Public nepermis de puțin la premiera filmului LIBERTATE! Cu toate că rândurile de protocol erau rezervate, în prealabil, nicio oficialitate municipală sau județeană nu a onorat acest veritabil eveniment. Sâmbrele oilor, parangheliile și ceaunele sunt evident mai importante. În schimb, surprinzător de mulți tineri printre cei aproape 100 de spectatori.

Filmul șochează de la început iar cei mai mulți, care, fie au uitat episodul bazinului de la Sibiu, fie nu au auzit de el, din cauza vârstei tinere, nu prea înțeleg ce se întâmplă. Totul este un haos, cu un bazin de înot, cu milițieni panicați, cu bubuieli violente ale mitralierelor, cu sânge, urlete, cu telefoane care sună strident, cu femei alergând, cu fum, cadavre pe caldarâm și teroare. Și când nervii spectatorului ajung la limită, saturați de atâta haos, încet, se desprinde un personaj care va duce în cârcă firul roșu al narațiunii filmate și atunci lucrurile se lămuresc iar povestea începe să se lege și să curgă.

Filmul transpune cinematografic una dintre sutele de povești reale, garnisite în timp cu înfloriturile mioritice de rigoare, despre revoluție. O poveste în care armata deschide focul asupra sediului miliției și securității, semănând moartea în rândul celor ce le erau buni vecini pe timpul regimului ce tocmai își dădea sfârșitul într-o baie de sânge. Cei care  scăpă, nerăpuși de gloanțe, sunt arestați de o autoritate militară, incultă, împănată în fanfaronadă și până ieri obedientă fostului regim,  care se autoproclamă subit deținătoarea puterii în România. Cu toții sunt îngrămădiți în bazinul de înot golit de apă,  al unității militare din Sibiu, alături de alte „elemente destabilizatoare” și considerați ca făcând parte din tagma teroriștilor care au tras asupra poporului. De aici, filmul individualizează câteva destine care își împletesc soarta, acolo, pe fundul rece al bazinului. Sunt drame și traume greu de pătruns dar pe care Tudor Giurgiu le stăpânește și le exploatează cu dibăcie. Și asta pentru că el nu a avut drept scop și nu s-a ambiționat să facă un film care să dezvăluie adevărul despre revoluția din 89, cu morți, cu elicoptere, cu papistași infiltrați sau comuniști revopsiți, cu teroriști arabi sau cu teroriști ruși, cu apă otrăvită sau cu un Dinescu în delir. Pur și simplu, el a zugrăvit un moment al haosului decembrist, un caz aparte, un eveniment care nu trebuie aruncat în uitare și ignoranță.

Filmul are o bază, un fundament foarte real. Adică, undeva la 75 la sută din poveste este bazată pe ceea ce s-a întâmplat la Sibiu în decembrie 89 și ceea ce m-a interesat pe mine, și m-a intrigat deopotrivă a fost sentimentul ăsta, că în situații de conflict și atunci și acum ne pierdem busola, și oamenii devin neoameni, se produce o dezumanizare câteodată iar frica ne omoară, ne termină. Confuzia și haosul te fac pur și simplu să-ți pierzi echilibrul și să ajungi să faci lucruri pe care ulterior poți să le regreți. Și cumva asta am căutat să înțeleg prin acest film, cum a fost posibil așa ceva. Pentru că, atunci, s-au tras enorm de multe gloanțe, au murit foarte mulți oameni și cred că s-ar fi putut stopa o astfel de tragedie dacă la cârma evenimentelor ar fi fost oameni educați, lucizi și echilibrați”

Tudor Giurgiu

Nu aflăm din „Libertate” cine a tras în noi după douăș’doi, eterna întrebare care s-a diluat în trei decenii cu largul concurs al celor care au venit la putere. Aflăm însă cine a avut arma în mână și cine a preluat frâiele ostilităților, la acel moment perfect comparabil cu ceea ce trăim astăzi. Îl percepem pe militarul frustrat care ieri mânca din gamelă și-l omagia pe Ceaușescu și astăzi, brusc, se trezește cu puterea în mână folosind-o după bunul plac în aroganță, dispreț și dictatură față de oricine vrea el. Îl vedem pe fluturătorul de drapel găurit care nu înțelege nimic dar știe tot, sau pe bișnițarul de ieri care între două chiștoace trase, devine revoluționarul de astăzi, pe prostul care brusc se trezește într-o libertate pe care o interpretează după cât îl duce capul. Îi vedem pe toți și e greu să nu ne gândim la ziua de astăzi, pentru că. nu-i așa, nimic nu s-a schimbat de atunci și asta Tudor Giurgiu o întărește cu subiect și predicat.

Eu cred că nu ne-am schimbat deloc și de asta îmi este teamă. Există încă oameni labil psihic și oameni care nu au pregătirea necesară să acceadă la funcții în instituțiile statului, în instituțiile de forță și totuși ei sunt acolo. De aici vine teama că spectrul unui posibil conflict de genul acesta se poate repeta. Pentru că, a avea o armă în mână deodată te schimbă, devii alt om, ai senzația acestui control absolut care adulmecă puterea și nu știi ce să faci cu ea sau o folosești după cât judeci. Că arma aia este un Kalashnikov, un stilou decizional, sau un fotoliu înalt, contează mai puțin”

Tudor Giurgiu

La sfârșitul filmului curiozitatea i-a mânat pe spectatori să adreseze regizorului întrebări referitoare la realizarea filmului și mai ales la subiectul ales. Detașat, curiozitatea unei adolescente de 15 ani a pus cireașa pe tortul excepționalului eveniment:

Întrebare: Dacă românii o duceau așa de rău cum ați arătat dumneavoastră în film, de ce astăzi sunt oameni care spun că pe vremea lui Ceaușescu era mai bine?

Răspuns: Pentru că sunt proști