul să vă povestesc. Cert este că am ajuns la acest moment, unul important din viața mea, dar pe care îl consider doar o etapă în drumul spre desăvârșirea mea profesională.
De ce discutăm în fața pianului?
Pe Dragoș l-am auzit de câteva ori cântând. Profesoara lui spunea că este uimită de capacitatea de învățare pe care o poate avea copilul acesta curiozitatea și deschiderea către orice este nou. Cunoștea denumirea în latină a tuturor dinozaurilor cu care se juca, citea lucrări din domenii diferite reușind să poarte discuții la un nivel mult deasupra vârstei sale. În domeniul muzicii Dragoș era un autodidact desăvârșit care știe să învețe și să creeze nativ.
Dragoș Coadă: Am început de mic să cânt la pian, din grădiniță și pe vremea aia mi se părea o corvoadă lovitul clapelor. Nu mă atrăgea așa cum mă atrăgeau dinozaurii și am cam rărit-o cu pianul. Într-o zi, la joacă, m-am întâlnit cu doamna profesoară: „ Dragoș nu vrei să te reapuci de pian, mai serios?”, și atunci fără să mă gândesc prea mult am zis da. Am primit niște partituri cu piese mai scurte și după o lună am cântat bine la prima mea audiție. Atunci am început un nou drum care astăzi împlinește 10 ani. Acum mă simt foarte confortabil în fața pianului. Cânt de plăcere, de unul singur, le cânt prietenilor, pe unii îi plictisesc dar alții mă ascultă cu atenție. Aproape am făcut o obsesie pentru muzica lui Gustav Mahler care deși nu are o operă așa de vastă, a compus o muzică fabuloasă, în opinia mea. Muzica mă relaxează oricând e nevoie. De multe ori îmi vine o temă în cap, mă așez la pian și îi dau o formă care să-mi placă. Cânt și fără temă, doar ce îmi vine în momentul respectiv în minte. Cânt piese de Rahmaninov, de Beethoven, de Schubert și simt că muzica face parte din viața mea, la fel ca și celelalte științe pe care le-am îmbrățișat.
Reporter: Hai Dragoș, să revenim la aurul nostru. Te-ai întors ieri de la București- Italia unde ai participat la Olimpiada Internațională de Științele Pământului. Cât de lung și cât de greu a fost pentru tine și pentru echipa din care ai făcut parte?
Dragoș Coadă (zâmbește amuzat): Da, aveți dreptate gazda olimpiadei a fost Italia, dar noi am participat din București, online. Am auzit de Olimpiada asta de la alții care au încercat să participe, dar care nu reușiseră să se califice în faza finală. Acum trei ani alături de colegii mei „de breaslă” și bunii mei prieteni Andrei Țop și Mara Muntean am participat la prima noastră olimpiadă ”Științele Pământului”, ne-am calificat toți trei cu punctaj foarte bun și din păcate totul s-a oprit la această fază. Finala națională nu a mai avut loc. Anul acesta am participat singur și spre surprinderea mea am obținut locul I la practică și locul III la total. A fost o bucurie pe care nu o pot descrie, cu atât mai mult cu cât nu pot să spun că perioada premergătoare a fost una prea încărcată sau grea. După ce s-a anunțat că voi participa la selecția pentru formarea lotului național, au început, ca de obicei, bâlbele organizatorilor la nivel național care nu au înțeles cerințele italienilor la timp și au fost nevoiți să organizeze pe repede înainte un baraj, mai mult de formă și extrem de superficial. Ni s-a sugerat, prin ușoare presiuni, chiar să renunțăm la locurile obținute pentru a nu se mai da barajele. Nu am renunțat și așa am ajuns în echipa națională.
Științele Pământului, o olimpiadă atipică
Ceea ce scoate din tiparele olimpiadelor competiția la care a participat Dragoș Coadă este vastitatea unor domenii care impun cercetarea pluridisciplinară și îmbinarea unor domenii precum geologie, paleontologie, astronomie, hidrologie, climatologie, oceanografie și alte științe, legate interdisciplinar de natură. Zeci de cărți, zeci de articole, citite, studiate temeinic i-au fost lui Dragoș lucruri de preț în tolba pe care a umplut-o pentru sine și alături de colegii săi de echipă, în confruntare finală.
Dragoș Coadă: Bineînțeles că organizarea fazei internaționale nu a fost lipsită de bâlbele cu care ne-am obișnuit de mult timp. Dar una peste alta olimpiada a început. Au fost trei probe pentru care s-au acordat medalii. Una este proba teoretică, a doua o probă de proiect – făcut cu o echipă națională, și a treia probă tot de proiect – făcut cu o echipă internațională, probă organizată ad-hoc. Proiectul nostru inițial era despre cum afectează schimbările climatice populația de urși din zona Brașovului, cu migrația și cu habitatul acestora. Proiectul s-a dovedit a fi prea vast, nu ar fi putut acoperi toate exigențele și nu mai era în concordanță cu regulile concursului. Atunci am hotărât să schimbăm subiectul și la sugestia Marei Muntean, o obișnuită prezență la olimpiadele naționale și nu numai, am ales să facem un proiect despre vulcanii noroioși. Idee care a adus o medalie de aur și un loc 6 mondial. Cum până la Buzău ne era greu să ajungem, în așa scurt timp, am hotărât să colectăm nămol, plante, pământ din zona unor vulcani noroioși din preajma Brașovului. Printre plante am descoperit o specie care este specifică solului arid. Or, în zona Brașov sistemul pluviometric este unul normal.
Ne-am pus întrebarea ce caută aceste plante care au o fotosinteză pentru zone aride în aceste locuri. Analizând mostrele de sol am ajuns la concluzia că el conține mari cantități de ioni clorură, mari cantități de săruri higroscopice (adică cele care absorb apa), concluzionând că aceste săruri ar putea contribui la adaptarea plantelor esențiale la medii secetoase. În cursul cercetărilor au fost căutate lămuriri despre o enzimă apărută spontan într-o plantă pe care am descoperit-o și cu toate eforturile nu am găsit nimic despre ea. Am ajuns la concluzia că este o substanță nouă, necunoscută până acum pe care colegul nostru din Brașov o va duce la Cluj unde ea va fi secvențiată. Probabil că în urma studierii se va ajunge la concluzia că în viitor se vor putea produce organisme care vor putea fi adaptate în zone aride. Și mă refer în special la grâu care are niște condiții mai special de creștere. Am fost extrem de surprinși de această descoperire, la fel cum juriul a fost surprins, la rândul său, acordându-ne medalia de aur, echipei România 1 formată din patru colegi din Brașov, Iași, Cluj și bineînțeles eu din Deva.
Cea de a doua medalie de aur am obținut-o individual, la proba teoretică, acolo unde am susținut o lucrare constând din patru teste separate din domeniile climatologie, oceanografie, astronomie și geologie. Este o medalie valoroasă, recunoscută la nivel universitar, este o recompensă, care îmi dă certitudinea că drumul ales de mine este unul bun și care îmi dă aripi să zbor mai departe spre visul meu.
Reporter: Dragoș, felicitări pentru perseverența voastră, pentru tenacitate și pentru izbândă. Sunteți cei mai buni. Ești cel mai bun. Ești copilul de aur al Devei și al României. Drumul tău spre cercetare începe să fie pavat cu aur și asta contează cel mai mult. Ultimul an de liceu vegheat de dascăli va fi la fel de rodnic. Ce urmează pentru tine?
Dragoș Coadă: Urmează ultimul an de liceu și vreau să le mulțumesc profesorilor de la clasă, din liceul meu, pentru tot ce mi-au oferit. În plus, doamnei profesoare Laura Benea din Hunedoara, domnului Florin Secoșan din Lipova și doamnei profesoare Mihaela Sopincean din Hunedoara, le transmit întreaga mea recunoștință. Apoi, primul an de facultate. Mă visez student al Univesității Babeș Bolyai din Cluj, la Facultatea de Biologie. Peșterile rămân dragostea mea. Drept pentru care vreau să continui cu un masterat și un doctorat la Institutul de Speologie „Emil Racoviță”, iar apoi să devin cadru universitar, ajungând la prima dorință despre care am vorbit în acest interviu, cea de a deveni cercetător.
Drum bun, Dragoș călcând, mai departe, pe aur și pe glorie profesională.
Vladimir Brilinsky
